Google Translate

luni, 27 mai 2024

ALEGERI 2024. Nu vă lăsați păcaliți de ''mermeleala'' celor din coșmelia UE


ALEGERI 2024. Nu vă lăsați păcaliți de ''mermeleala'' celor din coșmelia UE. Se conturează două mari scenarii, după alegerile europarlamentare: Viitorul Europei nu sună prea bine

Europa se confruntă cu polarizare, violență, tentative de asasinat, teorii ale conspirației și informații false, în contextul în care electoratul va merge la vot anul acesta, atât la alegeri europene cât și naționale.
Alegeri la nivel național vor avea loc în Austria, Belgia, Bulgaria, Croația, Lituania și România, dar și în Islanda, Georgia și Regatul Unit. Războaiele din Ucraina și Orientul Mijlociu, instabilitatea politică internă, temerile economice și angajamentul oscilant al Americii față de Europa țin cu nervii întinși atât candidații cât și alegătorii.
Cele mai recente alegeri au avut rezultate felurite. Unele au demonstrat forța și adaptabilitatea democrației, altele au deschis calea unor partide extremiste.
 
În mod tipic astfel de partide sunt eurosceptice și se opun imigrației, politicilor climatice, protecției mediului și sprijinului pentru Ucraina.
 
Unele sunt rusofile și câteva se opun izolării Chinei. Cu toate acestea unii lideri de centru i-au întins mâna dreptei radicale, rezultând compromisuri excluse până acum de partidele consacrate.
Va fi fiind acesta doar un răgaz electoral trecător pe drumul către o Europă mai echitabilă, mai integrată, mai competitivă și mai verde sau avem de-a face cu o transformare mai profundă în privința chestiunilor care-i interesează cu adevărat pe europeni?
Două scenarii expun două variante în antiteză ale viitorului UE, într-un an în care jumătate din electoratul global merge la urne.

Primul scenariu: Regres

Acest scenariu se referă la o Europă în care politica de dreapta radicală devine larg acceptată.
Partidele de dreapta din Franța și Italia se străduiesc să-și arate o fațetă mai moderată pentru a ameliora neliniștea electoratului, în vreme ce acelea din Ungaria și Slovacia nu dau semne că și-ar modera poziția.
În Italia, Olanda și Scandinavia guvernele de coaliție includ deopotrivă partide de centru-dreapta și extrema dreaptă, adoptând politici considerate cândva inacceptabile. Iar alegerile par să valideze afirmația lui Marine le Pen cum că alegătorii preferă partidele de dreapta radicală autentică mai degrabă decât imitațiile lor de centru-dreapta.
Evoluția are implicații deopotrivă interne și externe. UE e cunoscută pentru „puterea blândă”, promovându-și modelul economic și social pentru a influența alte țări. Însă valul populist subminează credibilitatea acestui model, reducând influența UE în domenii precum normele privind angajații, drepturile omului, climă și reglementarea inteligenței artificiale.
Politica față de China se modifică din rivalitate strategică în cooperare, pe măsură ce sunt aleși mai mulți politicieni cu simpatie pentru Beijing, în ciuda violării drepturilor omului și amenințării Taiwanului de către acesta. Aspect care va adânci falia dintre Europa și America.
În acest scenariu sprijinul UE pentru Ucraina s-ar putea disipa, periclitând nu doar asistența militară și financiară, ci și aspirațiile Kievului de aderare. UE le-a oferit în pripă perspectiva aderării Ucrainei și vecinilor ei, imediat după invazia rusă, drept dovadă că e capabilă să acționeze „geopolitic”.
Însă o cotitură spre dreapta ar putea amplifica obstacolele din calea unei viitoare aderări a acestor state. Iar regiunea balcanică va continua să se lupte cu problemele pe termen lung ale guvernării, în ciuda încurajărilor UE.
Per total, în acest scenariu integrarea europeană s-ar opri cu totul, iar liderii UE ar adopta o abordare tranzacțională în privința unor politici-cheie precum Pactul Verde, statul de drept și drepturile omului.

Al doilea scenariu: Relansare

În al doilea scenariu partidele eurosceptice nu vor reuși să se solidarizeze și vor ajunge la putere lideri dedicați valorilor fundamentale ale UE. După o scurtă pauză electorală UE și-ar relansa politicile-cheie, promovându-le pe o dublă linie, geopolitică și economică.
Prioritățile imediate ar fi nivelul de trai, șomajul, costurile vieții de zi cu zi, investițiile, tehnologia și exportul.
UE s-ar angaja în reconstrucția Ucrainei, asigurându-se că noua infrastructură respectă normele ecologice și digitale europene. Ceea ce ar apropia Ucraina mai mult de UE. UE ar urma să asigure asistență umanitară în Fâșia Gaza după încheierea luptelor și i-ar asigura fonduri pentru reconstrucție prin programul de asistență externă.
Noua Comisie și-ar baza programul pe propunerile formulate de foștii premieri italieni Enrico Letta și Mario Draghi, aprobate de Berlin și Paris. Scopul ar fi să se profite de marea piață unică a UE pentru creșterea competitivității în raport cu China și SUA.
Un nou șef al diplomației UE le-ar cere țărilor membre cu mentalitate similară să colaboreze la proiecte de politică externă și militare sub egida Uniunii.
Orice regres aparent în privința unor angajamente fundamentale, precum Pactul Verde, se va fi dovedit a fi doar efemer, tolerat exclusiv din rațiuni electorale. Legislația verde a și fost adoptată în cea mai mare parte și ar fi dificil de abrogat. Companiile au investit deja masiv în tranziția verde și promit că vor trage UE la răspundere dacă nu-și va respecta angajamentele.
După alegeri, contestarea dreptei radicale, care se va autointitula tot mai frecvent doar „dreapta”, va presa centrul politic tot mai contractat să colaboreze în ciuda divergențelor interne la un program credibil pentru următorii cinci ani.
Printre prioritățile noii Comisii ar urma să se regăsească cooperarea industrială, pentru a se reduce dependența de furnizorii externi inconsecvenți, producția comună a unor sisteme de armament avansate, achiziția comună, la nivel UE, a energiei și a materiilor prime esențiale și țintele de reducere a emisiilor până în 2030.
Negocierile de aderare cu Ucraina și Moldova s-ar deschide la finalul lui 2024, în pofida eforturilor președinției ungare de a le tergiversa. Consiliul îi va cere Comisiei să formuleze propuneri pentru o nouă cooperare cu Regatul Unit, după ce acolo se va fi instalat un nou guvern în urma alegerilor de pe 4 iulie.
Traiectoria viitoare
Bătălia pentru drepturile și libertățile fundamentale va caracteriza Europa în anii următori, însă dreapta radicală nu va afecta grav continentul. Interesul general al Europei pentru securitate nu va face decât să crească pe viitor.
Per total, anul electoral 2024 va confirma adaptabilitatea Europei și atracția persistentă a valorilor pe care a fost fondată UE.
Sursa: Euractiv, în traducerea Rador Radio România
 
https://www.stiripesurse.ro/se-contureaza-doua-mari-scenarii-dupa-alegerile-europarlamentare-viitorul-europei-nu-suna-prea-bine_3331399.html

202 comentarii:

  1. 𝐓𝐈𝐓𝐋𝐔𝐑𝐈𝐋𝐄 𝐃𝐈𝐌𝐈𝐍𝐄𝐓̦𝐈𝐈 – 𝟐𝟕 𝐦𝐚𝐢 𝟐𝟎𝟐𝟒
    ☑️ Războiul din Ucraina. SMG al Ucrainei: Ofensiva Rusiei are loc pe un front de 1.000 km, concentrarea Moscovei rămâne direcția Chasiv Iar, din regiunea Doneț. Zelenski a avertizat că Rusia vrea să deschidă alt front în regiunea Sumi. Rusia a lansat noaptea trecută 14 rachete și 36 drone, Ucraina a doborât 12 rachete și 31 drone. Zelenski vizitează Spania, Putin a ajuns în Uzbekistan
    ☑️ Războiul Israel-Hamas. Israelul a intensificat atacurile în Gaza după ce Hamas a lansat zeci de rachete asupra Tel-Aviv-ului duminică. Israelul a transmis că doi comandanți Hamas au fost uciși în Rafah, Yassin Rabia și Khaled Nagar, în timp ce palestinienii declară că în atac și-au pierdut viața 35 de persoane. Cel puțin 10 teroriști au fost eliminați și în Jabalia, nordul Fâșiei Gaza, unde doi militari israelieni au fost uciși. Numărul total al pierderilor Armatei Israelului a ajuns la 696, după 7 octombrie, în timp ce Hamas declară că peste 34.000 de palestinieni au murit. Marți urmează noi negocieri la Cairo între Egipt, Qatar și Statele Unite pentru un acord de încetare a focului în Gaza
    ☑️ Șase țări NATO, statele baltice, Polonia, Norvegia și Finlanda, construiesc un „zid de drone” pentru a descuraja un atac rusesc
    ☑️ Premierul Marii Britanii, Rishi Sunak, a promis că va reintroduce serviciul militar obligatoriu dacă conservatorii vor câștiga alegerile din 4 iulie
    ☑️ 12 partide din Republica Moldova semnează un pact pro-european
    ☑️ Secretarul general al NATO: China alimentează războiul în Europa sprijinind Rusia
    ☑️ Luni este Media Day la exercițiul DACIAN STRIKE 24-2, la care participă 500 de militari români și aliați, în Centrul Secundar de Instruire pentru Luptă Smârdan, din județul Galați
    ☑️ Zece ani de la anexarea Crimeii: Conferință la Universitatea „Ovidius” din Constanța, în limbile română și tătară crimeeană
    ☑️ Motivul pentru care au fost blocate mini reactoarele americane de la Doicești. Ministerul Energiei a aflat despre faptul că împrumutul de 250 de milioane de dolari urma să fie folosit, parțial, pentru costuri foarte mari ale studiului de prefezabilitate
    ☑️ Traian Băsescu, despre cazul Florian Coldea: „Dacă este adevărat ce se vehiculează, trebuie să facă puşcărie”. Acesta a precizat că este inadmisibil ca un funcționar de rang înalt să folosească „informațiile din timpul mandatului în scopuri personale”
    ☑️ Document oficial: suntem pe primul loc în Uniunea Europeană la prostituție și exploatare sexuală a minorilor

    https://monitorulapararii.ro/titlurile-diminetii-27-mai-2024-1-54803

    RăspundețiȘtergere
  2. Doi martalogi pârsi stau de vorbă:
    - Vrei să te lași de băut și nu stii cum?
    - Daaa.
    - Îți spun eu cum. Bea o bere la fiecare actualizare a SG.



    Bancul zilei: Cum te poți lăsa de băut

    https://m.ziare.com/bancul-zilei/bancul-zilei-echipa-nationala-fotbal-1871681?utm_source=Ziare.com&utm_medium=copy-paste

    RăspundețiȘtergere
  3. Zdreanță, javră ordinară, tare ești prostălău căca -ne-am în râtul tău

    RăspundețiȘtergere
  4. - 27 mai 1600 – Domnul Mihai Viteazul a realizat sub sceptrul sau, prima unire politică a celor trei principate româneşti

    RăspundețiȘtergere
  5. 27 mai 1821 - Tudor Vladimirescu (n. 1780) a fost ucis langa Targoviste, din ordinul lui Alexandru Ipsilanti. Prinderea si asasinarea lui Tudor a avut loc in urma tradarii sale de catre capitanii Dimitrie Macedonschi si Hagi Prodan, aflati in slujba eteristilor.

    RăspundețiȘtergere
  6. 27 mai 1860 - În cadrul Expediției celor O Mie, Giuseppe Garibaldi, în fruntea detasamentului de voluntari al Cămășilor Roșii, a început asaltul asupra orașului Palermo, in razboiul pentru unificarea Italiei.

    RăspundețiȘtergere
  7. 27 mai 1879 - Membrii Academiei au fost primiți la Palatul Cotroceni de către domnitorul Carol I. In semn de recunoștință pentru sprijinirea culturii (din inițiativa și pe cheltuiala regelui, Academia Română a început publicarea lucrării lui Barbu Petriceicu Hașdeu „Etymologicum Magnum Romaniae”), iar suveranul a fost ales președinte de onoare al Academiei Române

    RăspundețiȘtergere
  8. Zdreanță, daci urât, mic și chel ești, ca o poolă de-o belești!
    Prostalăule, înafară de ”copy - paste” după fel de fel de căcaturi și ” îngâ, îngâ” , altceva nu știi. Îngâ tul mă-ti de javră ordinară!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am spus și altele dar nimic nu le convine martaloagelor pârse.
      Parca sunt mereu pe ciclu. 😁

      Ștergere
  9. Martalogii pârsi fiind așa mai întunericiti vorba lui Postelnicu in loc să-mi mulțumească că îi mai luminez continua cu limbajul licențios.
    Și evident cu deja clasicul "Când ne-o baga?"

    RăspundețiȘtergere
  10. da redoaga "ai spus"! ...ca si babele te injura "berbec prostan care esti tu berbec"
    "reddog spunea...
    Csej
    Cred că pe soțul doamnei Brenda nu-l mai interesează solda de grad.
    Dar vom afla ce zice când vom ajunge și noi pe acolo.
    27 mai 2024 la 13:27"
    ....................................................................................
    "Brenda spunea...
    Nu știu cine ești, dar eu îți spun că te vei întâlni tu cu el și o sa îl întrebi dar până atunci să știi că se pare că ești un bărbat necuviincios da nu spun netrebnic

    27 mai 2024 la 13:51"


    Jeg !! O intereseaza pe baba!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ii recomand rachetistului din fostul oraș Stalin sa nu se arunce că melcul la trotineta.
      Brenda îi răspundea lui Csej
      Comentariul meu a apărut după acest comentariu.
      Apoi a apărut comentariul la care face referire rachetistul (identic cu asta de mai jos)
      E greu cu ăștia care citesc dar nu înțeleg prea multe.
      Ia sa ne zică micuțul rachetist din orașul Stalin cum se zice analfabet funcțional in rusa.
      Dar și în alte limbi că le are cu limbile. 🤣

      Brenda spunea...
      Nu știu cine ești, dar eu îți spun că te vei întâlni tu cu el și o sa îl întrebi dar până atunci să știi că se pare că ești un bărbat necuviincios da nu spun netrebnic

      27 mai 2024 la 13:03

      Ștergere
  11. Si cainele cu RÂT incaseaza in continuare

    "Gicu spunea...
    Să vă fie rușine unora despre felul în care comentați doamnei Brenda. Nu ați avut o soție care v-a iubit ori nu a-ți fost iubit cu adevărat! Imaginați-vă soția fără voi.

    27 mai 2024 la 13:57
    Brenda spunea...
    O sa râzi dar pensia de urmași este din pensia întreținătorului ,așa că ar trebui să mă interesezwy ,cel puțin cât ar trebui ca și așa eu adivavea dreptul și la pensia mea contributivă ,a and în vedere că cea de urmărit este din alt sistem ,mai ales că șanț și aceleași drepturi si la unele soții care nu au muncit nici o zi ,dar beneficiază de același drept ca mine cu activitate în sistem civil 30 de ani. Probabil că din aceste pensii că a mea le dau și celor care nu au muncit de loc

    27 mai 2024 la 14:12
    Brenda spunea...
    Și încă ceva pe decizia de pensie a soțului de la care primesc eu50%. scrie o vechime de 70de ani..așa că mă mir dece mai se specifică asta dacă nu se aplică acel procent pentru GRUPA AC

    27 mai 2024 la 14:14"

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Neee, slaba încercare.
      E valabil ce am spus mai sus despre aia analfabeți funcționali. 🤣

      Ștergere
  12. pentru conformitate
    de la huhurezu ultimele postari din articolul "Comisiile raportoare...."

    RăspundețiȘtergere

  13. 27 mai 1938 - Corneliu Zelea Codreanu, seful miscarii legionare din Romania, a fost condamnat la 10 ani de munca silnica, el pierzandu-si viata inainte de a iesi de dupa gratii. A fost asasinat in timpul detentiei din ordinul regelui Carol al II-lea.

    RăspundețiȘtergere
  14. Si pentru ca nu vreau sa fac copy/paste la site-ul lu' Huhu(precum cainele cu rât) va transmit doar concluzia trasa de altii....asaaa la prima vedere

    "Cătălin spunea...
    Gicu,cei care o jignesc pe Brenda dupa ce a ramas vaduva, nu sunt oameni, militari sau cadre militare nici vorba.Mai exact un "neica nimeni" intrat in sistem pe ușa din spate.Exact ca infractorul de "CODLEA"."

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pai Akord75 și alți martalogi pârsi de aici o jigneau pe doamna Brenda.
      Le aduc aminte daca au uitat.

      Ștergere
  15. Akord75 e sărit rău de pe sine. 🤣
    E supărat că nu i-o baga Bachide.
    După ce el și micuța ceata de mormanari neactualizati foloseau un limbaj licențios la adresa doamnei Brenda acum citează din unu care zice că aia care o jignesc pe doamna Brenda sunt cam porci.
    Practic Akord75 pare genul care înjură și apoi își zice "Porcule ce ești" 🤣

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ți -o băgăm ție în kizda mă -ti de javră băsistă și analfabetă 🖕

      Ștergere
    2. Ma-tii nu ma-ti.
      Altul care a băut cerneala.
      Zât!

      Ștergere

  16. 27 mai 1940 - S-a incheiat acordul economic romano-german – (Olwaffen Pakt, „pactul petrolului”) – prin care Romania se obliga sa livreze Germaniei naziste petrol si alte produse petroliere la pretul din 1938 si sa achizitioneze armament la pretul zilei. România renunță astfel la declarația de neutralitate din 7 septembrie 1939

    RăspundețiȘtergere
  17. 👍

    Dirijor-maior Dănuț Cristian Vulpe, Muzica militară a Garnizoanei Buzău

    #MApN #cariera

    https://www.facebook.com/share/p/M8SGhvcSMkWZioyZ/

    RăspundețiȘtergere
  18. Bă Zdreanță, bă prostane, dă - te -n kizda mă -ti! Comentează limbrule , oxiurele pe subiectul postat și lasă -ne cu căcaturile tale 🖕

    RăspundețiȘtergere
  19. Zdreanță, javră ordinară, copil neterminat, "Zât" să - i spui lui mă - ta care te -a ouat

    RăspundețiȘtergere

  20. 27 mai 1997 - Presedintele rus Boris Eltin a semnat, la Paris, impreuna cu presedintii celor 16 state membre NATO, Actul Fundamental privind Relatiile Mutuale de Securitate si Cooperare intre Rusia si Alianta Nord-Atlantica.


    27 mai 2004 - NASA a anuntat descoperirea unei noi planete, cea mai tanara dintre cele identificate pana în prezent, avand mai putin de un milion de ani

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Javră ordinară, Zdreanță, primește de la noi o clanță

      Ștergere
  21. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  22. Până la urmă le-o baga sau nu martalogilor pârsi?
    Că e așa o liniște de te asurzește.
    Poate Bachide vrea să-i ia prin surprindere pe mormanarii de la umbreluță..

    RăspundețiȘtergere
  23. Răspunsuri
    1. @ Cezar,
      Cu excepția jegului ordinar redoaga (prietenul și camaradul tau) nu vad alți jegosi pe aici.
      De câteva zile e cam pustiu pe aici.

      Ștergere
    2. Sunt dupa perdeluța.
      Sau la umbreluța. 😁

      Ștergere
  24. 😅🤣😂
    Pai dacă l.au arestat asistentele cu tîțe mari pe UKP( fost pmt)..au fugit toti anonimii..😅🤣😂

    RăspundețiȘtergere
  25. Sunteti toti "la cetit" la cufureata,este?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cucuvaie zice că ne mai dă ceva,olteanul dincolo zice că ne mai taie,să vedem zise orbul dar unul din cei doi nu are dreptate!Azi ori o să plouă ori n-o să plouă!

      Ștergere
  26. No, suntem la somn, programul ordonat.
    Apropo, zi -i lu' Zdreanță că în ăsta noapte vin să -i dau clanță. Așa cum vine moș Ene, o să mi -o scot din izmene și o să i-o pun pe gene

    RăspundețiȘtergere
  27. Paraziți sculați la treabă,fiți vigilenți,pizdicii e posibil să ne fure amendamentul noaptea ca hoții,voi cu mâna la brădiș!

    RăspundețiȘtergere
  28. 👍

    Gică Baciu, cel mai vârstnic veteran de război din Mânzălești, județul Buzău, a împlinit luna aceasta vârsta de 102 ani.

    https://www.facebook.com/share/p/LC467sTzYpSTWPvU/

    RăspundețiȘtergere
  29. 28 mai 586 i.e.n. - O eclipsa de soare, considerata drept un semn divin, intrerupe o batalie dintre mezi si lydieni. Eclipsa fusese prezisa de filosoful grec Thales din Milet

    RăspundețiȘtergere
  30. TITLURILE DIMINEȚII – 28 mai 2024
    ☑️ Războiul din Ucraina. Spania va ajuta Ucraina cu 1,13 miliarde euro în 2024. Rusia a lansat peste 3.200 bombe de aviație în acest an, parte din ele au fost cumpărate din Iran, alături de drone Mohajer-6. Armata rusă a cucerit localitățile Ivanivka din regiunea Harkov și Netailove din Doneț. Zelenski merge marți în Belgia unde va semna un acord de securitate cu premierul Alexander De Croo. Comandantul Armatei Ucrainei, generalul Oleksandr Syrskii, a semnat documentele care-i lasă pe consilierii militari franceză să viziteze bazele de instruire
    ☑️ Războiul Israel-Hamas. Marți începe o nouă rundă de negocieri, la Cairo, pentru un acord de pace în Gaza, dar tensiunile din zonă vor îngreuna mult discuțiile, scrie presa din Israel. O comisie de anchetă comună din Israel și Egipt investighează uciderea unui militar egiptean la Rafah, după ce ar fi deschis focul asupra unui grup de militari israelieni. Șeful politicii externe a Uniunii Europene, Josep Borrell, a anunțat luni că miniștrii europeni ai Afacerilor Externe au dat undă verde reactivării unei misiuni de frontieră a UE la Rafah. Între timp, Israelul a deschis o anchetă, după ce 45 de civili ar fi fost uciși într-un bombardament din sudul Gazei, despre care premierul Netanyahu a precizat că este „o greșeală tragic”. Consiliul de Securitate al ONU se va reuni de urgenţă marţi, după atacul israelian de la Rafah
    ☑️ Polonia achiziționează din SUA rachete cu raza de 1.000 km, cu 677 milioane euro
    ☑️ Ungaria este împotriva introducerii serviciului militar obligatoriu european
    ☑️ Stocurile de uraniu îmbogăţit ale Iranului depăşesc de peste 30 de ori limita admisă prin Acordul de la Viena. Teheranul dispune de suficient material pentru a fabrica trei bombe nuclare potrivit AIEA
    ☑️ Racheta care transporta al doilea satelit militar al Coreei de Nord a explodat la lansare
    ☑️ Procesul lui Trump intră pe ultima sută de metri. Procurorii și avocații apărării vor prezenta marți argumentele finale
    ☑️ Deficit uriaș al României, după patru luni, dublu față de anul trecut, de peste 57 miliarde lei
    ☑️ Peste 150 de percheziţii, marți, în toată ţara, în dosare de evaziune fiscală, camătă, înşelăciune şi şantaj

    https://monitorulapararii.ro/titlurile-diminetii-28-mai-2024-1-54812

    RăspundețiȘtergere
  31. Pyrrhus din Epir (scris și Pyrrhos sau Pirus) a fost un rege al moloșilor, populație tracică din regiunea Epir (306 - 302 și 297 - 272 î.Hr.) și al Macedoniei (288 - 284, 273 - 272 î.Hr.). S-a remarcat ca un mare general, cunoscute fiind mai ales luptele sale din sudul Italiei împotriva statului roman. Chemat de orașul-stat Tarent în ajutor împotriva expansiunii romanilor, el a obținut două victorii în luptele cu aceștia, la Heracleia și Ausculum. Pierderile mari în rândul armatei sale din bătălia de la Ausculum l-ar fi făcut pe rege să exclame: "Încă o victorie ca aceasta și suntem pierduți!" De aici vine expresia "Victorie à la Pirus". După noi lupte, care îl poartă și prin Sicilia, regele epirot este înfrânt de romanii conduși de Manius Curius Dentatus în lupta de la Beneventum din 275 î.Hr. și se retrage în patrie. Moare în anul 272 î.Hr. în luptele de stradă din orașul Argos, în timp ce ducea un război împotriva Spartei și Messenei, aliatele rivalului său la tronul Macedoniei, Antigonus al II-lea Gonatas.

    RăspundețiȘtergere
  32. Axa Binelui vrea să știe ce părere au martalogii pârsi despre victoriile "a la Pirus"

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Daci mic, chel, urât, prostovan ești...Ca o sulă de -o belești

      Ștergere

  33. 28 mai 1812 – Tratatul de la București (1812) – A fot semnat Tratatul de pace de la București (1812), între Imperiul Rus și Imperiul Otoman (16/28 mai 1812)

    Pacea de la București din 1812 a fost un tratat de pace semnat pe 16/28 mai 1812, între Imperiul Rus și Imperiul Otoman, la încheierea războiului ruso-turc din 1806–1812. Prin acest tratat, Principatul Moldovei a fost redus la o zonă geografică care a inclus cea mai mare parte a Moldovei Occidentale, în timp ce partea orientală, atribuită Imperiului Rus, a devenit o provincie, denumită atunci Basarabia, a Imperiului țarist (succesiv krai în 1812, oblast în 1828 apoi gubernie în 1871)

    RăspundețiȘtergere
  34. Cornelius Flavius Ifrim spunea...
    @Reddog, e caine sau miel animalutul de pe stema?, ca la Steaua cica pune un cap de cal sau un cap de general manager

    Nu, este un cap de poolă

    RăspundețiȘtergere

  35. 28 mai 1898 - Este adoptată legea pentru organizarea Marinei Militare din România, care se compunea din două divizii: Divizia de Dunăre cu sediul la Galaţi şi Divizia de Mare cu sediul la Constanţa.

    RăspundețiȘtergere
  36. 28 mai 1948 - Prin decretul guvernului comunist român Petru Groza, Regele Mihai al României şi membrii familiei regale sunt lipsiţi de cetăţenia română. Hotararea a fost luata pe baza Legii privind dobandirea si pierderea cetateniei romane, care a fost promulgata la 19 ianuarie 1939 precum si a decretului-lege din 9 decembrie 1940 privind retragerea nationalitatii romane acelora care in strainatate au purtari potrivnice indatoririi de fidelitate fata de tara.

    Ambele acte normative emise de autoritati erau insa neconstitutionale, dupa ce la 31 august 1944 a reintrat in vigoare Constitutia din 1923. La 30 decembrie 1947 Palatul Regal a fost înconjurat de trupe sovietice şi unităţi române fidele comuniştilor. Sub şantaj şi ameninţarea cu pistolul din partea lui Petru Groza, Regele este nevoit să abdice. Comuniştii proclamă Republica Populară.În ianuarie 1948 Regele părăseşte România cu trenul, alături de mama sa şi de cîţiva apropiaţi. Regele Mihai a declarat la Londra că abdicarea sa a fost obţinută prin forţă şi în consecinţă este nulă. In toate cele cinci decenii de exil, regele Mihai I nu a cerut vreunei alte tari sau for oficial o alta cetatenie, pastrandu-si calitatea de cetatean roman. Decizia Consiliului de Ministri din mai 1948 a fost revocata prin Hotararea guvernului din 21 februarie 1997, regele Mihai redevenind, “de jure”, cetatean roman.

    RăspundețiȘtergere
  37. Cea mai buna dovada ca n-a fost rege.Un rege nu face asa ceva
    "Sub şantaj şi ameninţarea cu pistolul din partea lui Petru Groza, Regele este nevoit să abdice."
    .......si ce daca nu semna il impuscau?
    Du-te ba căine cu rât si cântă basmele astea la alta masa.Ciocoiule.....pupi-mi-ai "ciocu".....cultura de ocnas indoctrinat.Textul asta de mai sus cu regele mucea n-o sa-l mai gasesti scris nici unde sunt istorici adevarati
    Habar nu ai cum traiau "supusii" in vremurile alea in anii '20-'30.......leit ca "aristocacatii londoneji"
    Slava Ciars !
    Muie redoaga cu rât !

    RăspundețiȘtergere
  38. pesea Se duce si pulandrau ala de Ciars langa hoasca de ma-sa!Mintenas!
    ....si vine labagiu' ala tanar si prostalau
    Asa e cand se fut astia intre rude.Se mira ca ajung niste degenerati ca redoaga
    cap de ....+rât

    RăspundețiȘtergere
  39. Ciobârlane,ce zodie ești?Vulpe?

    RăspundețiȘtergere
  40. La ora 21..la B1tv..deputatul Leor....etc!

    RăspundețiȘtergere
  41. Pe surse Akord75 e în zodia mielului.

    RăspundețiȘtergere
  42. 28 mai 1987: -Celebrul zbor al unui avion pilotat de tanarul vest-german Mathias Rust de numai 19 ani, aviator-amator din Hamburg, care a ridiculizat tot sistemul militar de aparare al Uniunii Sovietice.

    A decolat de pe un aeroport din Finlanda la bordul unui mic Cessna si s-a indreptat spre Moscova, fara nici o aprobare

    Dupa ce a parcurs mii de km de teritoriu sovietic, fara a fi detectat de radare , a aterizat in Piata Rosie din Moscova, lasandu-i cu gurile cascate pe militieni, kaghebisti in civil ori uniforma, moscoviti, precum si pe numerosii turisti prezenti

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Daci prost, chel și urât ești, ca o poolă de -o belești

      Ștergere
  43. Ia sa vedem ce mai fac pensionarii din alte tari.

    https://ziare.com/batran/barbat-arestat-tras-prastia-terorizat-vecini-10-ani-california-1872421

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Daci prost, chel și urât ești, ca o poolă de -o belești

      Ștergere
  44. Zdreanță, nu uita la ora doo să ne - o iei la ceok și să ne înbelești la oo

    RăspundețiȘtergere
  45. https://www.national.ro/politica/ordin-pe-unitate-armata-obligatorie-828696.html/

    Zdreanță, da -ți -am clanță, marș și fă -ți armata

    RăspundețiȘtergere
  46. Fuți pe mă-ta reddog!
    Zdreanță, să-ți luăm în pulă tot neamul!🖕
    Da' ce urât ești! Chel și prost ești, ca o pulă ce-o belești😂

    RăspundețiȘtergere
  47. Dați-i muie lui Petre Padină29 mai 2024 la 00:52

    Ciobârlane, șterge-ți mucii de pe față, ca să faci loc la sloboz🖕
    Sugi pula Țiuzăr proasta satului😂
    Muie ciobârlanului Cezar Bulă Muci pi Kept ce-i ca oaia de deștept🖕

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. 😂😂😂 Corect, bine punctat!

      Ștergere
    2. Sa.mi sujeti drimba,,,dupa ce i-am tras .o lu Brenda la poponel !!! Si nu ma spal...sa aveti si voi gust de ..carne tinara...!!

      Ștergere
  48. Zdreanță, daci chel și urât ești bată -te Dumnezeu să te bată, ca o sulă răzbuzată . De ți -o dăm la nară, sigur o înghiți toată dintr-o dată

    RăspundețiȘtergere
  49. Caesar are date cu Brenda,a pus ochii pe simbria de urmaș a securanului!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. .te-ai prins ..balaurule....hihihi...

      Ștergere
    2. UKP (fost pmt)...a pus-o
      Il bat titoasele cu ugerele ..in cap ..sa-si revina ..dar nimic..!!

      Ștergere
  50. Țiuzăre, ciobârlane, ți -au băgat -o mărită? Dacă nu, ți -o băgăm noi de îndată cum i-am băgat -o lu' Zdreanță toată

    RăspundețiȘtergere
  51. 𝐓𝐈𝐓𝐋𝐔𝐑𝐈𝐋𝐄 𝐃𝐈𝐌𝐈𝐍𝐄𝐓̦𝐈𝐈 – 𝟐𝟗 𝐦𝐚𝐢 𝟐𝟎𝟐𝟒
    ☑️ Războiul din Ucraina. Macron şi Scholz sunt de acord ca Ucraina să aibă voie să lovească anumite ţinte din interiorul Rusiei. Rusia a lansat 25 de asalturi în ultima zi, pe lungimea de 1.200 de km a frontului. Putin a amenințat Europa de „consecințe serioase” dacă va permite Ucrainei să folosească armele occidentale pe teritoriul rusesc. Ministrul polonez de externe, Radek Sikorski, a declarat că Polonia nu trebuie să excludă trimiterea de trupe în Ucraina. Portugalia va ajuta Ucraina cu arme de 127 milioane euro
    ☑️ Războiul Israel-Hamas. Tancurile israeliene au ajuns marți în centrul orașului Rafah pentru prima dată. Israelul a înmânat negociatorilor propunerile pentru un acord de încetare a focului. Rezultatele inițiale ale investigației asupra atacului de la Rafah arată că teroriștii uciși de Israel au avut în apropiere un depozit de muniție care a produs explozia și apoi incendiul ce a dus la uciderea a 45 de palestinieni. Peste un milion de palestinieni au părăsit orașul Rafah. Algeria va prezenta Consiliului de Securitate al ONU o rezoluție pentru oprirea războiului. Casa Albă: Acțiunile Israelului în Rafah nu au depășit o „linie roșie”
    ☑️ Secretarul de stat american Antony Blinken este aşteptat miercuri la Chişinău, unde va anunţa un nou pachet de sprijin pentru Moldova
    ☑️ Parlamentul georgian trece peste veto-ul prezidenţial şi votează „legea rusească”, referitoare la agenţii străini
    ☑️ POLITICO: Creşte presiunea asupra preşedintelui Klaus Iohannis pentru a se retrage din cursa pentru conducerea NATO. Ungaria este singura țară care-l sprijină ☑️ Olanda va „aduna” un sistem PATRIOT pentru Ucraina și România ar trebui să dea unele componente
    ☑️ Nivelul de trai din România recuperează decalajul față de UE, ajungând la 80% din media europeană
    ☑️ Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, conduce în clasamentul încrederii, cu o cotă de 37%, conform unui sondaj INSCOP
    ☑️ Premieră în alegerile din România, STS a promis că va ieși să dea explicații cetățenilor în cazul contestărilor electorale

    https://monitorulapararii.ro/titlurile-diminetii-29-mai-2024-1-54818

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Daci mic, chel, urât și prostovan ești, ca o sulă nespălată când o belești

      Ștergere
  52. Evenimentele Zilei de 29 mai în Istorie:

    - 29 mai 1265 - S-a născut poetul, filosoful si omul politic florentin, Dante Alighieri: “Divina Comedie”, “Infernul”, “Purgatoriul”; (d.14 septembrie 1321).
    - 29 mai 1329 - Prima menţiune documentară a localităţii Baia Mare (într-un document emis de cancelaria regelui maghiar Carol Robert de Anjou).
    - 29 mai 1453 - Căderea Constantinopolului: armatele otomane sub conducerea sultanului Mahomed al II-lea cuceresc Constantinopolul după un asediu de 53 de zile; sfârșitul Imperiului Bizantin.
    - 29 mai 1895 - S-a născut medicul Maximilian Popper unul dintre primii organizatori ai luptei anti-tuberculoză din România. A avut un aport important in pregătirea cadrelor de specialitate din reţeaua de ftiziologie (m. 1960).
    - 29 mai 1898 - Prin testamentul lui Alfred Nobel, s-au infiintat prestigioasele Premii Nobel.
    - 29 mai 1924 - Inaugurarea la Bucuresti a Institutului Francez de Inalte Studii, cu scopul de a face cunoscuta cultura franceza in Romania. Va funcţiona până în 1948 fiind închis între anii 1948 şi 1970 de autoritatile comuniste, dupa care va funcţiona din nou, sub diverse denumiri. In prezent – Institutul Francez.
    - 29 mai 1980 - La Campionatul internațional de atletism, Anișoara Cușmir cucerește locul întâi la săritura în lungime, realizând una din cele mai bune performanțe mondiale la această probă: 7 metri.
    - 29 mai 1995 - A fost publicata a 12-a Enciclica papala intitulata “Ut unum sunt” (“pentru ca toti sa fie unul”), prin care Papa Ioan Paul al II-lea a facut apel la unitatea crestinilor din intreaga lume.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Zdreanță, javră ordinară, ia de ia o clanță iară

      Ștergere
  53. Camarade - pe linga informatiile super pretioase..necesare sa-i scoatem din intunecime pe cei din HAXA NEAGRAAAA...mai baga si informatii religioase ..paragrafe din biblie etc !
    Poate asa-i mai educam pe semisalbaticitii astia...!!~

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Țiuzăr serjentu Bulă Muci pi Kept ești ca oaia de deștept😂
      Sugi pula, până la cotor, ciobârlane🖕

      Ștergere
  54. Pentru Reddog si Sergentul Bula, sa ma pupe amandoi in puula.

    RăspundețiȘtergere
  55. Sărbătorile Zilei de 29 mai

    (BOR) Sf. Mc. Teodosia, fecioara; Sf. Sfinţit Mc. Olivian

    Muceniţa Teodosia era din oraşul Tir, din Fenicia. În anul 308, pe când se afla în Cezareea Palestinei, a mers la palatul dregătorului Urban, la temniţa unde erau înlănţuiţi creştinii, şi-i îmbărbăta pe aceştia pentru suferinţele lor pentru numele Mântuitorului Iisus Hristos.

    RăspundețiȘtergere
  56. Pmt se mai duce pe la umbreluță să-i îmbărbăteze pe martalogii pârsi.

    RăspundețiȘtergere
  57. Martalogii parsi de la umbreluță spun că sunt persecutați de dregătorii Ciucă și Bachide.
    In trecut au fost persecutați și de dregatoarea LOV.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Daci mic chel, mic, prostovan și urât ești, exact ca un rât, poola la toți s-o belești

      Ștergere
    2. Martalogii pârși îți dau muie până-ți iese slobozul pe urechi și pe rât, băi ajentu' pulii reddog🖕

      Ștergere
  58. "Colonele, colonele o sa vii in genunchi la mine!"

    Exista suspiciunea rezonabilă că se referea la Pmt care era extrem de tare in clont
    Și la Mos Alecu care i-a spus că e năucă.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Zdreanță, căca -ne-am în râtul tău cu bucăți de poolă cât mâneca cojocului

      Ștergere
    2. Există suspiciunea rezonabilă că reddog o fute pe mă-sa-n cur.

      Ștergere
  59. 29 mai 1917 - S-a născut John Fitzgerald Kennedy, al 35-lea preşedinte al SUA (1961-1963) (asasinat la 22 niembrie 1963).

    29 mai 1903 - Alexandru Obrenovici, rege al Serbiei și regina Draga, au fost asasinați la Belgrad de către un grup de ofițeri din armata, membri ai organizatiei Mana Neagra (Crna Ruka)



    29 mai 1946 - Regele Mihai I a participat la ceremonia de retrocedare a navei-şcoală Mircea de la echipajul sovietic şi reîncadrarea ei în Marina Română, eveniment desfăşurat în Portul Constanţa

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Așa cum spunea Moș Kaliku ot Dolhasca, Zdreanță căca -ți -am cu toții țeasta, da' tu perseverezi în prostie, suge - mi -ai carasul mie..
      Mic, chel, prostovan și idiot, axa din care faci parte, cu Ciobârlanul în frunte, să o footem în bot

      Ștergere
  60. Băga-o-ai pula-n mă-ta reddog🖕

    RăspundețiȘtergere
  61. 29 mai 1960 - Lt. colonelul Gheorghe Arsenescu, lider al grupului de rezistenţă din Munţii Făgăraş a fost executat la Jilava

    Gheorghe Arsenescu (n. 31 mai 1907, Câmpulung – d. 29 mai 1962) a fost un ofițer român care a condus o mișcare anticomunistă în România după cel de-al doilea război mondial.

    Colonelul Arsenescu, împreună cu un coleg de armată, ofițerul Toma Arnăuțoiu, au format un grup numit Haiducii Muscelului.

    Grupul lui Arsenescu a operat în sudul Munților Făgăraș.

    El a fost capturat de Securitate în 1961 și executat în 1962 la închisoarea Jilava. Un membru notabil al mișcării de rezistență a lui Arsenescu a fost Elisabeta Rizea, care a fost capturată de Securitate odată cu Gheorghe Arsenescu

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Taci în pizda mă-tii muistule🖕
      Ascunde-te-n pizdoiu mă-tii curlangiule!

      Ștergere
  62. Zdreanță, pui de Moromet, să ți -o dăm s-o sugi încet

    RăspundețiȘtergere
  63. 29 mai 1988 - Preşedintele american Ronald Reagan începe prima sa vizita în Uniunea Sovietică unde se intalneste cu Mihail Gorbaciov

    29 mai 1999 - Charlotte Perrelli (născuta Anna Jenny Charlotte Nilsson), reprezentând Suedia, câștigă Eurovision 1999 în Ierusalim, cu piesa „Take Me to Heaven„

    29 mai 1994 - A murit fostul lider comunist al Germaniei de Est, Erich Honecker; (n.25 august 1912).

    RăspundețiȘtergere
  64. Și dacă totuși dregătorul Ciolacu se hotărăște să le-o bage toată martalogilor pârsi de la umbreluță?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pentru cine nu știe dregătorul Ciolacu și dregatoarea LOV sunt în același partid.

      Ștergere
  65. Zdreanță daci mic chel prostovan, împuțit și urât ești, ca un căcat de pe talpa bocancului când îl răzuiești

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Muie curlangiului reddog29 mai 2024 la 16:58

      😁😁😁
      Muie veșnică reddog🖕

      Ștergere
  66. Intervin și eu daca permiteți.
    Năuca aia din Craiova vedea numai colonei peste tot.
    Am înțeles că pe aici sunt câțiva năuci care se dau colonei.
    Dincolo la păsărica marele maestru scriu niste năuci dar nu sunt toți colonei.

    RăspundețiȘtergere
  67. Camarade..baga cu religia de la Adam si Eva..Sigur îi nimicesti.😅🤣😂😛😜🤪😝🤑

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pai martalogii pârsi când aud de Adam și Eva se gândesc la șaaaarpele ăla.
      Acum sunt alti șerpi care nu vor sa le-o bage.
      Macar sa le bage așa o bucată câr mâneca maieului și tot ar fi ceva.

      Ștergere
  68. Dacă le-o baga toată martalogilor pârsi Ciucă poate rămâne în istorie drept Ciucă cel Mare Actualizatorul.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Să i-o bage ciobârlanul lu' mă - ta toată, atunci când este sculată.

      Ștergere
  69. @redoaga adeptul contributivitatii la
    Muia vesnica !!...
    am gasit solutia pentru a scapa de pensia de serviciu ca paznic de ocnasi si trecerea pe atat de admiratul sistem public

    "Art. 71
    (1)Nu beneficiază de pensie de serviciu ori de pensie de invaliditate, în condiţiile prevăzute de prezenta lege, pensionarii care au fost condamnaţi definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii. Aceste persoane beneficiază de pensie în sistemul public, în condiţiile legii.
    (2) )În cazul condamnării definitive a unui pensionar militar pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, în termen de 10 zile de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti, instanţele judecătoreşti au obligaţia să comunice, în scris, casei de pensii sectoriale în evidenţele căreia se află pensionarul condamnat informaţii de natură să conducă la încetarea pensiei."
    Nu are importanta ca la el este "de serviciu" sau "de invaliditate cu capu'letele"
    asta trebo trimisa la madam A Burghiu....

    RăspundețiȘtergere
  70. Ca urmas al lu' Visinescovichi se incadreaza perfect la "infracţiuni contra umanităţii."

    RăspundețiȘtergere
  71. Nu cautati la jiji sau latrina 3 ca n-o sa gasiti
    ....ca sa nu fie doar Putin, trebo sa fie si ultrademocratul Bibi.....ca "democratia" se apara cu multa greutate
    https://www.g4media.ro/seful-serviciului-secret-israelian-mossad-a-amenintat-o-pe-procuroarea-sefa-a-curtii-penale-internationale-in-legatura-cu-ancheta-privind-crimele-de-razboi-din-teritoriile-palestiniene-anc.html

    RăspundețiȘtergere
  72. Camarade..baga din Istoria religilor..este fabulos

    RăspundețiȘtergere
  73. Ciobârlanul care - a tras cu alica-n noi pe 17 - 22, să ne pupe -n cur și să ne dea pielea poolii înapoi

    RăspundețiȘtergere
  74. Ciobârlanul care - a tras cu alica-n noi pe 17 - 22, să ne pupe -n cur și să ne dea pielea poolii înapoi

    RăspundețiȘtergere
  75. Ziua Internațională a Forțelor ONU de menținere a păcii

    În fiecare an, la 29 mai, se sărbătorește Ziua Internațională a Forțelor ONU de menținere a Păcii (International Day of UN Peacekeepers), cunoscută ca Ziua Internațională a Căștilor Albastre. România a sprijinit și continuă să sprijine eforturile ONU de menținere a păcii afirmându-se, de-a lungul timpului, drept un contributor important la misiunile și operațiile desfășurate sub egida acestei organizații internaționale.

    Astfel, țara noastră înregistrează, în acest an, un record de 29 de ani de participare continuă cu trupe la acest tip de misiuni. Începând cu primii militari români care au acționat, ca observatori, în cadrul misiunii UNIKOM din Irak-Kuweit, peste zece mii de membri ai Armatei României au fost dislocați în diverse regiuni ale lumii și au activat sub drapelul Națiunilor Unite în 25 de misiuni de menținere a păcii.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Daci mic chel urât și prostălău ești, căca -ne-am pe capu tău și sula să ne -o belești

      Ștergere
  76. Pe surse martalogii pârsi se închină unor idoli păgâni.

    RăspundețiȘtergere
  77. Zdreanță, tu trebuie doar să te întorci cu găoaza

    RăspundețiȘtergere
  78. Axa Țiuzăr ciobârlanul - Zdreanță să nu uite la ora doo să ne -o sugă și să ne -nbelească la oo

    RăspundețiȘtergere
  79. În loc de noapte bună, Cezar ciobârlanul cu muci pe față și cu potaia lui, reddogul pulii, să ne dea limbi în cur și pielea pulii înapoi.
    Muie ciobârlane serjent Bulă muci pe față, zis și proasta satului🖕
    Muie veșnică curlangiului Zdreanță zis și ocnașul Maromet sau ajetu' pulii🖕

    RăspundețiȘtergere
  80. https://www.stiripesurse.ro/video-ciolacu-da-semnalul-trimiterii-unui-sistem-patriot-in-ucraina-nu-inseamna-ca-nu-mai-acopera-romania_3334619.html

    Păi nu? Boracul covrigar pe lângă faptul că le dă moca Patriotul orckranienilor, deci un miliard de dolari, mai lasă și țara fără protecție AA. Să -i bag în kizda mamii lor de covrigari și "ieroi" nasyrieni. Ăștia merită executați pentru trădare.

    RăspundețiȘtergere
  81. Pool4 mea,m-am bazat pe plantoane c-o să-mi învelească chiriașele ,iaca poznă au răcit și țipă după țuică fiartă.Să mai ai încredere în camarazi,dorm ca porci !

    RăspundețiȘtergere
  82. Ciobene,fă-ți analizele de sânge,recte profilul lipindic,ai mâncat pi#da lu' Diana te-ai umplut de LDL!O să pleci pe pool4 !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Poate.i de la..Lenus..cur de feer!
      Dar se pare ca ai luat si tu..basca arn..mesager😅🤣😂😅🤣😂

      Ștergere
  83. Pmt-ule te-a trimis hoașca la cășile domnulu' și-ai rămas acolo-n anexă?Ai și AC?

    RăspundețiȘtergere
  84. Excrementul lu stalin..mi.a halit un "i" de la religii...😅🤣😂
    Ce hanimal..băăa

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Axei Țiuzăr ciobârlanul - Zdreanță, urgent să le dăm o clanță

      Ștergere
  85. Ciolacu'dracu băgami-aș măta 'n....

    RăspundețiȘtergere
  86. 𝐓𝐈𝐓𝐋𝐔𝐑𝐈𝐋𝐄 𝐃𝐈𝐌𝐈𝐍𝐄𝐓̦𝐈𝐈 – 𝟑𝟎 𝐦𝐚𝐢 𝟐𝟎𝟐𝟒
    ☑️ Războiul din Ucraina. SUA intenționează să lase Ucraina să folosească armele americane pe teritoriul Rusiei, a declarat Antony Blinken, specificând că situația de pe front s-a schimbat după ce Rusia a deschis frontul de la Harkov. Secretarul de stat adjunct al SUA, Kurt Campbell, a acuzat China că sprijină războiul Rusiei în Ucraina. Campbell a spus că asistența chineză ajută Moscova să construiască rachete cu rază lungă de acțiune, artilerie și drone, precum și capacitatea sa de a urmări mișcările de pe câmpul de luptă
    ☑️ Războiul Israel-Hamas. Armata Israelului are acum controlul total asupra „Coridorului Philadelphi", de 14 km, care se întinde de-a lungul frontierei dintre Egipt și sudul Fâșiei Gaza, unde au fost găsite peste 20 de tuneluri, a transmis Ministerul Apărării, în timp ce un oficial din Egipt a negat existența lor. Tancurile israeliene au ajuns și în vestul Rafah. Statele Unite au anunțat că negocierile pentru un acord de încetare a focului avansează, în timp ce Israelul a continuat loviturile aeriene din Gaza, Liban și Siria
    ☑️ ONU va organiza joi o reuniune în memoria președintelui Iranian Raisi, SUA au anunțat că o vor boicota
    ☑️ Financial Times: NATO dispune de doar 5% din apărarea aeriană necesară pentru a proteja flancul estic
    ☑️ Coreea de Nord a lansat 10 rachete balistice cu rază scurtă de acţiune spre Marea Japoniei
    ☑️ Marea Britanie - Parlamentul a fost dizolvat oficial joi înainte de alegerile din 4 iulie
    ☑️ Curtea din Hong Kong controlată de China condamnă 14 activiști pentru democrație, parlamentari din opoziție, în cel mai mare caz de „subminare” a puterii de stat
    ☑️ Ciolacu și-a schimbat poziția și este de acord ca România să ofere un sistem PATRIOT Ucrainei
    ☑️ Ministrul Afacerilor Externe participă joi la reuniunea informală a miniştrilor de externe din statele membre NATO
    ☑️ Un bărbat din Feteşti a murit încercând să facă o bombă artizanală

    https://monitorulapararii.ro/titlurile-diminetii-30-mai-2024-1-54828

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Daci chel, mic, urât și prosovan ești, ca o sulă de -o belești

      Ștergere
  87. Evenimentele Zilei de 30 mai în Istorie:

    - 30 mai 1492 - A inceput constructia Bisericii cu hramul “Sfantul Gheorghe” de la Harlau, unul dintre primele monumente moldovenesti cu pictura exterioara, datand din vremea lui Petru Rares.
    - 30 mai 1598 (30 mai/ 9 iunie) – Prin Tratatul dintre împăratul Rudolf al II-lea de Habsburg şi Mihai Viteazul, încheiat la Mănăstirea Dealu, domnitorul român recunoştea suzeranitatea împăratului, iar acesta se obliga să-i asigure subsidii pentru întreţinerea armatei.
    - 30 mai 1860 - Domnitorul Cuza instituie in Principatele Romane unite medalia militară “Pro Virtute Militari”.
    - 30 mai 1918 - In Jurnalul Consiliului de Miniștri român se publica organizarea poliției din Basarabia, recent unificată cu România.
    - 30 mai 1975 - A fost fondată Agenția Spațială Europeană.
    - 30 mai 1990 - Cutremur de pământ în Vrancea (6,9 grade pe scara Richter).
    - 30 mai 2020 - NASA și SpaceX au lansat cu succes naveta spațială Crew Dragon către Stația Spațială Internațională.

    RăspundețiȘtergere
  88. Asa Camarade ..baga-le coltura in bostanele alea pline cu rahat fermentat !
    NB
    Ma KKiss..s-a dus...dar a avut grija sa ma mai injure odata...hihihi...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Țiuzăre, serjente Bulă, să ne scarpini tu la sulă

      Ștergere
  89. 30 mai 70 - Titus şi legiunile romane ataca al doilea zid de aparare al Ierusalimului, dupa ce aparatorii evrei au fost siliti sa se retraga de pe primul zid.

    Romanii construiesc o circumvalaţie , taind toţi copacii pe o distanta de cincisprezece kilometri in jurul orasului

    Fortificatiile de circumvalație sunt metereze de pământ și fortificații care înconjoara un oraș asediat si care sunt folosite ca bază pentru lansarea de atacuri.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Daci chel și prostovan ești, să ne pupi în cur și după s-o belești

      Ștergere
  90. Camarade..prea complicat pentru retardatii ăstia😅🤣😂
    Explica.le ca pentru niste prrosti

    RăspundețiȘtergere
  91. 30 mai 1878 - Marea Britanie si Rusia au incheiat un Acord prin care Cabinetul englez, in schimbul unor concesii obtinute din partea guvernului de la Petersburg in favoarea intereselor engleze din Balcani si in regiunea Caucazului, se angaja ca la Congresul de Pace de la Berlin sa nu se opuna anexarii sudului Basarabiei de catre Imperiul tarist

    RăspundețiȘtergere
  92. Congresul de la Berlin (13 iunie – 13 iulie 1878) a fost o întâlnire a principalelor puteri europene ale vremii și reprezentanți ai Imperiului Otoman. Congresul s-a desfășurat în urma conflictului dintre Imperiul Țarist și cel Otoman (1877-1878) și a avut drept scop principal reorganizarea Țărilor Balcanice. Cancelarul Otto von Bismarck a fost cel care a încercat să echilibreze balanța între interesele divergente avute în zonă de Imperiul Britanic, Imperiul Austro-Ungar și Imperiul Rus

    RăspundețiȘtergere
  93. Întotdeauna au fost interese la mijloc.
    In acest moment interesul martalogilor pârsi de la umbreluță este sa le-o bage toată.

    RăspundețiȘtergere
  94. Axei Țiuzăr ciobârlanul -Zdreanță să -i servim cu toții clanță

    RăspundețiȘtergere
  95. 30 mai 1955 - Marea Adunare Naţională a Repunlicii Populare Romane ratifică Tratatul de prietenie, colaborare şi asistenţă mutuală, între Albania, Bulgaria, Cehoslovacia, R.D.Germană, Polonia, România, Ungaria şi URSS, semnat la Varşovia.

    Pactul de la Varșovia sau Tratatul de la Varșovia, numit în mod oficial Tratatul de prietenie, cooperare și asistență mutuală a fost o alianță militară a țărilor din Europa Răsăriteană și din Blocul Răsăritean, care voiau să se apere împotriva amenințării pe care o percepeau din partea alianței NATO (care a fost fondată în 1949).

    Crearea Pactului de la Varșovia a fost grăbită de integrarea Germaniei de Vest „remilitarizată” în NATO prin ratificarea de către țările ocidentale a Înțelegerilor de la Paris. Tratatul de la Varșovia a fost inițiat de către Nikita Hrușciov în 1955 și a fost semnat la Varșovia pe 14 mai 1955. Pactul și-a încetat existența pe 3 martie 1991 și a fost în mod oficial dizolvat la întâlnirea de la Praga, pe 1 iulie 1991

    RăspundețiȘtergere
  96. Cândva în viitor și NATO va fi istorie.
    Căci nimic nu e veșnic.
    Bietul om e sub vremuri cum spuneau cronicarii.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Deocamdată martalogii parsi sunt sub umbreluță la o berica.
      Și sub umbrela NATO.
      Singura problema e că sunt persecutați de dregătorii Ciolacu și Ciucă.
      In trecut și de LOV.

      Ștergere
  97. despre redoaga si javrele lui
    ...cu film de rahat
    https://www.gsp.ro/sporturi/handbal/imagini-de-neinteles-la-sosirea-lui-dinamo-garda-de-onoare-antemergatoare-bmw-si-circulatie-blocata-743810.html?utm_source=libertatea&utm_medium=referral&utm_campaign=taboola#tblciGiD2hmgKnV5mYBwtsChsPcEpcGiO2dhOmYKJ3ydva9zb-iDGsUUozY_ZpPOl24kZMPiLQQ

    RăspundețiȘtergere
  98. ....si cu "victorii" jumatea lu' 5

    RăspundețiȘtergere
  99. Evrika!
    Am citit la domnul Neacșu o scrisoare dar am rămas dezamăgită.
    As vrea sa citesc scrisori pline de durere ale unor fruntași sau caporali (încă activi)

    RăspundețiȘtergere
  100. Reddogu pizdii mă-tii, după ce-i dai limbi Alinuței și după ce-o fuți pe mă-ta, haide iute să-ți dăm muie🖕

    RăspundețiȘtergere
  101. Cezar, proasta satului, Muci pe Față, cel fără de TAB, pe la unu, de mă kak, tu-i dai cu pumu' ?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Tuu..daca la ma.ta în casa faci ..closet
      Caca.te , nu fi poet😅🤣😂

      Ștergere
  102. Băăă..prostovanii astia din Haxa neagra..azi nu ne.au mai bagat nimic..?? Nici macar un centimetru??
    Alinuta..nici macar tie??

    RăspundețiȘtergere
  103. Baaaă..retardatilor din Haxa neagra..nimic nu stiti
    Doar ALINUTA..2 CENTI..😅🤣😂
    Bravo Alinuta..
    Adica..Armasii a trimis raportul la Buget.finante...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Căca-ne-am în gura ta băi cremenalule care-ai dat cu alica-n popor.
      Să sugi pula de ziua ta Petre Ciobârlanul șis și proasta satului🖕
      Du-te-n pizda mă-tii retardatule🖕
      Tu și cu celălalt retardat, reddogul pulii, sunteți doi limbrici avortați pe cur.

      Ștergere
  104. 30 mai 1998 - Pakistanul efectueaza un test nuclear subteran în desertul Kharan cu un dispozitiv de plutoniu de 20kt.


    30 mai 1982 - Spania devine prima ţară care intră în Alianţa nord-atlantica si al 16-lea membru al NATO, dupa admiterea Germaniei de Vest în 1955.

    30 mai 1942 - 1000 de bombardiere britanice ataca orasul german Köln, distrugandu-l in 90 de minute.

    30 mai 1929 - S-a nascut dizidenta anticomunista romana Doina Cornea.

    RăspundețiȘtergere
  105. Dincolo la Huhu Cătălin (daca nu greșesc e ăla cu conspirațiile și alte avioane 😁) îl întreabă pe Huhu in ce tabăra este.
    Poate e pe mana cu gl Cipu și când se întâlnesc îi salută discret și îi face cu ochiul cum făcea Coldea cu Ciucă.

    RăspundețiȘtergere
  106. Akord75 era pe mana cu mormanele cândva.
    Ce timpuri...
    Apoi a început represiunea crâncenă.
    Printre alții și dregatoarea LOV l-a persecutat.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Lui Akord să -i suji mădularul

      Ștergere
    2. Băi ajentu bulangiu al pulii, lui Akord 75 să-i mănânci căcatul și nouă să ne sugi pulele🖕
      Marș în pizdoiu mă-tii limbricule borât zis și reddogu pizdii!
      S-o fuți pe mă-ta-n gură avortonule🖕

      Ștergere
    3. Muie lui reddog curlangiul30 mai 2024 la 20:19

      Zdreanță, căca-ne-am în râtul tău cu bucăți de pulă cât mâneca cojocului și să-ți dăm muie până-ți dă slobozul pe urechi🖕

      Ștergere
  107. Băi Cezar Muci pi Kept ce-i ca oaia de deștept și reddog curlangiul, vedeți că vouă deja v-au mărit fesenarii soldele de grad (ce grad poate avea un pușcărete?🤣 poate gradul de curlangiu șef🤣🤣🤣) și le-au trimis la bărboșii de la cimitir. O să vi le pună, mărite, pe kept🤣

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sa ni suji..pîna ni cocosezi

      Ștergere
    2. @Cezar Muci pi Kept, ce-i ca oaia de deștept
      Ce pizda mă-tii să sugi la doi expirați?
      Vă așteaptă tanti cu coasa și voi vă dați cocoșei?
      Hai, repede, stați amândoi cu ceokurile larg deschise la un supt de pulă și un lins în cur, retardaților!

      Ștergere
  108. Futeți-l pe reddog în bot30 mai 2024 la 20:24

    Zdreanță, căca-ne-am în râtul tău cu bucăți de pulă cât mâneca cojocului și da-ți-am muie până-ți iese slobozul pe urechi🖕

    RăspundețiȘtergere
  109. 👍

    Evenimentul organizat cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului din acest an a fost o adevărată sărbătoare, aducând bucurie și veselie tuturor participanților. Anul acesta, locația aleasă, Edenland Park, a fost perfectă pentru a oferi copiilor personalului armatei decedat sau rănit în acțiuni militare, misiuni și operații, o zi de neuitat plină de activități captivante și surprize.

    Mulțumim Asociatia ONOR, precum și partenerilor noștri pentru sprijinul acordat.

    La mulți ani tuturor copiilor !

    #MApN #ArmataRomaniei #ZiuaCopilului #DRPCVP

    https://www.facebook.com/share/p/qmZqWaMrJWUcachE/

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. De Ziua Copilului, Zdreanță pușcărete muist și curlangiu s-o fuți pe mă-ta Alinuța-n bot!

      Ștergere
  110. Anonimele pârse de mai sus sunt in lumea lor.
    Tot ce contează e sa le-o bage toată.
    Așa ca pe mâneca cojocului.
    Sau a maieului.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dați-i muie lui reddog curlangiul30 mai 2024 la 20:35

      Bagi pula-n mă-ta reddog curlangiul! Toată!

      Ștergere
  111. Marea dilemă ar fi: cum ar reacționa martalogii pârsi de la umbreluță daca Bachide le-o baga doar asea puțin?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Fuți pe mă-ta reddog30 mai 2024 la 20:56

      S-ar simți ca mă-ta când o fuți și-o lași neterminată🤣
      Să-i sugi pula lui Bachide, după ce-i dăm noi muie🤣
      Muie multă băi curlangiule pârnăiaș🖕

      Ștergere
  112. 30 mai 1915 - Primul genocid al secolului XX. A fost dat ordinul general de deportare a armenilor din Imperiul Otoman spre deserturile din Siria si Irak. Sute de mii de oameni au murit in urma epidemiilor si epuizarii fizice.

    RăspundețiȘtergere
  113. Axa Țiuzăr ciobârlanul - Zdreanță să nu uite la ora doo să ne -o sugă și să ne - nbeleascâ la oo

    RăspundețiȘtergere
  114. Câtă gingășie -n comentariile de peste noapte....

    RăspundețiȘtergere
  115. Munca vă eliberează de stres și depresie!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ifrime, munca e pentru tine, negri și tractoare!

      Ștergere
    2. Parazit când auzi de muncă ai frezoane,te ia toate boalele?

      Ștergere
  116. Ifrime, munca e pentru tine, negri și tractoare!

    RăspundețiȘtergere
  117. Si daaaa... ma doare in...balaur cind aud de munca...:D

    RăspundețiȘtergere
  118. Răspunsuri
    1. Ciobârlane, să ne suji maimuța

      Ștergere
    2. Să vezi cum arată o desumflare d'aia instantanee,precum explozia dreapta față pe otostradă!

      Ștergere
    3. La caruta ta...sarpeee...

      Ștergere
  119. Baaaa...puleti retardati din haxa neagră😅🤣😂 ..un mare finantist de pe huhu..zice ca ne.o baga vîrtos..nu asa..

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mai trebuie să treacă de comisia buget finanțe unde vor solicita impactul bugetar care nu l-a făcut nimeni,apoi plenul CD unde nu se știe...apoi să nu conteste cineva la CCR că nu s-a respectat principiul bicameralismului,apoi să nu trimită joianis înapoi la reanalizare...

      Ștergere
    2. Ce impact bugetar, bai sarpe?
      Banii vin din bugetul alocat armasii...

      Ștergere
    3. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

      Ștergere
  120. Axa Zdreanță - Țiuzăr maimuța la toți să ne sugă puța, înainte de actualizare, că s-o aibă la ceok cât mai mare

    RăspundețiȘtergere
  121. Bai ciobene esti cu vaca?... sau ai ramas la capre,unde mulgi tu tzapul
    auzi la el anal fabetul "ce.i 2,5" ca a trebuit sa copiez ,n-am putut scrie porcaria aia "ce.i" in loc de "cei 2,5"......Hanimalule!!

    https://www.stiripesurse.ro/s-a-ales-praful-de-faima-tancurilor-americane-abrams-cele-31-de-bucati-trimise-in-ucraina-au-fost-deja-pierdute-ce-le-face-atat-de-slabe-pe-front_3334891.html

    si asta cu atacamasu mancale-ai carasu
    https://www.youtube.com/watch?v=6uUDvhY4DjA
    Baaa prostane!!! Orcile si amerlocii se spioneaza militar de 80 de ani.Stiu totul unii despre ceilalti "zi de zi si ceas de ceas" Doar prostanii ciobarlani au impresia ca amerlocii au "4 coae" Stai sa vezi daca se mai apropie orcile de granita cum o taie amerlocii imediat de aici si ne lasa doar fieroteniile....si frantujii si ienglejii si care pelemeu or mai fi. Ca militarii romani "nu ie buni " trebo tinuti in saracie
    Mai ales rezervistii .....da-ti-as muie cu pickhameru.Cu cat ii aperi pe aia mai mult cu atat mai multa muie primesti de la ei prin sefii nostrii.Vrei ca tara asta sa devina un nou Vietnam ?
    Prostule,ingramaditule,prost ce esti tu prost....!
    Rusii stiau de primul abrams inca inainte de a iesi pe poarta fabricii....si amerlocii la fel despre rusi
    Da tu esti prost te uiti la jurnal(p)izdele de la jiji24
    Bis :
    Prostule,ingramaditule,prost ce esti tu prost....!
    Slava redoaga .Sa-i sugi pixu'!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. S.a trezit "excrementul lu stalin"...

      Ștergere
    2. @/Limbricul lu stalin
      Cum explici ca in Irak..SUA nu a pierdut nici macar 1Tc !!!
      Nu aparuseră dronele..cu posibilitatea de a lovi de sus in jos - este?!
      Boule cu tîte..rahat în vînt...
      Orcile au pierdut mii...retardatule...

      Ștergere
  122. Zdreanță și cu Ciobârlanus de zor să ne lingă - n anus

    RăspundețiȘtergere
  123. Reddogul pulii și cu Ciobârlanul lui, sugeți pula calului🖕

    RăspundețiȘtergere
  124. Cezarus Limbricoidys Hemoroidus, zis și luptătorul cu tabul să sugă pula tot anul🖕

    RăspundețiȘtergere
  125. Cezarus Limbrycus Hemoroidys, zis și proasta satului, să ne lingă-n borta curului!

    RăspundețiȘtergere
  126. În ritm de hop, hop, hop, Cezar Muci pi Kept și Reddog Curlangiul s-o ia la ceok🖕

    RăspundețiȘtergere

Liber... la comentarii! Responsabilitatea continutului, revine fiecaruia.
Comentariile injurioase, obscene, atacurile suburbane la persoana, nu vor fi publicate! Nu doresc sa creez 'probleme'... unora sau altora! Admin!

Dialog între doi gemeni nenăscuţi

MOTTO-ul... unui grup de tineri... si frumosi!

Search mehedinti blog online:

Lista mea de bloguri