Armaghedon administrativ pe culoarele Primăriei Slatina
Bălăşescu, atac sub centura penală a primarului Vâlcov
De câteva zile, Slatina este zguduită de un cutremur politico-administrativ de proporţii apocaliptice. Conform cotidianului online concretinolt.ro, viceprimarul Slatinei, Dan Bălăşescu, s-a apucat vârtos să-şi toarne superiorul pe linie administrativă şi politică, Darius Vâlcov, actele de corupţie dezvăluite şi legăturile mafiote create la nivelul municipiului ajungând, se pare, pe masa Preşedinţiei, a Guvernului şi a procurorilor din cadrul Parchetului General.
Cum ar fi imposibil de verificat în profunzime un astfel de denunţ de către orice redacţie din România, cele dezvăluite necesită o îndelungată anchetă atât la nivelul Inspectoratului General al Poliţiei Române, cât şi pe filiera Serviciilor Secrete, presupusele prejudicii atingând cote fabuloase de ordinul a zeci de milioane de euro. Încrengătura implică, pe lângă primarul Vâlcov&Familia, şi alţi funcţionari ai statului din diverse instituţii, precum Hidroelectrica Olt sau Hidroserv Slatina. În cazul în care numai o mică parte din cele sesizate s-ar adeveri, am avea de-a face cu un caz de corupţie fără precedent în administraţia românească, fapt care ar aduce grave prejudicii de imagine nu numai Slatinei, ci şi României. (V. Zarea)
Domnule Prim-Ministru,
Revin asupra sesizării mele anterioare cu noi dezvăluiri care privesc atât Corpul de Control din subordinea d-voastră, cât şi instituţiile care se ocupă de siguranţa naţională (SRI şi SIE), precum şi Parchetul General, în legătură cu clanurile de tip mafiot şi grupările infracţionale din judeţul Olt, coordonate de primarul Slatinei, Darius Vâlcov.
Domnule Prim-Ministru,
Revin asupra sesizării mele anterioare cu noi dezvăluiri care privesc atât Corpul de Control din subordinea d-voastră, cât şi instituţiile care se ocupă de siguranţa naţională (SRI şi SIE), precum şi Parchetul General, în legătură cu clanurile de tip mafiot şi grupările infracţionale din judeţul Olt, coordonate de primarul Slatinei, Darius Vâlcov.
Astfel, în ceea ce priveşte averea acestuia:
- Deţine un apartament în Bruxelles (Belgia), central, pe numele Vâlcov Roxana, sora acestuia.
- Deţine un apartament în Strassbourg (Franţa) pe numele Vâlcov Roxana, sora acestuia, şi o casă la 23 de kilometri de Strassbourg, pe acelaşi nume.
- Deţine un apartament central în staţiunea Crans Montana, lângă Chamonix, Elveţia, la 2 minute de mers pe jos de partia de schi.
Tot aici îşi ţine şi mai mult de 10 milioane euro cash, zidiţi în peretele despărţitor din gipscarton care separă bucătăria de living, pe numele aceleiaşi Vâlcov Roxana, sora acestuia.
- Deţine un apartament central în Monte Carlo (Monaco), vecin cu Niro, patronul depozitelor NIRO din Bucureşti. Prietenul lui Cosmin Guşă (naşul familiei Vâlcov). Niro este unul din cărăuşii de bani cash către Elveţia. Tot în Monte Carlo deţine un iaht de 2 mil. euro pe numele lui Ramba Ovidiu şi D.J. Andy din Bucureşti. Ramba Ovidiu este patronul firmei Plus Confort SRI. Bucureşti, care este de fapt firma lui Vâlcov. (...) Ambii sunt cărăuşii de bani cash ai lui Vâlcov către Elveţia. Despre firmele PLUS CONFORT, RUPIAH SRL Slatina şi ACETI Slatina, Vâlcov a transmis mesajul că acestea sunt în slujba SRI. şi SIE şi sunt protejate de aceste instituţii.
Discuţia a avut loc la barul Blue Window din Slatina, în data de 29.11.2011, ora 21:30.
- Deţine o vilă de lux (4,3 mil. euro) cumpărătă recent la Como, Italia, pe malul lacului, la frontiera cu Elveţia, pe numele Vâlcov Roxana, sora acestuia.
- Deţine două apartamente de lux în Bucureşti (unul în Piaţa Alba lulia şi celălalt în Moşilor) pe numele vărului său, Langa Bogdan, plus alte patru proprietăţi în Bucureşti pe numele aceluiaşi Langa Bogdan.
- Deţine o vilă cumpărată în 2010 în Poiana Braşov pe numele lui Langa Bogdan, şi el cărăuş de bani cash către EIveţia.
- Deţine restaurantul Dolce Vita, din Slatina, prin interpusul Ilinca Octavian.
- Deţine locaţiile a patru foste puncte termice pe numele interpusului Ilinca Octavian.
- Deţine 8 hectare teren intravilan la intrarea în Slatina, pe partea stângă (reper: Dir. Silvică), prin SC Salubris. Această societate va intra în curând în proprietatea lui Vâlcov, aşa cum s-a întâmplat şi cu ACETI. Noul director este Lucian Susala, fostul şofer al lui Vâlcov, artizan al rambursărilor ilegale de TVA atunci când a fost director la CONSLOC şi, la rândul său, cărăuş de bani cash către Elveţia. (...)
Sursa banilor o constituie lucrările supraevaluate din Slatina, executate cu firmele Cafmin SRL Slatina, Plus Confort SRL Bucureşti, Rupiah SRL Slatina. Acestea, după încasarea banilor de la primărie, pe lângă faptul că îşi fac intrări fictive de marfă în gestiune, fac plăţi către zeci de firme dizolvate, dar care au conturi active în bănci. De aici, sub menţiunea “aport personal” şi “salarii”, banii sunt scoşi din bănci şi merg către Bogdan Langa. Acesta este vecin cu Vâlcov şi întâlnirile cu “cotizanţii” au loc în apartamentul său. Vâlcov nu participă la aceste întâlniri, mesagerul între cele două apartamente fiind Langa Bogdan.