Legea care ar permite ca întreaga colecţie de mărci poştale să fie transferată de la Poşta Română la BNR
. Aparent, toţi factorii de decizie sunt de acord cu transferul. În realitate,
, iar deputaţii acuză Poşta că nu vrea să cedeze colecţia.
În plus, din acelaşi document reiese că „Poşta Română nu recunoaşte că mărcile poştale pe care le deţine aparţin patrimoniului public al statului şi consideră că acestea aparţin patrimoniului privat al companiei, fapt ce i-ar permite să privatizeze colecţia de timbre la pachet cu activele instituţiei”.
Proiectul de lege propus de USL a fost adoptat de Senat în luna octombrie 2012 şi prevede că „întreaga colecţie de timbre a României, deţinută în prezent de Compania Naţională Poşta Română, trece la Banca Naţională a României”.
argumentând că „dificultăţile economice cu care se confruntă compania afectează în mod serios conservarea şi dezvoltarea colecţiei, iar prin privatizarea sau restructurarea Poştei există un risc major privind înstrăinarea colecţiei de timbre”.
. Motivul retrimiterii la comisii: „Sunt două-trei chestiuni de reglementat între Ministerul Finanţelor şi Ministerul Comunicaţiilor, ambele ministere ştiind procedura prin care le vor depăşi”, explica liberalul Victor Paul Dobre, în data de 2 septembrie 2013.
Atât deputaţii USL, cât şi cei din opoziţie le-au reproşat reprezentanţilor celor două ministere că au venit nepregătiţi la şedinţă şi că nu au reuşit să aibă un punct de vedere comun pe acest subiect. „Vă rog să trataţi cu seriozitate această problemă”, i-a atenţionat deputatul Nicolae Nica (PSD). Din partea opoziţiei, Constantin Dascălu (PDL) a cerut Guvernului să vină cu un punct de vedere clar pe acest subiect.
Ministerele nu s-au pus încă de acord asupra modului în care să fie realizat transferul şi dacă va despăgubi sau nu Poşta.
Poşta urmând să fie despăgubită pentru ce a cumpărat după 1998. „Valoarea colecţiei filatelice constituite după anul 1998 prin achiziţii ale CN Poşta Română S.A., aflată în proprietatea privată a acesteia, se compensează o parte din datoria acesteia către bugetul de stat”, adaugă deputaţii.
Fondul Proprietatea, care deţine 25% din capitalul social al Poştei Române, a transmis Parlamentului o adresă prin care solicită respingerea propunerii legislative, motivat de faptul că transmiterea cu titlul gratuit a unor active din patrimoniul Companiei Naţionale Poşta Română SA în patrimoniul BNR constituie „o naţionalizare a unei părţi din activele deţinute”.
Curtea de Conturi a constatat „nereguli grave” în modul în care Poşta Română gestionează tezaurul Naţional de Timbre.
În urmă cu aproape un an de zile ridicam problema că Muzeul Filatelic din România nu este acreditat, ca majoritatea timbrelor nu sunt clasate in patrimoniul cultural mobil, ca nu există o evidentă a valorii fiecarui timbru care se găseste in acest Tezaur Naţional de Timbre şi ca în cazul în care Posta va intra in faliment va fi un jaf de proportii.
Atunci sugeram ca o măsură de precauţie fie trecerea în patrimoniul BNR a tezaurului, fie în posesia Ministerului Culturii. Multi binevoitori interesati de subiect sau “experţi” în valorificarea bunurilor patrimoniale în interesul propriu, au găsit acel material drept o amenintare si l-au discreditat cat de mult au putut.
Surpriză însă! Ştire mare la jumătatea lui iunie 2012
Comisia pentru administraţie publică din Senat a adoptat, marţi, un raport de admitere la propunerea legislativă care prevede trecerea colecţiei de timbre a României, estimată la 700 milioane de euro (atenţie estimarea este după ureche făcută de experţi care au văzut doar aşa pe deasupra tot n.r.) , din patrimoniul Companiei Naţionale Poşta Română în cel al BNR.
Iniţiatorii proiectului de lege consideră că această colecţie nu ar trebui să fie în patrimoniul Poştei Române, întrucât aceasta este o companie de stat cu caracter comercial.
“Ca urmare a acestui fapt, administrarea colecţiei are de suferit, fiind în mod obiectiv considerată o chestiune secundară şi, în consecinţă, neglijată. De altfel, dificultăţile economice cu care se confruntă compania în prezent afectează în mod serios conservarea şi dezvoltarea colecţiei, iar faptul că aspectele culturale nu pot fi luate în considerare de managementul instituţiei a făcut să nu existe, în mod practic, personal de specialitate pentru conservarea şi valorificarea ştiinţifică a colecţiei”, susţin deputaţii iniţiatori.
Ei atrag atenţia cu privire la “riscul ca, prin privatizarea sau restucturarea Poştei Române, colecţia de timbre să fie înstrăinată”, fapt inacceptabil, acţiunea fiind similară cu privatizarea Arhivelor Naţionale ale României.
“Este cea mai mare şi cea mai importantă colecţie de mărci poştale româneşti din toate timpurile, depăşind cu mult chiar faimoasa colecţie a regelui Carol al II-lea, considerată la vremea ei a treia colecţie de timbre din lume. Peste 3.000 de piese din colecţie sunt unicate. Colecţia aparţine, fără nici o îndoială, patrimoniului cultural naţional şi poate fi denumită Colecţia de timbre a României”, arată iniţiatorii legii.
Iniţiatorii mai precizează că, în 1990, din cele 8.155.719 timbre predate Poştei Române, 3.890.477 aparţineau Băncii Naţionale.
Poşta Română deţine, în prezent, o colecţie de peste 15 milioane de mărci poştale româneşti şi străine, precum şi alte piese filatelice importante – machete originale, unele executate de artişti cunoscuţi, matriţele cu care s-au imprimat timbrele româneşti (inclusiv clişeele mărcilor Cap de Bour), eseuri, precum şi probe de tipar, potrivit expunerii de motive la proiectul de lege.
Poşta subevaluează de 700 de ori valoarea colecţiei
“Există indicii care îndreptăţesc îngrijorările privind înstrăinarea colecţiei de timbre, cum ar fi faptul că mărcile poştale nu sunt înregistrate în conturile bilanţiere ale companiei şi, mai ales, subevaluarea lor. Faţă de o valoare reală estimată la 700 milioane de euro, valoarea contabilă la Poşta Română este de aproximativ 1 milion de euro. Poşta Română nu recunoaşte că mărcile poştale pe care le deţine aparţin patrimoniului public al statului şi consideră că aceastea aparţin patrimoniului privat al companiei, fapt ce i-ar permite să privatizeze colecţia de timbre la pachet cu activele instituţiei sau să folosească patrimoniul filatelic în diverse operaţiuni comerciale (ipoteci, asoieri în participaţiune, etc.)”, se mai arată în expunerea de motive.
În document se mai arată că, în anul 1967, colecţia de timbre a Băncii Naţionale a fost transferată Poştei Române, iar în anul 1985, colecţia oficială de timbre a României a revenit la BNR, unde a stat până în februarie 1990, când, în baza unui Decret al Consiliului Frontului Salvării Naţionale, a trecut din nou în administrarea Poştei Române.
“Prestigiul de care se bucură Banca Naţională a României, sub toate aspectele, face să fie singura instituţie potrivită pentru a deţine aceste timbre. Marca poştală este considerată, alături de imn, drapel şi monedă, un simbol naţional”, mai susţin iniţiatorii.
Proiectul de lege are un caracter ordinar, iar Senatul este prima Cameră sesizată, forul decizional fiind Camera Deputaţilor.
În Octombrie 2011 am reusit sa iau un interviu doamnei director Lia Galic de la Muzeu Filatelic. Atunci aminteam de problemele legate de tezaurul naţional de timbre. Iată materialul cu pricina
Tezaurul românesc ameninţat: Uite timbrul, nu e timbrul…
(articol publicat în revista Historia, Octobrie 2011)
Exista o modă, în vremea copilăriei mele, a micului colecţionar de timbre. Bătrânii filatelişti, pentru care manifestam un respect aproape egal cu veneraţia, îmi certificau faptul că această pasiune nu era deloc nouă. Poate doar metoda de a agăţa fete folosind celebra replică, „Nu vii pe la mine, să îţi arăt colecţia de timbre?”, era în sine un scop pentru tinerii filatelişti amatori.
Lăsând deoparte nostalgia unei epoci, trebuie spus că obiectele filatelice au reprezentat dintotdeauna o valoare cu mult mai mare decât ne-am putea imagina. Pasiunea pentru filatelie a unora dintre români a făcut ca, în acest moment, statul român să deţină un tezaur, a cărui valoare valoare îl aşază, probabil, între primele cinci din lume. Spunem probabil pentru că nu se cunoaşte exact nici numărul, şi nici valoarea pieselor aflate în evidenţa actualului Muzeul Naţional Filatelic (MNF), înfiinţat în 2004, ca sucursală a Poştei Române.
Potrivit directorului Muzeului Naţional Filatelic, doamna Lia Galic, în administraţia instituţiei pe care o conduce se găsesc în acest moment „în jur de 14 milioane de piese, reprezentând atât timbre, cât şi matriţe, plicuri prima zi, efecte poştale, machete şi alte obiecte”. Specialişti în domeniu estimează valoarea totală a pieselor filatelice din patrimoniul muzeului în jurul sumei de 500 de milioane de euro, dat fiind că aproximativ 5.000 de piese sunt unicate. La acestea se adaugă cele care sunt în sine documente istorice, prin semnăturile de aprobare date de diverse personalităţi politice sau culturale. Întrebată despre valoarea efectivă a tezaurului MNF, Lia Galic ne-a răspuns uşor evaziv: „Este foarte greu de estimat pentru că valoarea pieselor o dă piaţa şi ar trebui studiate toate licitaţiile… Nu vă pot spune cu exactitate.”
DOCUMENTUL CU PRIVIRE LA GESTIONAREA SI EVIDENTA PIESELOR FILATELICE INCLUSE IN CONSERVATORUL DE TIMBRE, RESPECTIV MUZEUL NATIONAL FILATELIC, AFLATE IN ADMINISTRAREA C.N. POSTA ROMANA S.A.
INVENTARUL TIMBRELOR ROMANESTI AFLATE IN GESTIUNEA MUZEULUI NATIONAL FILATELIC
Traseul sinuos al timbrelor româneşti
Înainte de a prezenta situaţia actuală a timbrelor de la Muzeul Naţional Filatelic, se cuvine să povestim cum s-a ajuns ca într-o ţară cu un tezaur filatelic imens să nu existe un muzeu până atât de târziu în istorie. Prima menţiune despre o colecţie filatelică a Poştei Române datează din 1891, când colonelul Augustin Gorjan, directorul de atunci al Poştei, anunţa iminenta deschidere a unui muzeu poştal. Cert e că obiectele poştale şi colecţia de timbre nu au fost nicicând accesibile vizitatorilor, având doar un caracter închis. Colecţia, denumită Conservatorul de timbre, a avut o existenţă agitată, trecând prin mâna mai multor administratori: Poşta Română, Banca Naţională sau Imprimeria Statului. Ca urmare a unor sesizări privind posibilele sustrageri de timbre, în 1984, Nicolae Ceauşescu – încercând să limiteze accesul la acestea – mută cea mai mare parte a timbrelor la BNR, sub denumirea de Tezaurul Naţional de Timbre al României. După Revoluţie, colecţia revine la Poşta Română şi intră într-un con de umbră.
Abia în decembrie 2003 ia naştere Muzeul Filatelic, dar nu ca o instituţie juridică de sine stătătoare, ci ca o sucursală a Poştei, care se obligă să respecte legislaţia în vigoare privind colecţiile muzeale (311/2003) şi protejarea patrimoniului cultural naţional mobil (legea 182/2000, respectiv 488/2006). Anul următor, instituţia primeşte, printr-o hotărâre de guvern, titulatura de muzeu de importanţă naţională. Totuşi, faptul că patrimoniul acestui muzeu, şi muzeul ca atare, se află sub o altă administraţie creează unele inconveniente privind modalitatea de a controla corecta sa valorificare şi conservare. În primul rând, cei care sunt îndreptăţiţi să controleze nu vin din zona de cultură. Apoi, cei care administrează acest patrimoniu se află undeva la mijloc între legislaţia culturală în vigoare şi cea privind proprietatea privată; de aceea, ce este obligatoriu la celelalte muzee ale ţării aici poate purta titlul de opţional.
Spre exemplu, Muzeul Naţional Filatelic nu este acreditat. Directorul instituţiei se apără spunând: „Probleme nu sunt. Acreditarea unui muzeu este o operaţiune destul de complicată şi chiar n-aş şti să vă spun o cifră, dar nu cred că mai mult de 25% din muzeele din ţară sunt acreditate”. De asemenea, nici speranţe de acreditare n-ar fi prea curând, spune Lia Galic. „Păi, din 2004 până în 2011 nu s-a reuşit acreditarea muzeului şi probabil că nu va fi, pentru că nu îndeplinim toate condiţiile pentru acreditare. Legea este destul de severă şi sunt nişte condiţii pe care, efectiv, nu le vom putea îndeplini. E vorba în primul rând de spaţiu. Noi avem un spaţiu concesionat de la Muzeul de Istorie.
Sunt trei săli, iar tezaurul de timbre nu se află aici (acesta se găseşte într-un depozit de pe Calea Griviţei – n.a.), decât ceea ce e expus în săli; practic, materialele noastre filatelice se află în altă parte. Apoi, una dintre cele mai grele condiţii legale pe care nu le putem îndeplini, care îmi vine acum în minte, este faptul că am avea nevoie de un laborator de restaurare, de un restaurator. Specialişti avem, dar restauratori nu. Deşi mai puţine piese din colecţiile noastre pot fi restaurate, timbrele niciodată, eventual matriţele şi machetele ar avea nevoie… Dar vă spun că este una din condiţiile pe care nu le vom putea îndeplini, pentru că n-avem spaţiu să facem şi laborator de restaurare. Specialişti avem şi, în continuare, îi şcolarizăm pe cei existenţi”. Poate că dacă muzeul ar fi aparţinut direct de Ministerul Culturii, lucrurile ar fi stat puţin diferit şi vina s-ar fi împărţit…
Numeroase nereguli, semnalate într-un raport al Curţii de Conturi, în 2009
În anul 2004, odată cu apariţia Muzeului Naţional Filatelic, a început şi inventarierea timbrelor şi a obiectelor filatelice. Patru ani mai târziu, MNF confirma încheierea acestui inventar. Totuşi, în 2009, când se efectuează un control de la Curtea de Conturi, lucrurile nu mai sunt aşa de clare cât priveşte finalizarea inventarierii. Acesta, în primul rând, pentru că aproape 900.000 de timbre erau neînregistrate.
La acel moment, Curtea de Conturi a emis un document prin care sugera ca patrimoniul Muzeului Naţional Filatelic să fie transferat la Banca Naţională, menţionând o serie de grave nereguli şi ilegalităţi, din care amintim: aproape toate timbrele nu erau înregistrate şi clasate ca bunuri aparţinând patrimoniului public al statului (doar 8 piese din aproape 9 milioane de timbre fuseseră clasate!), nesemnalarea şi neexpertizarea unui număr de 875 de timbre Cap de Bour (emisiunile I şi II), asupra cărora planează suspiciunea de fals, trimiterea a 6.373 de mărci poştale valoroase (estimate la 400.000 RON) la expoziţii fără să se verifice dacă au revenit, existenţa a aproape 900.000 de timbre neînregistrate nicăieri şi diverse alte minusuri.
Cerând doamnei director să comenteze aceste lucruri prevăzute de raportul Curţii de Conturi din 2009, aceasta ne-a declarat că are cunoştinţă de acel control, dar că nu era în funcţie la momentul respectiv (Lia Galic este director al MNF din ianuarie 2010 – n.a). „Da, ştiu despre controlul acela, dar Curtea de Conturi îşi face datoria, găseşte, mă rog, ei spun la toate neregularităţi şi abateri de la lege. Nu e nimic grav decât faptul că nu s-a încheiat încă inventarierea timbrelor. Acesta e un proces de foarte lungă durată, care a început în 2004. Într-adevăr, în patrimoniul cultural naţional au fost clasate doar 8 obiecte până acum, cele care au fost considerate cele mai importante”.
La întrebarea privind situaţia celor aproape 900.000 de timbre neînregistrate, doamna Galic ne-a asigurat: „Sunt tot atât de multe, în sensul că nu au dispărut, n-a dispărut nici unul. În plus, s-au rezolvat aproape complet. În maximum 5 săptămâni, ele vor fi înregistrate. Acum ele sunt evaluate pentru că nu sunt toate piese care să merite a fi înregistrate în colecţiile muzeului. Ele vor fi păstrate, chiar dacă sunt timbre rupte de pe scrisori, deci nu sunt piese filatelice de valoare. Acestea au fost pur şi simplu nişte saci cu timbre depozitate în Conservator”.
Ce s-a întâmplat cu aproape 90.000 de timbre în intervalul mai 2009-iunie 2010?
Totuşi, într-un inventar făcut în iunie 2010 chiar de MNF, numărul de 882.380 de timbre neînregistrate – prezent în documentul Curţii de Conturi din mai 2009 – scăzuse la doar 881.883. Există probabilitatea ca procesul de contestare în instanţă a raportul Curţii de Conturi, deschis de Poşta Română, să fi fost interpretat ca o măsură ce nu mai obligă muzeul să continue înregistrarea timbrelor.
Alarmant este faptul că acelaşi inventar al Muzeului Naţional Filatelic menţionează mai multe lipsuri fără explicaţie decât în 2009 (1.582, faţă de 1.002) şi mult mai puţine timbre înregistrate în colecţia de bază a MNF (8.834.397 de timbre în 2010, faţă de 8.924.541 în 2009). Ce s-a întâmplat cu aproape 90.000 de timbre în intervalul mai 2009-iunie 2010? Cu privire la acest lucru directorul muzeului ne-a precizat: „Timbrele sunt tot atâtea câte s-au numărat. Deci, ele au fost numărate bucată cu bucată şi verificate bucată cu bucată. În procesul verbal din care citează Curtea de Conturi s-au făcut nişte erori de redactare, sunt nişte listinguri făcute pe calculator. Au fost, efectiv, adiţionări greşite, deci timbrele nu s-au mişcat, n-au dispărut, sunt tot atâtea câte a numărat Comisia. În privinţa lipsurilor amintite de raport, cele 1.002, trebuie spus că în Conservator se află şi foarte multe documente şi s-a lucrat, paralel cu inventarierea, şi la verificarea documentelor, găsindu-se astfel explicaţii. Au fost timbre trimise de Ceauşescu la diverse expoziţii.
Deci, există explicaţii pentru lipsa lor. Au fost trimise la expoziţie, au fost donate Şahului Iranului. Cele 6.000 de timbre trimise la expoziţii cu o simplă menţiune, «trimis la expoziţie», fără actele necesare, s-au găsit, ele au fost căzute la momentul respectiv, dar n-aveam toate documentele. Deci, practic, ce aţi găsit în documentul Curţii de Conturi sunt citate din procesul verbal încheiat de comisia de inventariere. Oamenii au făcut inventarierea timbrelor, au scris tot ce-au găsit la faţa locului, inclusiv aceste lipsuri. Între timp, s-au mai găsit dosare, documente, registre şi ele au fost scăzute de conducerea Poştei şi a Ministerului din anii ’60, ’70. Dar, în 2009, când s-a încheiat acest proces, n-am avut acces la aceste acte, care erau unele în Arhiva Poştei, altele la Minister. Deci e o muncă destul de laborioasă”.
„Mă îndoiesc că se puteau sustrage”
Dacă în privinţa existenţei unui microclimat – conform standardelor, temperatură constantă între 18-22 de grade şi umiditate cuprinsă între 50-60% – care ar fi putut să explice deteriorarea unor piese doamna director nu ne lămureşte, aceasta ne asigură însă că nu există nicio suspiciune de furt asupra personalului muzeului: „Timbrele au microclimat, dar înainte de 1990 vorbim despre nişte ani în care se făceau confiscări multe. Sunt timbre care provin din confiscări, din donaţii. Iar când se confiscau timbre de către Miliţia lui Ceauşescu, chiar nu se uita nimeni dacă au valoare sau nu. Erau pur şi simplu aduse în saci, în plicuri. Cele de valoare au fost înregistrate, dar probabil că la momentul respectiv n-au fost considerate importante, de-aia au fost lăsate…
Cum, de altfel, nici nu sunt valoroase. Cât priveşte suspiciunea ca cineva să fi sustras ceva, fie şi dintre exemplarele neînregistrate, nu am cunoştinţă de aşa ceva. Mă îndoiesc că se puteau sustrage. Deci, ele au fost acolo şi există documente. Deci, ele au mai fost inventariate în 1984. S-a făcut o inventariere. Există o lege care spune că inventarierea se face la 15 ani, deci asta nu înseamnă că n-au fost înregistrate. Doar cele rupte, de care pomeneam mai devreme. Ele n-au fost scăzute, există în continuare şi sunt evaluate; şi care merită să fie păstrate în colecţii vor fi păstrate în colecţii, restul nu ştiu, va hotărî conducerea Poştei, ministerul, vom face nişte propuneri să le depozităm undeva“.
În privinţa contractării unei poliţe de asigurare pentru obiectele filatelice, cele mai multe uşor perisabile, doamna director ne-a spus că este la curent cu situaţia, dar preferă să nu ne răspundă. În schimb, şi-a manifestat speranţa ca poate într-o bună zi va fi şi în România „un Muzeu al Poştei mare şi frumos, aşa cum sunt în alte ţări“, măcar pe jumătate din cât este proaspăt relansatul Muzeul „Antipa”.
Dincolo de cele menţionate de Raportul Curţii de Conturi din 2009, de inventarul Muzeului Naţional Filatelic din 2010, de lipsa acreditării, de lipsurile cu sau fără explicaţii, de inexistenţa unei asigurări a bunurilor sau de posibilitatea de a folosi obiectele filatelice într-un scop turistic mai larg, rămâne o întrebare: ce s-ar întâmpla cu patrimoniul unei sucursale a Poştei dacă această instituţie ar da, ipotetic, faliment, în condiţiile în care doar 8 piese filatelice sunt clasate în patrimoniul naţional cultural mobil, colecţia nefiind în patrimoniu public, ci în cel privat? Cine ar putea revendica aceste piese unicat şi documentele de care aminteam mai sus? Cel mai probabil… nimeni, iar un tezaur naţional estimat de specialişti la aproape 500 de milioane de euro ar dispărea.
Nici acuarela lui Joan Miro nu e clasată în patrimoniul naţional
Prezentam în paginile revistei noastre, în numărul din luna iulie a anului trecut, una dintre cele mai importante piese al Muzeului Naţional Filatelic, acuarela celebrului pictor catalan Joan Miro, donată statului român după inundaţiile devastatoare din 1970. Cunoscând adulaţia catalanilor pentru acest pictor – catalanii au un mozaic reprezentând una dintre picturile lui Miro, la intrarea pe principala arteră turistică a Barcelonei, Rambla, şi au încercat să claseze în patrimoniu UNESCO toate lucrările sale – am întrebat-o pe doamna director dacă această piesă pe care o deţine Muzeul Naţional Filatelic a fost clasată în patrimoniul cultural naţional. Răspunsul este dezamăgitor: „Nu s-a ocupat nimeni.
Deci până acum mai puţin de un an nici nu s-a dat mare importanţă acestui tablou. Acum l-am pus în valoare şi am avut şi un eveniment legat de el, în decembrie anul trecut. Deci chiar să zic că din decembrie 2010 a început să se dea importanţă acestui tablou. Aşa că urmează să facem demersurile”
Sursa:
http://www.turismistoric.ro/2012/06/se-pregateste-unul-dintre-cele-mai-mari-tunuri-din-zona-de-cultura-falimentul-postei-si-tezaurul-de-timbre/
============================
==============================================
=================================================================