SURSE Ilie Bolojan pregătește un adevărat cutremur în sistemul bugetar: Interzicerea cumulului pensie-salariu și interzicerea detașărilor
La Guvern se lucrează intens pentru noile măsuri care vor fi anunțate în maxim 2 săptămâni. Surse guvernamentale ne-au precizat că se lucrează aplicat pe 2 măsuri cu mare impact în sistemul bugetar: interdicția cumulului pensie-salariu și interzicerea transferurilor în cadrul sistemului bugetar.
La Guvern se vor anunța aceste măsuri în maxim 2 săptămâni, iar impactul cel mai mare va fi pe zona de interdicție a cumulului pensiei cu salariul.
La finalul anului 2024, prin Ordonanța Trenuleț, se specifica faptul că până la 31 decembrie 2025, pensionarii trebuie să plece din sistem. Acum, Ilie Bolojan întărește această măsură, dar deocamdată nu se știe dacă vor exista domenii în care vom avea excepții.
În prezent, peste 10.000 de bugetari încasează și pensie, dar și salariu, iar premierul a explicat public că în contextul în care vor exista reduceri de personal, pensionarii ar trebui să fie primii care pleacă.
„Cred că în condiţiile în care, în anumite instituţii, se vor face reduceri de personal, şi acest lucru îl văd ca inevitabil în perioada următoare, ar fi cel puţin mai corect, din punct de vedere moral, ca cel care pleacă să fie un om care deja beneficiază de un câştig, de o pensie, ca urmare a pensionării anticipate, în loc să plece, să spunem, un tânăr care ar putea să rămână acolo. Şi vom analiza această posibilitate de a adopta o măsură care să interzică cumulul pensiei cu un salariu în sectorul public”, spunea Ilie Bolojan.
Interdicția transferurilor în instituțiile publice
A doua măsură cu mare impact în sistemul bugetar va fi interdicția detașărilor și transferurilor în cadrul instituțiilor publice.
În prezent, foarte mulți bugetari funcționează prin detașare, asta pentru a evita să dea concurs pe post.
Prin noile măsuri pregătite la Guvern, cei care în prezent sunt detașați pot reveni pe postul de bază, dacă există o înțelegere între ambele părți.
Va exista o perioadă de grație de 10-30 de zile pentru reașezarea sistemului.
Proiectul de lege necesar pentru implementarea acestei măsuri poate fi adoptat de Parlament prin procedura obișnuită sau prin angajarea răspunderii guvernului. Astfel, angajații care ar rămâne fără posturi în cazul reorganizărilor de instituții nu se vor mai putea muta la alte instituții, cum au făcut în trecut.
SURSA: https://www.stiripesurse.ro/surse-ilie-bolojan-pregateste-un-adevarat-cutremur-in-sistemul-bugetar-interzicerea-cumulului-pensie-salariu-si-interzicerea-detasarilor_3784784.html




Trăiți dom' Bozile🫡
RăspundețiȘtergereBine că ai schimbat apa, că se cufurise în bazin lighioana roșie🐕🦺
Foaie verde barabulă, nu mă doare nici în pulă de căcănarii ăia oropsiți de soartă care sug și la țîța cepeseului și la țîța statului. Îmi dau seama că au avut o viață tare grea cînd au fost, vorba vine, activi, dacă după pensionare zburdă sprințari pe cîmpia muncii. Arde-i Bolovane, că mistreții și scroafele, sunt ființe odihnite, nu ca fraierii care așteaptă ziua de zece a lunii precum credincioșii să pupe sfintele boașe sau moaște. Oare-l lasă la vatră și pe mistrețul Jianu, să-și savureze pensioara de ghinăral amărît? Chiar așa, întreb și eu, retoric, de ce plm trebuie ca hîrțogarul contabil să aibă grad militar?
Țiuzăre, bă ciubene, lasă număratul zimților la baineta pomnal de 14,7 și hai la băieți pe bloagă, colo pe la nOO, să ne pupi între buci și să ne-nbelești la olo🖕
Zdreanță, după ce fuți în cur baba, vino să ne faci laba🍌 Bagă la bostan asta, fătălăule🖕
Trăiască ayatolahu' Vasile care ne crează front de lucru!Să-i footă pe ciocoii ce sug sângele poporului prin doo țâți!
RăspundețiȘtergereMuiștii triști de la CPS a MApN încă nu s-au învrednicit să bage coponul în căcatul ăla de talon virtual. Bine că au vîrît alocațiile pentru lominițe și pentru fetițe😁
RăspundețiȘtergereMai tari decît hapeviștii sunt doar milițienii cu pulan la cingătoare💪 M-o mîncat în ceea ce fusese cîndva pulă să văd ce mai scriu ăia pe acolo. Dacă dai click pe "Contul meu", se duce pe pulă șandramaua: "Forbidden You don't have permission to access this resource".😁
https://casapensii.mai.gov.ro/online/
Bine că a avut grijă de calitatea vieții personalului militar Bachidea și ne-a băgat-o. Băga-și-ar pula-n mă-sa!🖕
Reddoagă, poți și tu să plimbi baba ș-apoi să vii să ne faci laba🍌 Bagă la bostan asta, fătălăule🖕
Reddoagă, nu uita la ora 3, tu în biuze să ne -o iei 🖕😜
RăspundețiȘtergereTerminați cu fonfleurile și puneți mâna la treabă,(nu pe treabă)!Țara n-are!
RăspundețiȘtergereUn singur țel măreț: muie cu câcat labagiului reddcur, zis și pârnaie !
RăspundețiȘtergereBagă la bostan mai cacanare !
Pachetul 2 al austerității : muie iobagilor români, slava ciocoilor vechi și noi !
RăspundețiȘtergereSlava și Nimicușor Dan, care vă dă voo, muie și multe-multe OO !
Pinochio sau Căcărău nu erau buni !
Na, săturați-vă acu de nimicușori și porcojani !
Muie veșnică reddog, curlangiul de serviciu al hacademiei !
Iar se încordează martalogii pârsi că meduza la stabilopod.
RăspundețiȘtergereDaca se încruntă puțin Sprancenatu' la ei iar devin mielușei.
Normal ar fi că dl. Bolojan să-i moghilizeze pe martalogii parsi.
RăspundețiȘtergereCă sunt prea tari in biuze.
Tara este in criza drept urmare martalogii pârsi ar trebui să strângă puțin din buci.
RăspundețiȘtergereDar ei vor să trăiască în opulenta.
O icoană făcătoare de minuni, veche de 600 de ani, va fi adusă în pelerinaj la Biserica Sfântul Gheorghe-Nou 'Kilometrul Zero'
RăspundețiȘtergerehttps://agerpres.ro/2025/08/10/o-icoana-facatoare-de-minuni-veche-de-600-de-ani-va-fi-adusa-in-pelerinaj-la-biserica-sfantul-gheorg--1474854
Urmăreşte ştirile AGERPRES şi pe WhatsApp > https://tinyurl.com/3rb6ttb9
Niste labari = reddoaga
Ștergereurmeaza probabil si "Sfântul Gheorghe-Nou-Nouț" dupa care urmeaza "Sf Paraschieva Virgina
Ștergeresa-i sugi linck...ul si 3,14Z2
Ștergerebaga la bostan paznicule
RăspundețiȘtergerehttps://youtu.be/csUCuy3FuzY
N-am reușit sa găsesc informatia asta.
ȘtergereSunt doar câteva clipuri pe YouTube Tik Tok.
Doar unii ametiti pot crede ca un lider de talia lui Netanyahu il baga in seama pe pacaliciul asta din Burkina Faso.
Astea sunt clipuri de agatat fraierii.
ȘtergereAsa fac unii bani pe youtube si tik tok.
ȘtergereN-ai gasit pt ca ej prozd si atarnator de "monitorul apararii" al 3,14Z2-ului userea + 3,14Z2-ele numite "declice" si "roumenia difens"
si asta pui de puscherie
RăspundețiȘtergerehttps://youtu.be/6oxB3uO0DVg
Băă,minune,să vezi și să nu crezi!Zice unu moș kalicu ot Dolhaska căca-i-am cu toții basca că pe acest blog al hacademiei ar fi oareșce tente de vulgaritate!Vedeți pe SCMD unu' care-i dă la supt lu' altu lindiku Cristelei și să sugă nu-ș ce de ziua lui!Nu se poate așa ceva...
RăspundețiȘtergereNeata' Camarazi!
RăspundețiȘtergereMai nou Akord e camarad cu căpitanul ăla din Burkina Faso.
RăspundețiȘtergereS-a notat.
Sfantul Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului, este cinstit pe 11 august. Sfantul Nifon s-a nascut in Peloponez, in prima jumatate a veacului al XV-lea, din parinti crestini. A primit la botez numele de Nicolae. Dupa moartea tatalui, devine monah, primind numele Nifon, care in limba greaca inseamna: cel ce veghează.
RăspundețiȘtergerehttps://www.crestinortodox.ro/sfinti/viata-acatistul-sfantului-ierarh-nifon-patriarhul-constantinopolului-162506.html
Evenimentele Zilei de 11 august în Istorie:
RăspundețiȘtergere- 11 august 106 - O diplomă militară romană, descoperită la Porolissum, atesta că, la această dată, se constituise provincia romană imperială Dacia.
- 11 august 1456 - A murit răpus de ciumă la Zemun, lîngă Belgrad, Ioan de Hunedoara (Iancu de Hunedoara).
- 11 august 1690 - Victoria coaliției otomano-tătaro-muntene conduse de Constantin Brâncoveanu în Bătălia de la Zărnești, împotriva armatelor imperiale comandate de generalul Donat Heissler.
- 11 august 1839 - S-a înfiinţat, la Paris, “Societatea pentru învăţătura poporului român”, organizatie de mai multi studenti romani, printre care Ion Ghica, Alexandru G. Golescu-Negru si Dumitru Bratianu, cu scopul ridicarii culturala a poporului roman si dezvoltarea dezvoltarea conştiinţei naţionale româneşti.
- 11 august 1961 - A încetat din viaţă Ion Barbu (Dan Barbilian), poet şi matematician: “După melci”, “Joc secund”, “Ochean”; (n.18 martie 1895).
- 11 august 1999 - S-a produs ultima eclipsă totală de Soare din secolul XX vizibilă în România; București, singura capitală europeană situată pe linia centrală a benzii de totalitate, s-a aflat în zona de maximum la 14:07, ora locală.
În marea agitată a minții noastre numai Iisus poate să liniștească deplin furtuna de gânduri rele, răutăți, frustrări, răzbunări, tristeți, invidii, frici, pofte și imaginații.
RăspundețiȘtergereEl are puterea să aducă liniște și pace în sufletele noastre și să ne izbăvească din orice primejdie.
Trebuie doar să Îl chemăm cu credință prin rugăciune stăruitoare și să ne punem încredea în El.
"Și Mă cheamă pe Mine în ziua necazului și te voi izbăvi și Mă vei preaslăvi". Psalmul 49,16.
Martalogii parsi spun ca doar mormanele pot aduce liniște.
RăspundețiȘtergereCe fac prințesele?Se cacă?
RăspundețiȘtergereSe pare că doar varu-tu (limbrikul curlangiu reddog) se caca pe el ca de obicei. Impute zilnic aerul pe aici...da na...asta e, intrăm și noi mai rar.
ȘtergerePriveghere de noapte în cinstea Sfântului Ioan Iacob Hozevitul
RăspundețiȘtergereLa Mănăstirea Hozeva, în Țara Sfântă, a avut loc o priveghere de noapte deosebită, prilejuită de prăznuirea Sfântului Ioan Iacob Hozevitul, mare cuvios al neamului românesc.
Privegherea a adunat preoți și slujitori români, alături de Protos. Ioan Meiu, noul reprezentant al Patriarhiei Române la Locurile Sfinte.
Originar din județul Botoșani, născut în 1913, Sfântul Ioan Iacob și-a petrecut viața în rugăciune și nevoință, mai întâi la Mănăstirea Neamț, apoi în pustia Hozevei, unde a trăit cu post, smerenie și dragoste pentru semeni. A trecut la Domnul în 1960, fiind canonizat în 1992, și este cinstit ca unul dintre cei mai mari sfinți români contemporani.
Cu evlavie, s-au înălțat rugăciuni către Sfântul Ioan Iacob pentru ocrotirea tuturor românilor, oriunde s-ar afla.
„Sfinte Ioane Iacob, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi!”
https://www.facebook.com/share/1FEbRbfgxW/
Martalogii parsi au alte avioane prin cap.
RăspundețiȘtergereEi sunt cu Sfântul Mormânt.
Erata: Morman
ȘtergerePaul Puiu a fost profetic dar, na, martalogii pârsi o țineau langa să le-o bage Bachidea.
RăspundețiȘtergereLa pensiile din August a fost o creștere negativă cum ar spune Sprâncenatu'.
RăspundețiȘtergerePoveste de succes!
RăspundețiȘtergereSublocotenent Ionela-Florentina Balan a fost desemnată șefa promoției 2025 ,,Regina Maria - 150” la specializarea Apărare CBRN, Facultatea de Management Militar, din cadrul Academiei Forțelor Terestre ,,Nicolae Bălcescu” din Sibiu. A încheiat studiile academice cu media 9,42 și a obținut nota 10 atât la examen, cât și la lucrarea de licență, demonstrând că prin muncă, orice este posibil.
,,Acum aproape 7 ani aveam în spate un ghiozdan și trăgeam după mine un geamantan dincolo de bariera de la punct control, lăsând în urmă ochi plini de de lacrimi, de îngrijorare, dar și de mândrie. Era prima oară când am pășit în Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare" Câmpulung Moldovenesc în calitate de elev, neștiind ce o să urmeze sau cât de greu o să fie, având o mie de întrebări, dar simțeam că o să fie bine. Ceea ce a urmat, e doar o amintire acum, păstrată la loc de cinste. De la prima oră de dirigenție până la ultima au fost doar 4 clipe… 4 clipe în care 25 de inimi au bătut în același ritm, în prima clasă de la parter, pe stânga, în care mereu intra pe ușă la orele de română un diriginte îngrijorat, în care matematica se împletea armonios cu poveștile unui prof’ de mate, iar extemporalele la geografie aveau farmecul lor, pe lângă cele de la chimie, bineînțeles.
Acum aproape 3 ani, istoria s-a repetat, doar că puțin diferit. Acum aproape 3 ani aveam în spate un ghiozdan și trăgeam după mine un geamantan dincolo de poarta Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu”. Emoțiile erau diferite, pentru că, pe lângă faptul că nu știam ce o să urmeze, am lăsat în urmă locul care, timp de 4 ani, mi-a fost un fel de ,,acasă”, iar cele 25 de inimi nu au mai bătut în același ritm, ci fiecare în ritmul ei, acolo unde îi era locul, la Annapolys Academy, IMM, ATM, AFA și ANMB. A mea a bătut la Academia Forțelor Terestre "Nicolae Bălcescu" din Sibiu, mai tare decât niciodată, în zeci de ore de învățat, zeci de kilometri în marșuri, prin soare, ploaie, zăpadă, și noroi. A bătut atât de tare încât, la final, pot să zic că tot efortul a meritat, că munca mea nu a trecut neobservată, iar acum păstrez la loc de cinste și amintirea celor 3 clipe de AFT.
Ce urmează? Sincer, nu prea știu…dar am încredere că o să fie bine, pentru că istoria personală așa zice.
Dragi absolvenți, elevi sau viitori elevi de de colegiu național militar, nu lăsați ușile care se închid în fața voastră să vă sperie. Uneori, ele nu înseamnă un sfârșit, ci doar un ocol spre ceva mult mai valoros. Un vis bine ținut în suflet va deveni mereu realitate prin muncă, perseverență și credință."
Felicitări! Mult succes în continuare!
#MApN #ArmataRomâniei #ForțeleTerestreRomâne #AFT #vis #determinare #asumare
https://www.facebook.com/share/p/1B4gq9jzCY/
@bostan prozd de pudel(poodle) 🐩🐩🐩
RăspundețiȘtergereN-ai gasit pt ca ej prozd si atarnator de "monitorul apararii" al 3,14Z2-ului userea + 3,14Z2-ele numite "declice" si "roumenia difens"
TITLURILE DIMINEŢII – 11 august 2025
RăspundețiȘtergere- Războiul Rusiei din Ucraina. Cresc tensiunile înainte de întâlnirea Trump-Putin din Alaska. Miniştrii de externe din UE se reunesc azi pentru a discuta despre războiul din Ucraina. WP scrie că Putin nu a oferit niciun teritoriu la schimb pentru retragerea ucrainenilor din Donbas, ci doar posibilitatea încetării focului. J.D. Vance transmite că rezultatul războiului nu-i va mulţumi nici pe ruşi, nici pe ucraineni. Serviciile ucrainene de informaţii au atacat o rafinărie rusească din Komi, Rusia, la 2.000 de km de Ucraina. (Pravda Ukrainska)
- Războiul Israel-Hamas-Siria-Yemen: Prim-ministrul Benjamin Netanyahu şi-a apărat ieri planul de obţinere a controlului asupra oraşului Gaza, susţinând că este singura modalitate de a elimina ameninţarea Hamas. Statele occidentale sunt din ce în ce mai nemulţumite de Israel. Canada a anunţat şi ea că va recunoaşte statul palestinian, Noua Zeelandă se gândeşte să facă acelaşi lucru. Liderii Hamas se îndreaptă azi spre Cairo, pentru discuţii despre încetarea focului. IDF l-a eliminat pe jurnalistul Al Jazeera Anas AL-Sharif, pe care îl acuză că a fost terorist. (Times of Israel/ Al Jazeera)
- Baku ameninţă Rusia. Administraţia lui Ilham Aliyev ar fi transmis că dacă Rusia continuă să lovească instalaţiile de energie care sunt legate de Azerbaijan, atunci autorităţile azere vor lua în considerare ridicarea embargoului pe transferul de arme, din propriile stocuri, către Ucraina (Nexta)
- Armata SUA ajunge în Armenia. Două aeronave KC 135-R din cadrul Forţelor Aeriene Americane au ajuns în capitala armeană în weekend, unde au adus personal militar american care va participa la exerciţii comune între 12 şi 20 august. Exerciţiul poartă numele „Eagle Partner 2025” şi se va concentra pe pregătirea şi desfăşurarea de operaţiuni de menţinere a păcii, în special pe procedurile de evacuare medicală. (Mirror Spectator)
- Emiratele Arabe Unite, interesate de avioanele sud-coreene KF-21. Conform informaţiilor publicate de Forţele Aeriene ale Republicii Coreea, şeful Statului Major al Forţelor Aeriene ale Coreei de Sud, generalul Lee Young-soo, şi subsecretarul de stat al Apărării din Emiratele Arabe Unite, Ibrahim Nasser Mohammed Al Alawi, au efectuat un zbor „prietenesc” de la baza aeriană Sacheon din provincia Gyeongsang de Sud. Generalul Lee a pilotat un avion de luptă uşor FA-50 de fabricaţie coreeană, în timp ce Al Alawi a ocupat bancheta din spate a unui prototip KF-21 Boramae, marcând prima dată când un lider al apărării din Emiratele Arabe Unite a experimentat direct cel mai avansat avion de luptă din Coreea de Sud. (Army Recognition)
- Avioane F-35B americane şi britanice au zburat împreună de pe purtătorul japonez JS Kaga. Este pentru prima dată când aeronavele F-35 din dotarea celor două armate efectuează un zbor împreună decolând de la bordul unui portavion japonez.. Acesta a avut loc în timpul unui exerciţiu militar în vestul Pacificului. (Army Recognition)
Apărarea şi securitatea României
- Azi se decide soarta coaliţiei de guvernare. Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a convocat pentru astăzi, 11 august, o reuniune a Biroului Permanent Naţional. În şedinţă se va stabili dacă este cazul ca social-democraţii să se retragă din Coaliţia de guvernare, ori să continue, şi dacă da, în ce condiţii. Nemulţumirile sunt multe, atât la nivel central, cât şi la nivel local. (Digi24)
- România este invitată să participe la reconstrucţia Ucrainei. Ucraina şi România au convenit să intensifice cooperarea în realizarea proiectelor comune de infrastructură, precum podul aflat în construcţie peste râul Tisa, iar Kievul a invitat România să-şi desemneze un emisar special pentru contractele de reconstrucţie a Ucrainei, anunţă publicaţia RBC, citată de Rador. (G4Media)
https://monitorulapararii.ro/titlurile-diminetii-11-august-2025-1-58724
cacat cu perje de la mincinosii patentati,gepatru
Ștergere👍🦅🇷🇴
RăspundețiȘtergereMilitarii Școlii de Maiștri Militari și Subofițeri pentru Comunicații din Sibiu
#MApN #cariera
https://www.facebook.com/share/p/16ntxUxCLi/
Akord are alte drone prin cap
RăspundețiȘtergereE cu difens Burkina Faso.
Cam aici suntem stimați camarazi de la celelalte arme
RăspundețiȘtergereDaca se mai încordează puțin martalogii pârsi la Sprâncenatu' asea prin toamna-iarna vom vedea pe taloane o alta creștere negativa.
@ pudelul paduchios lingator de cururi
RăspundețiȘtergereasa procedeaza o putere imperiala
https://www.facebook.com/AdevarPentruViata/videos/1278079546648640/?mibextid=rS40aB7S9Ucbxw6v
pentru jigodia puricoasa paznic de ocnasi
RăspundețiȘtergerehttps://www.facebook.com/reel/2248903368944924
si ca sa-ti fie clar "mucule"
Ștergerehttps://www.facebook.com/RamonaIoanaBruynseels/videos/2248903368944924/
Singura soluție este că martalogii pârsi sa se întoarcă cu fața către Domnul.
RăspundețiȘtergereAlupigus Reddoagă 🖕. Ți - ai adus hoașca de pe centură? Atunci vino de ne pupă - n poolă 🖕😜
ȘtergereBine că puteți supraviețui și doar cu pâine și ceai neîndulcit,nu trebuie să vă vitaminizați musai cu vodkă și caviar!Țara-i la restriște!
RăspundețiȘtergereTITLURILE DIMINEŢII – 12 august 2025
RăspundețiȘtergere- Războiul Rusiei în Ucraina. Seara trecută, au apărut informaţii potrivit cărora armata rusă ar fi străpuns frontul la 10 km de Dobropillia, în Doneţ. Deep State, o organizaţie care monitorizează războiul, a scris că situaţia este critică, întrucât ruşii ar fi găsit goluri în apărarea ucraineană şi ar fi pătruns în adâncime în linia de apărare. ISW scrie că este prematur să se vorbească despre câştiguri esenţiale la nivel operaţional, deşi, în următoarele zile, în apropiere de Pokrovsk, situaţia va fi tensionată. Ieri, preşedintele Trump l-a acuzat din nou pe Zelenski că el a început războiul, deşi realitatea este cu totul diferită. (PravdaUkrainska)
- Războiul Israel-Hamas-Siria-Yemen-Iran. Situaţia este critică în Iran, oamenii se confruntă cu perioade de suspendare a electricităţii, apei curente şi internetului. La televiziunile iraniene se vorbeşte despre începutul unui nou război cu Israel. Conducerea iraniană îşi protejează oamenii de ştiinţă din domeniul nuclear şi îi trimite în „safe houses”, în ţară. Şeful securităţii iraniene, Ali Larijani, va vizita Irakul şi, ulterior, Libanul, pentru discuţii de dezarmare a grupării Hezbollah. (ISW/ Times of Israel)
- Donald Trump aduce Garda Naţională în DC. Preşedintele american a cerut ca 800 de membri ai gărzii naţionale să fie aduşi în DC pentru a pune capăt infracţiunilor. Ameninţă că va aduce şi armata, dacă va fi necesar (Stars and Stripes)
- Confruntare între China şi Filipine, pe mare. Ieri, a avut loc un incident în Marea Filipinelor de Vest: o navă a gărzii de coastă chinezeşti, CCG-3104, a hărţuit şi urmărit cu mare viteză o navă de patrulare filipineză, BRP Suluan, până când s-a ciocnit de un distrugător Tip 052D al forţelor navale chinezeşti. Impactul la ciocnire a afectat serios nava CCG-3104, făcând-o nefuncţională, iar distrugătorul a suferit şi el mici avarii. (NavalNews)
- Finlanda a pus sub acuzare căpitanul şi echipajul unei nave din flota din umbră a Rusiei. Este vorba despre nava Eagle S, care este acuzată că ar fi distrus cinci cabluri subacvatice din Golful Finlandei. Acuzaţii nu pot părăsi Finlanda până când nu sunt încheiate investigaţiile. (Politico)
- Statele Unite dezvoltă replici ale rachetei chineze HQ-22 pentru antrenamente de luptă realiste. Forţele Aeriene ale Statelor Unite vor adăuga în curând un nou element în pregătirea piloţilor: o replică la scară reală a sistemului chinezesc de rachete sol-aer HQ-22, realizată de compania americană Torch Technologies. (TechRider)
- STISC din Republica Moldova anunţă că un „actor strain” a atacat infrastructura guvernamentală. Serviciul Tehnologia Informaţiei şi Securitate Cibernetică (STISC), de comun cu autorităţile naţionale cu competenţe în domeniu, a iniţiat o investigaţie a unui incident de securitate cibernetică organizat de un actor străin asupra infrastructurii guvernamentale, se arată în anunţul instituţiei. (G4Media)
Apărarea şi securitatea României
- Guvernatorul băncii centrale prezintă marţi Raportul trimestrial asupra inflaţiei. Potrivit unui comunicat de presă al Băncii Naţionale a României, rata anuală a inflaţiei va consemna un amplu salt în trimestrul III din 2025, sub impactul tranzitoriu al expirării schemei de plafonare a preţului la energia electrică şi al majorării cotelor de TVA şi accizelor, de la 1 august, iar în următoarele trei trimestre se va reduce relativ lent şi pe o traiectorie fluctuantă, considerabil mai ridicată decât cea din proiecţia precedentă. (Agerpres)
- Sindicaliştii din învăţământ, discuţii cu premierul şi ministrul Educaţiei. Protestele pe tema reformei vor lua amploare. Liderii sindicatelor au anunţat decizia de a boicota începutul anului şcolar. Aceştia au transmis că, deşi anul şcolar va începe oficial pe 1 septembrie, va fi stabilit un calendar al protestelor şi se va decide dacă cursurile vor demara efectiv pe 8 septembrie, aşa cum este prevăzut în mod normal. (TVR Info)
https://monitorulapararii.ro/titlurile-diminetii-12-august-2025-1-58730
M-au futat bolojanii la portofel cu 291 de lei, exact cît a zis și col. Hathi🫡. Să și-i pună pe kiept politrucii! Zice unul Beji, care pare că a citit cîte ceva în astă viață, că futatul la portofel pentru apeviștii și milițienii crăcănați și bășinoși nu s-ar fi făcut cum zice Constituția, și că "lex specialis derogat legi generali", și "dreptul la asistență medicală gratuită, prevăzut de Legea 80/1995, ar trebui să prevaleze în fața oricărei prevederi din legile generale care ar impune o contribuție".
RăspundețiȘtergerehttps://bejinariun.blogspot.com/2025/08/erodarea-unor-principii-si-prevederi.html
Politrucii se pișă pe noi, cu jeturi încrucișate. Eu am mai luat-o în barbă de la magistrahoți așa că am să-mi bag mătărînga învîrtoșată în ele procese. Ce plm mai pot să-mi facă politrucii? Asta e, dacă am fost prost de tînăr și m-am încrezut în statul român, merit, acum la bătrînețe, să-mi spargă rozeta patria puloasă căreia i-am jurat credință, chiar cu prețul vieții. E drept că în jurămînt nu se zice că trebuie să mor de foame, dar ăsta e doar un mic detaliu😁
Muie fesenarilor!🖕
Muie penelicilor!🖕
Muie curlangiilor userei!🖕
Muie bozgorilor ude mereu!🖕
Muie jeneralilor impotenți și cu izmene căcate!🖕
Muie Bachidea!🖕
Muie lui Țiuzăr muci pi kiept, cel ca oaia de deștept!🖕
Muie Zdreanță purecosul roșu!🖕
Muie Mlaudiu Carin, dobitocul sugător de pule fesenare!🖕
Fără Moș Alecu?
ȘtergereCă de obicei era și el pe lista.
Decât să-ți dai viața pentru țară mai bine mergi la curve!
ȘtergerePaul Puiu avea dreptate dar martalogii parsi credeau că le-o baga Drula.
RăspundețiȘtergereErau ceva șanse daca ieșea Antonescu președinte.
RăspundețiȘtergereNu era garantat dar erau totuși ceva șanse.
Dar martalogii parsi o ardeau cu dottore Ponta și Simion.
Na, asta e daca unii nu-și cunosc interesul.
Pinochio Ponta o rezolva garantat.A mai rezolvat-o odata dar un jigarit puricos n-are de unde sa stie.Pe vremea aia maidanezul avea alte preocupari, sugea ocnasii pe "teava" ca sa le goleasca OOle si statea capra pentru o tigara cu filtru
ȘtergereParol!🥒👍
Daca se încruntă Bolojan la martalogii parsi foștii mormanari spun miau.
RăspundețiȘtergereAsea că luptătorii. 😁
Pe aici ce se mai umfla arpacașul in ei. 🤣
Soluția ar fi că varsovistii sa dea mana cu ciucanii natoisti.
RăspundețiȘtergereMosteanu spune că suntem hub strategic.
RăspundețiȘtergereRomânia este un hub strategic pentru apărarea aeriană a flancului estic al NATO.
La Borcea, prin Centrul European de Instruire F-16, formăm piloți români și din țările aliate. Consolidăm capacitatea noastră, contribuim direct la securitatea regiunii.
Am vizitat Baza 86 Aeriană „Locotenent Aviator Gheorghe Mociorniță” din Fetești - o unitate strategică, unde se află Centrul European de Instruire F-16, operat împreună cu Forțele Aeriene Regale Olandeze și Lockheed Martin.
România și-a asumat o misiune esențială: să devină hub regional pentru pregătirea piloților NATO și ai partenerilor. Prima serie de piloți români a terminat antrenamentul în iulie.
Centrul înseamnă:
• accelerarea ritmului de formare a piloților români de F-16
• interoperabilitate între aliați
• o contribuție reală la securitatea regiunii Mării Negre
🇷🇴 Am fost onorat să întâlnesc astăzi tinerii piloți ai bazei, militarii întorși din misiunea de Poliție Aeriană Întărită din Lituania, dar și comandanții care gândesc deja următoarea etapă de modernizare.
Le-am mulțumit personal pentru profesionalism!
https://www.facebook.com/share/p/19eJHQ2pSs/
Martalogii parsi vor să-l audă când spune că le-o baga toată.
RăspundețiȘtergereNa, fiecare cu ce-l doare.
Akord de la difens Burkina Faso văd că se implica pe la Moș Alecu.
RăspundețiȘtergereReddoagă, unde ești? Vino de le suflă varsovistilor între buci și după aia apucă - te să le - o belești. Ia -ți cu tine și camaradul și baba, ca după aia să ne faceți laba 🖕😜
RăspundețiȘtergereIa puricosule si baga la tzeasta.Daca nu poti iti traduc eu....e cu "actori " cunoscuti
RăspundețiȘtergerePoate unii dintre camarazi isi vor vedea si fosti colegi,fie mapene fie meai
Merita vazut cap-coada.Pe bune!
,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,
How 300 Romanian Mercenaries Faced 8,000 Rebels in Congo
https://www.youtube.com/watch?v=gkfKkcsVEQg
..............................................................................................................
Sanatate!!
zice muciosul
RăspundețiȘtergere"Le-am mulțumit personal pentru profesionalism!"
Cum plm sa multumeasca unul care habar nu are, cum e aia cu profesionalismul in domeniu???
2- profesionalismul se vede in cazuri reale sau foarte apropiate de real
Pulica asta e total habarnist si el "multumeste" pentru schemele de traiect aerian la care se uita ca mâța in calendar.Vai de pulicica lui asta e un Talvar doi da' macar ala era "mut ".Asta-i perfect papagal
ca sa fiu sigur ca vede destinatarul
RăspundețiȘtergere"reddog12 august 2025 la 13:49
Erau ceva șanse daca ieșea Antonescu președinte.
Nu era garantat dar erau totuși ceva șanse.
Dar martalogii parsi o ardeau cu dottore Ponta și Simion.
Na, asta e daca unii nu-și cunosc interesul.
Răspundeți
Răspunsuri
akord 12 august 2025 la 15:21
Pinochio Ponta o rezolva garantat.A mai rezolvat-o odata dar un jigarit puricos n-are de unde sa stie.Pe vremea aia maidanezul avea alte preocupari, sugea ocnasii pe "teava" ca sa le goleasca OOle si statea capra pentru o tigara cu filtru
Parol!🥒👍
Ștergere"
Și cum o rezolva fara pesedea?
ȘtergereCă el era fiul ploii fara partid.
Ponta a participat la alegeri din ura și răzbunare pentru pesedea.
ȘtergereUn limbric încurcă lume.
Tocmai victoria lui Nicușor Dan i-a adus pe cai mari pe trotinetistii de la userea.
ȘtergereAcum sunt in posturi cheie;Apărare, Externe.
Le-au mai explicat unii asea logic cum e cu candidații la prezidențiale dar martalogii parsi fiind asea niste genii și-au dat singuri cu tesla-n coaie.
Acum foștii mormanari s-o sugă asea usiurel. 😁
ȘtergereNoi trebuie să-i aducem sub același steag pe Ponta,Oprea,Ramona,Mircia!
RăspundețiȘtergereȘi port-drapel să-l punem pe varu-tu, reddog! 🤣🤣🤣
ȘtergereCealaltă față a monedei. Cine se va „bate” pentru viitoarele mașini de luptă ale României care vor înlocui bătrânul MLI-84 Jderul și ce lecții trebuie România să învețe
RăspundețiȘtergere👇
https://defenseromania.ro/635040
Martalogii pârsi sa bage la bostan!
RăspundețiȘtergerePotaie, linge-ne-ai pe koaie, acum e ora cu noroc, așa că sugi pula, pe loc🖕
ȘtergereBagă la bostan!
Pentru unii care cred ca doar martalogii parsi au probleme.
RăspundețiȘtergerehttps://ziare.com/turisti/suparare-romanca-5-stele-all-inclusive-camera-1958478
Zice ca i-au luat mancarea de sub nas.
ȘtergereCum le-a luat Derula ciolanul din fasole martalogilor parsi.
Am documentat speta si ce sa vezi, reclamanta este Alexia Daria din Arad.
ȘtergereAsea sunt si martalogii parsi, dupa cateva pahare de tunica de pufoaica incep sa faca reclamații.
https://www.facebook.com/share/p/17GEoB4x3C/
Zdreanță fătălăul curlangiu
L-ați văzut cumva pe Zdreanță,
Coteiul care cere clanță?
Are curul înroșit
De atâta curvărit
Plânge ca un cățeluș
Alungat de la culcuș
Cuțu, cuțu, na Grivei
O muiță dacă vrei
Să crești mare, fioros
Cu o pulă luată-n dos
Reddog pudelul muist
Se crede un apevist
Este doar o puță bleagă
Târâtă prin balegă
La bulău i-au dat-o toți
De-a rămas fără chiloți
Reddog, câine împuțit
Marș pe unde ai venit
Împuți aerul degeaba
Stai în cur și suge-ți laba
Ți-au spart hoții toți rozeta
Când te caci, cânți cu trompeta
Ai supt pule de bandiți
De-ai rămas și fără dinți
Când vei fi mai bucuros
Să sugi pula-n loc de os
Vai de curul lui agent
Căcăcios și impotent
La ceok i-o dăm de-ndată
De urechi ținându-l ca de toartă
Reddog, câine împuțit
Marș pe unde ai venit
Zdreanță, după ce fuți în cur baba, vino să ne faci laba🍌
Bagă la bostan!
Beautiful poetry ! Харошя......красивая поэзия
Ștergere👏👏👏
Tocmai de-asta e bun un război din când în când.
RăspundețiȘtergereAsea învață și Alexia Daria din Arad sa mai dea cu mopul și martalogii pârsi sa dea cu Cosorul la stuf in Delta.
Pe 12 și 13 august 2025, Perseidele vor atinge maximul de activitate, oferind un spectacol ceresc apreciat de astronomi și pasionați de observații nocturne. Acest curent de meteori apare anual când Pământul traversează norul de praf și resturi lăsat de cometa 109P/Swift–Tuttle. Fragmentele, de mărimea boabelor de nisip, intră în atmosferă cu viteze de aproximativ 59 km/s, arzând și formând dâre luminoase cunoscute popular drept „stele căzătoare”.
RăspundețiȘtergerePerseidele sunt active între mijlocul lunii iulie și sfârșitul lunii august, dar în nopțile de vârf se pot observa, în condiții ideale, până la 100 de meteori pe oră. În 2025, însă, vizibilitatea va fi diminuată de lumina unei luni aproape pline (aproximativ 84% iluminată), ceea ce va face ca doar cei mai strălucitori meteori să fie ușor de observat.
Pentru cea mai bună experiență, este recomandată observarea din zone întunecate, departe de luminile orașelor, privind cerul liber, fără binoclu sau telescop. Perseidele nu prezintă pericol — particulele se dezintegrează complet înainte de a atinge solul. Acest fenomen rămâne o oportunitate excelentă de a contempla dinamica Sistemului Solar și de a admira frumusețea cerului de noapte.
Martalogii parsi in loc sa admire Perseidele se tot uita pe tot felul de bloage să vadă când le-o baga Mosteanu.
RăspundețiȘtergereCam aici suntem stimați camarazi de la celelalte arme.
A futut-o mosu Lavrov pe bunaciune de-a zapacit-o.Cam ca reddog cand scapa din p#la.
RăspundețiȘtergereIn rest discutii serioase in legatura cu bombardarea civililor cam cum a bombardat nato televiziunea din Belgrad in '99....+"respectarea drepturilor minoritatilor" de catre zdrelea rase scurt direct prin lege
Eheee politica mare!! Cred ca doar madam Tzoiu s-ar fi descurcat mult mai bine decat mosu Lavrov
https://youtu.be/f80RZgurmvI
PS Cred ca ar trebui sa mearga urgent in Alaska, Mucusor si Prima Concubina a Tarii. E nevoie ca cineva cu prestanta sa faca ordine pe gogoloiul asta care zboara d'ampulea prin spatiu
Deci vezi si tu redoaga ca altfel mori prost ! Ajunge ca esti prost acum in viata,macar dup'aia sa se aleaga ceva de tine.....ca de noi toti.Praf de stele!
Așa se pune averea la adapost ,pe numele concubinei.În caz de sechestru retardul nu are nimic pe numele lui!
ȘtergereReddoagă, nu uita la ora trei în borta găoazei să ne săruți și la ceok să o iei 🖕😜
RăspundețiȘtergereEu cred că toți sunt la muncă!Doamne mă apără și păzește!
RăspundețiȘtergereDe muncă zic!
ȘtergereCu mormanele se mai aude ceva?
RăspundețiȘtergereI s-au dat lui redoaga sub forma de moneda botswaneza.Si de trei ori mai multe ca asta-i paritatea intre LEU si BWP . S-a imbogatit redoaga in p*le
ȘtergereTITLURILE DIMINEŢII – 13 August 2025
RăspundețiȘtergere- Războiul Rusiei în Ucraina: Azi au loc trei videoconferinţe la cel mai înalt nivel, între liderii europeni şi preşedintele american, Donald Trump. S-a ales şi locaţia întâlnirii Trump-Putin de vineri: Baza Aeriană Elmendorf-Richardson. Ar fi fost cea mai sigură opţiunea pentru întâlnire. Zelenski anunţă că nu se va lua nicio decizie majoră în Alaska, pentru că Kievul nu este la masa negocierilor. (Pravda Ukrainska)
- Războiul dintre Israel-Iran-Hamas-Siria. Benjamin Netanyahu anunţă că o eliberare parţială a ostaticilor israelieni este foarte aproape, întrucât negociatorii sunt aproape de a obţine un armistiţiu de 60 de zile, care s-ar putea transforma într-unul permanent. Între timp, palestinienii din Gaza continuă să sufere de foamete şi să fie ucişi de atacurile israeliene. (Times of Israel)
- Forţe de reacţie rapidă americane pe pământ american. Pentagonul plănuieşte să creeze o „forţă de reacţie rapidă”, compusă din 600 de militari ai Gărzii Naţionale, care să fie tot timpul pregătiţi să intervină în caz de „revolte sociale” în oraşele americane. Propunerea se bazează pe o secţiune a Codului SUA care permite comandantului suprem să evite limitările privind folosirea armatei în Statele Unite. (Stars and Stripes)
- Avioanele Ungariei, ridicate de la sol din cauza activităţilor ruseşti. Pe 8 august 2025, Unitatea de Pregătire pentru Apărarea Aeriană Baltică a Forţelor de Apărare Ungare, echipată cu avioane de vânătoare Saab JAS-39C Gripen, a efectuat prima sa misiune de Alertă de Reacţie Rapidă (QRA) de la preluarea atribuţiilor de Poliţie Aeriană Baltică, conform raportului Ministerului Apărării Ungar. Misiunea a fost declanşată când o aeronavă neidentificată, refuzând contactul radio cu controlul traficului aerian, a intrat în spaţiul aerian internaţional deasupra Mării Baltice. (Army Recognition)
- Armata chineză a afirmat miercuri că a monitorizat şi ''a alungat'' un distrugător american care naviga în apropierea controversatului recif Scarborough, pe calea navigabilă aglomerată a Mării Chinei de Sud. Marina SUA a asigurat că acţiunea sa a fost în conformitate cu dreptul internaţional. (Agerpress)
Apărarea şi Securitatea României
- Preşedintele român, Nicuşor Dan, participă azi prin videoconferinţă la întâlnirea Coaliţiei Voinţei, care şi-a luat angajamentul de a susţine Ucraina în contextul unui acord de încetare a focului. Nu este clar care va fi contribuţia României la această susţinere, având în vedere că România nu va participa la misiune de menţinere a păcii, dacă aceasta va fi stabilită. (MAS)
- Departamentul de Stat al SUA critică anularea alegerilor prezidenţiale din România. Raportul publicat de departament susţine că nu a existat nicio interferenţă rusă în alegeri, ci că a fost vorba despre „o activitate electorală organizată a unui partid politic românesc”. (Aleph News)
https://monitorulapararii.ro/titlurile-diminetii-13-august-2025-1-58736
Evenimentele Zilei de 13 august în Istorie:
RăspundețiȘtergere- 13 august 1391 - Prima atestare documentară a mănăstirii Peri (Transilvania), în “Tomos”- ul patriarhului ecumenic Antonie al IV – lea.
- 13 august 1595 - Bătălia de la Călugăreni (13/23 august). Mihai Viteazul a înfrânt oastea otomană condusă de marele vizir Sinan Pașa.
- 13 august 1826 - A murit René Laënnec, medic francez, inventatorul stetoscopului (n. 17 februarie 1781).
- 13 august 1862 - A luat ființă Ministerul Afacerilor Străine al României.
- 13 august 1864 - Domnitorul Al. Ioan Cuza a promulgat printr-un decret, Legea rurală. Sunt împroprietărite 463.554 familii de ţărani.
- 13 august 1894 - Chimistul Sir William Ramsay și fizicianul John William Strutt, lord Rayleigh, au anunțat la Oxford descoperirea unui nou gaz: argonul.
- 13 august 1907 - La New-York incepe sa functioneze primul taxi prevazut cu contoar.
- 13 august 1910 - A murit Florence Nightingale, infirmieră britanică;(n. 1820). A organizat spitale militare in timpul razboiului Crimeei si razboiului franco-prusac.
- 13 august 1928 - S-a născut scriitorul roman Ion Lăncrănjan, laureat al Premiului Uniunii Scriitorilor pentru proza -1963 (“Cordovanii”, “Caloianul”, “Fiul secetei”); (d.04.03.1991).
- 13 august 1961 - A început ridicarea Zidului Berlinului, menit să marcheze separaţia teritorială între Republica Federală Germană şi Republica Democrată Germană (germanii de est cetateni ai Germaniei comuniste, de berlinezii din vest) Zidul a rezistat până la 9 noiembrie 1989.
- 13 august 2004 - Deschiderea Jocurilor Olimpice de la Atena.
Sanatate și Virtute camarazilor de la celelalte arme!
RăspundețiȘtergereInclusiv foștilor mormanari neactualizati.
ȘtergerePoate le reperează onoarea Sprâncenatu'.
Ne-o reperează mă-ta, pe centură ! Și adu-ți și baba, să ne facă laba !
ȘtergereMormanarilor parsi foști mormanari li se trage inclusiv de la arogante gen muie cacarau.
RăspundețiȘtergereMartalogilor.
ȘtergereDa, și gen muie reddog cacanarul !
ȘtergereEsti atât de prostovan de ai ajuns să te încurci până și în alea 3-4 cuvinte și sintagme pe care le ai în vocabularul tău de curlangiu !
Cam aici suntem stimați camarazi de la celelalte arme.
RăspundețiȘtergeremuie cacarau și trăiască dottore ponta și acum martalogii parsi schelălăie să le-o bage Bachidea.
Sugi pula labagiule !
ȘtergereBagă asta la bostan, mai pușkărete !
Cel de la bleu ciel din fostul oraș Stalin ar trebui sa fie trimis în Burkina Faso.
RăspundețiȘtergereO mai ia mă-ta la rozetă ?
ȘtergereÎntreb pentru un prieten, foarte interesat și dornic de o muie profesionistă !
Mulțumesc anticipat, curlangiule
Consolidăm alianțele cibernetice!
RăspundețiȘtergereForțele Aeriene 16 (Forțele Aeriene Cibernetice) au găzduit Comandamentul Cibernetic Român pentru o întâlnire bilaterală, desfășurată în perioada 28-29 iulie 2025, la Baza Comună San Antonio-Lackland.
Împreună ne asigurăm că capacitățile Comandamentului Cibernetic de Apărare al României se aliniază eficient cu strategiile naționale de apărare și cerințele operaționale ale Forțelor Aeriene 16 ale SUA. Uniți în apărarea cibernetică!
Mai multe aici: https://www.16af.af.mil/Newsroom/Article-Display/Article/4272598/harnessing-joint-allied-cyber-capabilities-16th-air-force-and-romanian-cyber-co/
de cacat
Ștergere"ne asigurăm că capacitățile" 😁
redoaga si pizdoaiele lui....
Martalogii parsi sa bage la bostan!
RăspundețiȘtergereInclusiv Akord de la difens Burkina Faso.
Se pare că martalogii pârsi iar incep sa fie tari in biuze.
RăspundețiȘtergereAlupigus găozarule 😜🖕
ȘtergereReddoagă, nu uita la ora doo să ne sufli în cimpoaie și să ne- nbelești la oo.
RăspundețiȘtergere