Google Translate

sâmbătă, 16 noiembrie 2024

Ursula von der Leyen, acuzată că evită transparența în scandalul SMS-urilor către șeful Pfizer

 

Afacerea vaccinurilor anti-COVID, la Tribunalul UE. Ursula von der Leyen, acuzată că evită transparența în scandalul SMS-urilor către șeful Pfizer

Tribunalul Uniunii Europene, cu sediul la Luxemburg, a audiat vineri pledoariile în cazul schimburilor de SMS-uri între preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi preşedintele-director general (CEO) al concernului farmaceutic american Pfizer, Albert Bourla.
Potrivit AFP, Comisia Europeană a fost somată să dea explicaţii în faţa Tribunalului UE în urma unei plângeri a cotidianului New York Times, care ceruse, fără succes, să aibă acces la aceste SMS-uri, al căror conţinut este în continuare secret.
Explicațiile Comisiei Europene
Vineri, Comisia a reafirmat că nu dispune de SMS-urile schimbate în timpul crizei COVID între Ursula von der Leyen şi Albert Bourla, şi a dat asigurări că aceste mesaje scrise nu intrau în cadrul unei negocieri privind achiziţia de vaccinuri.
Comisia, căreia i-a fost deja imputată lipsa de transparenţă în acest dosar, a afirmat încă din 2022 că SMS-urile nu au fost păstrate.
'Preşedinta (Comisiei, Ursula von der Leyen) nu a negociat condiţiile contractului prin SMS' cu Albert Bourla, a declarat avocatul Miguel Buron Perez pentru a apăra atitudinea executivului UE.
'Au existat schimburi prin SMS pentru a organiza schimburi verbale. Nu negociem in extenso prin SMS', a mai spus el.
Avocatul a citat un exemplu de mesaj: 'Iată ce poate să fi spus Albert Bourla: "Trebuie să vorbim. OK. La 6H00 CET'''.
El a mai spus că serviciile Comisiei solicitate să găsească aceste mesaje din 2022 s-au adresat cabinetului lui von der Leyen, dar fără a avea câştig de cauză. 'Cabinetul a răspuns că nu a reuşit să găsească aceste documente'.
'Comisia Europeană nu a negat niciodată că au existat interacţiuni între Ursula von der Leyen şi Albert Bourla. Lipseşte legătura între aceste mesaje şi discuţia privind acordurile referitoare la vaccinuri', a insistat Miguel Buron Perez.
Avocata NYT critică poziția Comisiei
Audierea pledoariilor a prilejuit schimburi animate, avocata publicaţiei americane acuzând Comisia că 'a încălcat principiile de bună administrare şi de comunicare' neglijând importanţa acelor SMS-uri.
'Acest caz ridică o întrebare foarte importantă: pot responsabilii să scape de transparenţa publică comunicând prin SMS?', a întrebat avocata Bondine Kloostra.
Dezvăluirea de către cotidianul american în 2021 a existenţei unor schimburi de SMS-uri între Albert Bourla şi preşedinta Comisie Europene a suscitat o vie polemică. Concernul farmaceutic american era la acea dată cel mai mare furnizor de vaccinuri anti-COVID comandate de Uniunea Europeană.
New York Times a cerut ca, în numele libertăţii de a informa, să aibă acces la SMS-urile schimbate între von der Leyen şi Bourla, însă solicitarea i-a fost refuzată, ceea ce a determinat cotidianul să sesizeze justiţia UE.
New York Times se sprijină în demersul său pe un regulament european din 2001 referitor la accesul public la documentele celor trei mari instituţii ale UE (Comisie, Consiliu şi Parlament).
Decizia tribunalului UE nu va fi anunţată mai devreme de câteva săptămâni sau chiar luni.
Chestiunea achiziţiei de vaccinuri anti-COVID de către Bruxelles face obiectul mai multor proceduri, în Belgia şi în faţa justiţiei UE.
La 17 iulie, tribunalul UE, sesizat de o plângere venită mai ales de la un grup de eurodeputaţi, a scos în evidenţă o lipsă de transparenţă din partea Comisiei în special în ce priveşte problema riscului de conflict de interese între echipele de negociatori ale Comisiei şi laboratoarele farmaceutice.
Aceste vaccinuri au fost cumpărate în mari cantităţi în 2020 şi 2021, în cadrul unor achiziţii grupate negociate de Comisia Europeană în numele celor 27 de state membre. Mai mult de jumătate din doze au fost cumpărate sau rezervate de la parteneriatul americano-german Pfizer/BioNTech, deşi agenţia europeană de reglementare a omologat şi vaccinurile altor cinci producători.
Schimbul de SMS-uri între şefa Comisiei şi CEO-ul Pfizer a suscitat o controversă chiar în interiorul instituţiilor de la Bruxelles. În vara lui 2022, mediatoarea UE a considerat 'problematic' refuzul Comisiei de a transmite presei SMS-urile în cauză.
Drept răspuns, Comisia a declarat că acest tip de documente 'efemere' nu este păstrat, spre deosebire de altele, şi că cercetările pentru găsirea lor nu au avut succes.
 
https://www.stiripesurse.ro/afacerea-vaccinurilor-anti-covid-la-tribunalul-ue-ursula-von-der-leyen-acuzata-ca-evita-transparenta-in-scandalul-sms-urilor-catre-seful-pfizer_3493887.html

223 de comentarii:

  1. Dați-i bătaie cu Urcisula ! Măcar câte un comentar de căciulă ! Dupe care, nazat, la ale noastre !
    Slava Ape care ne dă noo, un tabel și două oo !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pesea: treburile merg din ce în ce mai bine în mUE ! Motiv de bucurie pentru Vladimirovici V.P. !

      Ștergere
  2. Slavă Petrea muci pe kept cel ca poola de deștept și Zdreanță cățelul lui, asemeni stăpânului!!! 😜🖕😂

    RăspundețiȘtergere
  3. Apropo de vaccinuri, bă Zdreanță cel zevzec cu capul bostan sec, tu ți -ai făcut antirabicul anu ăsta? Dacă nu, cântă la altă masă, sau la Petrea, camaradul tău de celulă pupa -ne-ai în poolă

    RăspundețiȘtergere
  4. pmt14 noiembrie 2024 la 16:51
    Chiar și așa cevaaaa, să-ț stresezi capul cu toț idioții !
    Slava APE !
    Slava Moș Koyllă !




    pmt16 noiembrie 2024 la 17:19
    ...Eo unul achiesez în totalitate la logica lu MKFi8 și la calculele lu APE !
    Să recunoaștem camaraz, cunoștințele în materie de legislație și de tehnică de programare pe care le au cei doi, cumulat, nu e la îndemâna oricui ! Și, cu atât mai puțin, la îndemâna unor prostovani cronici, care tot bâzâie a pagubă, visând în continuare la un Peleix demult apus !
    Da, ce să ceri, de unde nu e...nu e și gata !

    pmt6 noiembrie 2024 la 09:01
    Pesea:
    Știre very veri nașpy: Moș Koaie ot Dolhasca a intrat în depresie totală !
    I-a ieșit și asta cu PREZENTA LEGE, ca și aia cu art.100-101 !
    Cine se mai ia după moșneagul cărpănos, să ALUPIGUS !
    FORȚA PITICUL SECORILĂ@HUHU_CUFU


    pmt5 noiembrie 2024 la 19:48
    Dar, să ne mai distrăm cu Moș Koaie Fi8, pastorul haznalei de dolhasca9@gara.linia1

    Din ciclul * CUM SĂ-Ț DAI CU PULA-N TÂMPLĂ*, sau promisiuni inche neonorate:

    ....O fi omul un dobitoc ireparabil, însă noi vrem să vedem kestia cu pula-n tâmplă !
    Ai umplut comentariul ăla de rahaturi care te trimit la alte râgâieli bășânoase !
    Rușinică, bă moșnege !


    pmt5 noiembrie 2024 la 19:51
    Sau din ciclul CEL MAI TARE DIN PARCARE, sau Ilie de la Sculărie:

    La : mos alecu01.11.2024, 15:27
    @Claudiu 01.11.2024, 15:17
    Și doar ți-a spus omul că ești pe lângă, însă tu te legi de gândirea senatoarei ! În dibla ta de bostan din lunca Siretului, cam tot ce mișcă prin parlament îs habarniști și piloș !
    Ce făcuș nana, ți-a înțăpenit clănțănitoarea ?


    pmt5 noiembrie 2024 la 19:56
    Pesea: totuși, dacă mă poate lămuri cineva, sintagma *PREZENTA LEGE*, care apare de două ori în text, se referă la 223 ? Sau la legea votată ieri ?
    Î ?


    pmt6 noiembrie 2024 la 09:01
    Pesea:
    Știre very veri nașpy: Moș Koaie ot Dolhasca a intrat în depresie totală !
    I-a ieșit și asta cu PREZENTA LEGE, ca și aia cu art.100-101 !
    Cine se mai ia după moșneagul cărpănos, să ALUPIGUS !
    FORȚA PITICUL SECORILĂ@HUHU_CUFU

    pmt7 noiembrie 2024 la 09:09
    Dincolo, dupe ce i-a făcut pe toț idioț, năuci și dobitoci, au început să-i dezerteze comentacii !
    S-au lămurit cu ce moșneag rău, egoist și muist-trist au de-aface !
    Mai mult, rapandula, a îndrăznit să-l tragă de atenție și pe hacademicianul akoarde !
    Acu umblă cu atenția lungită, doar în jos !

    pmt4 noiembrie 2024 la 16:00
    Buei, de 12 ani de când navighez p-aciulea, crecă numa Trofin a avut un tabel de ăsta de calcul, de mi-a dat exact ca pe copon !
    ...
    Crecă numa Moș Koaie Fi8 ne poate lămuri, cacum o făcut și cu art.100-101 (cacă-te și dă-i cu pumnul, vb unui camarad).

    pmt4 noiembrie 2024 la 18:31
    Bă camaraz, e unii năuci tare în cap, ca să nu zic cu mintea constipată !
    În loc să se bucure de momentul înfrângerii, el (na. Moș Koaie ) ne povestește acu de ordonanța trenuleț și prorogare !
    Zgura, zgurii !
    Taci dreq bă moșnege și nu mai cobi ! Scrie și tu ceva de bine, măcar o singură dată, că ai bulibășit o lume întreagă cu art.100-101 și tehnica aia legislativă !
    Huooooo !
    Slava fesenarii&fenechiștii !
    Pa-u-liuc, nu uita, noi mereu te vom vota !

    pmt4 noiembrie 2024 la 19:19
    Domnu Moș Alecu beli-mi-ai pula, când cu mâna, când cu gura, s-a eliminat pentru a elimina orice suspiciune și interpretare de minte constipată ca a ta, măi vidanjorule care ej tu !
    De fapt, nici nuș de ce trebă să-m mai consum din energia-mi valoroasă, cu prostănaci ca tine !
    Alo, poșta, vă rugăm transmiteți-i moșneagulu dă negru-n gură ca magariu-n vârf de pulă !
    Ăsta are impresia că face pregătire politico-ideologică pe teme juridice cu alde doftoroiul Călin, or cu îngrămădiții ăia de QSW și Burepizda, care-au rămas blocaț în cacastoarea din Dolhasca !
    Bueeee...grije mare !

    RăspundețiȘtergere
  5. pmt5 noiembrie 2024 la 14:52
    Deci, ca să înțeleagă TOATĂ LUMEA: ăsta de-ș zice Moș Aleicum Koaie Fripte e un DOBITOC !
    Problema e că e și prostovan, cu aere de mare sculă pe basculă !
    Dacă ne-am lua dupe moșneagul constipat, cu tehnica lui legislativă, optservăm că, dupe atâtea zbateri, legea asta, până la urmă, tot greșit a fost scrisă și votată !
    De ce ?
    Păi numa de fro două ori se tot spune în ea de prezenta lege !
    Ia, ia: * în conformitate cu dispozițiile prevăzute la art. I din PREZENTA LEGE* și * drepturilor prevăzute la art. I din PREZENTA LEGE* !!!
    Adică, prevăzute în legea votată ieri, nu aia 223 din 2015 !
    Acu moșneagu e cu ceoku mic, el se ocupă de căratul pianulu pe scări !
    Bă cârcotașule, băga-ț-ai în cur să-ț bagi neuronul ăla pe care ț-ai purtat dijeaba ceapka prin sistem, da când au scris ăia că *s-au pensionat până la data intrării în vigoare a prezentei legi*, sau cum plm au scris, de ce nu era bine ?
    Că aveai tu gărgărițe în cap ?
    Bă, ce brojdi și juriștii ăjdea din parlament, habar n-au să emită o lege !
    SICTIR MOȘNEGE, că mă obosești cu prostiile tale

    pmt5 noiembrie 2024 la 15:16
    Vă recomand să nu vă complaceț în borhotul idiotulu de dolhasca !
    Căcănaru ăsta, după cum se observă, are o tehnică desăvârșită să te bage în depresie !
    Moșneagul cârcotaș nu e în stare să se bucure, măcar de rezultatul votului final, nici măcar un moment ! De când au început cu inițiativele astea, încă de pe la mitingurile de astă vară, constipatul e tot pe invers și împotrivă !
    Ăla e idiot, celălalt năuc, ăla-i dobitoc, aia nu se poate, aia n-o să fie, ailaltă neconstituțională, aia se referă la pizda mă-sii și nu la legea în cauză, că cu aia vă fentează, cu ailaltă vă arde...
    Bă, ăsta a fost de negru doar la borta curului, că la câta empatia are cu publicul care-i calcă pragul, eo crecă mai mult a fost de maro-muștăriu !!!


    pmt2 noiembrie 2024 la 18:00
    Eote ici șea un MESERIAȘ, care îi dă mumu mumu lu Moș Koilă exact în haznaua lui, din Gara Dolhasca-Linia 1 exterior:
    ====================================
    Anonim02.11.2024, 16:50
    Dacă o frază se termină cu expresia „prezenta lege”, aceasta se referă de obicei la actul normativ în care se află acea frază. În cazul pe care îl descrii, dacă o frază din legea nr. 2 din 2024 completează sau modifică articole din legea nr. 1 din 2016 și folosește expresia „prezenta lege”, se va referi la legea nr. 2 din 2024, deoarece aceasta este legea activă și în care se regăsește fraza respectivă.
    Expresia „prezenta lege” este utilizată pentru a face referire direct la legea care conține respectivul articol sau alineat, și nu la alte legi pe care le modifică sau le completează.

    Răspundeți
    ==================================
    Eo am vrut să-i desenez moșneagului cărpănos, da la cât e de năuc în cap, m-am lăsat păgubaș !
    Nea Koaie ăsta opărite are impresia că tehnica asta legislativă e ca la el, la ăia de controlau magaziile să vadă dacă nu cumva s-a dat gaură la gestiunea de pletițe, gurelașe și șireturi !
    Stai mumos, bă moșnege !


    pmt3 noiembrie 2024 la 17:28
    Așa cevaaaaaa....

    Din fericire, segmentul năucilor care pun botul la filozofeala moșneagulu constipat e destul de restrâns/limitat !

    pmt3 noiembrie 2024 la 19:19
    Pesea: slava MARELUI MAESTRU ÎN GRAD DE MARE COMANDOR CU SPĂZ, zis și PITICU SECURILĂ, de la care loăm lumină !
    Huo constipații cu mințile întortokiate alde Moș Koaie, din cauza cărora avem jde feluri de pensii, decizii și taloane !
    MUIE VEȘNICĂ !
    Să vine 4 a 11a !

    pmt31 octombrie 2024 la 09:27
    S-a trezit unul cu *o stea pe umăr* ca să ne dea mumu mumu ! Unora !
    ...
    Auzi și la ăsta, cică *analizele dvs sunt strălucite* !
    Care analize, generale, râgâielile astea de 2 rânduri, 3 prostii, cu niște articole luate de ici de colo ? Alea cu bă năucule, cu dobitocule și alte măgării de moșneag constipat ?
    Că tot ai ajuns general, cum pizda mă-sii nu se știe, măcar știi ce e aia o analiză și cum arată ? Bă înstelatule, zău că tu confunz analizele cu alea de la analiza de laborator a câcatului, cân îț da rezoltatul din 2 cuvinte: normal clinic !
    Nț !

    RăspundețiȘtergere
  6. pmt29 octombrie 2024 la 19:01
    Pesea: am citit și pe la Moș Koaie Konstipatul de Dolhasca și constat, cu surprindere, că emite numai tâmpenii !
    Nea Moș Kontră ăsta doar are impresia că e dăștept în cap ! De fapt, e cam înghesuit, rămas cu mintea la nivelul țîrănoilor dă Dolheasca !
    Bagă ăsta niște gândiri p-acolea, de te apucă pântecăraia !!
    Eote la constipat:
    ...
    Nu bă idiotule, PREZENTA LEGE este exact asta care a fost votată az în CD !!! Nu legea 223, cum gândești tu din puța gândirii ! Aia nu mai e prezenta lege, ci Legea 223 cu modificările și schilodirile ulterioare !
    Ziceai că ești de negru la vipușcă ?
    Eu crecă băi moșnege tu ești de negru doar la rozetă ! Și în mintea ta obscură ești de negru !
    Mare idiot !

    pmt29 octombrie 2024 la 19:08
    Vezi că am explicat mai sus cu PREZENTA LEGE !
    ...
    ATENȚIE: Cufureață jr. are o logică bună, conformă, nu căcănăreli alde Moș Koilă !


    pmt29 octombrie 2024 la 20:18
    Să ne pupe-n cur Moșneagul Constipat !
    Începe de acu cu filozofeala lui de minte bășită, ca s-o mai dreagă, că vez doamne că există o lege de TEHNICĂ LEGISLATIVĂ și de executare a loviturilor de la 11 m ala Hagi !
    Taci dreq bă moșnege, că te faci de câcat !

    pmt30 octombrie 2024 la 11:09
    Bue s-a umplut țara de Moș Aleci de ăștia tălâmbi !
    Nu se lasă unii și vin cu niște explicații la sintagma aia cu intratul în vigoare a *prezentei legi*, din cuprinsul legii votată ieri în CD, de te apucă durerea de capuri-la masculi, respectiv cap- la femele !
    Din nou, tre să recunosc că Claudiu Marin are dreptate și demantelează profesionist toate lăbărelile marca Moș Koilă Fi8 ot Dolhasca, pe care le emit unii, cu pretenții de juriștii pulii !
    Ia, mai simplu nici că se putea explica ! Iar ce explică Cufureață jr. se poate lesne și verifica în cuprinsul oricărei legi, completată și modificată de alte legi !

    RăspundețiȘtergere
  7. Pemeticule, Pula Mica fara Minte, din colectia de comentarii ale tale cu laude si porcaieli la Mos Alecu se vede clar ca tu maninci cacat dupa cum bate vintul prin bostanul in care nu ai nimica.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bă Petrea, mai spală - ți bă proteza aia dentară că pute a căcat. A lui Zdreanță șacalul, aliatul tău de celulă, pupa -ne-ați în poolă, pute a hoit...

      Ștergere
    2. Asa.i..asa.i..maminca kkt..dupa cît îi di proaspat..
      Pmt..desigur!😅🤣😂

      Ștergere
    3. Erata: maninca..
      Si in cap..bostan are kkt..dar aste vechi si uscat😅🤣😂

      Ștergere
  8. Chestia cu vaccinurile e primul tun tras de scrofalanca de Urspoola, dar urmează altul și mai și 🤮:

    https://www.national.ro/diverse/se-pregateste-ceva-comisia-europeana-isi-face-comitet-pentru-situatii-de-urgenta-839814.html/

    RăspundețiȘtergere
  9. https://www.stiripesurse.ro/liste-parlamentare-exotice-in-alba-casnice-manichiuriste-si-pensionari-cot-la-cot-cu-medici-si-diplomati_3494367.html

    😂😂😂 Ăștia vor fi în viitorul parlament și cu siguranță că vor rezolva problema pensiilor militare 😜😂

    RăspundețiȘtergere
  10. Auziți bă Petrică Alică puță mică și cu Azorică! Bă prostovanilor, pupați - i în cur pe orckranieni în continuare, că de asta veți avea parte de la banderiștii care au fost ajutați, iar acum v-o dau la ceok!
    Rău este să fii prostălău.
    Nu -i așa Petrea, nu -i așa Zdreanță? Da - v -am clanță! 🖕
    Bă Petrea, așa cum îți spunem mai demult, " pe cine nu- l lași să moară, nu te lasă să trăiești".


    https://www.stiripesurse.ro/zelenski-concluzie-categorica-ucraina-are-cea-mai-puternica-armata-din-europa-un-nou-proiect_3494547.html

    RăspundețiȘtergere
  11. N-ai ce să le faci,dorm ca porci și basta!

    RăspundețiȘtergere
  12. Cini face taraboi?
    Hai sa mai dolmim un picut

    RăspundețiȘtergere
  13. "PolcII"..doi de i..muncitor cu tapoiul😅🤣😂
    Ci anal..fabet

    RăspundețiȘtergere
  14. Slava MAKFi8 ot Dolhasca !
    Cel mai poternic analist financiar pe text de lege, în viață !

    Pesea: văz că tornokoapele e toate la locul lor !

    RăspundețiȘtergere
  15. Ultimul sondaj PROSOP-SIROP:

    Dacă duminică ar hi alegeri, tu cu cine votez ?

    1. Cu mă-ta 33%
    2. Cu ciordacu 27%
    .........................
    5. Cu Groshty 10% !!!

    Asta-i pohta ce-am pohtit !
    Și în turul 1, și în 2, le voi da mumu mumu fesenarilor !
    Pinilicul plenițar dăjea e istorie !

    Pesea: ne vedem pe 29, să mă îmbuzaț la OO !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pesesea: vând Un soldat în slujba țării, ediția Princeps, cu otograf.

      Ștergere
  16. Moamă ci analiza a "carakterului ..lipsa" i.a facut unul lu "pmt"..cu materialul clientului desigur!
    Felicitari ..bravo ..băăă😅🤣😂

    RăspundețiȘtergere
  17. Moamă ci analiza a "carakterului ..lipsa" i.a facut unul lu "pmt"..cu materialul clientului desigur!
    Felicitari ..bravo ..băăă😅🤣😂

    RăspundețiȘtergere
  18. Numa năuci prin rezerva armății ! Mă rog, mai mult ciurucuri decât rezervă !
    Piticusecurilă@huhu.muie le tot bagă feseneaua pe goarnă , prostovanilor învârtitori de contor !
    Cine comentează pe invers= stop joc, pula mai vede lumina tiparului ! Ca pe vremea celuilalt securist - Falanga a5a -Departamentul Filaj - Secția Dat în gâț- PULANO 10 !

    RăspundețiȘtergere
  19. Acum pmt. ..il ventuzeaza in cour pi "colonelul HATICHI cel mai mare herou neegalat"..doar , doar o scoate un tabel in care pmt sa "posede" cea mai mare crestere in urma iluzoarei 😅🤣😂cresterii a actualizarii

    RăspundețiȘtergere
  20. A venit frigul și gerul și-a*nghețat la pizdă părul !
    Să nu uitaț să completaț lichidul de palbriz cu de ăla de earnă -25 Grade
    Mărg amu să pun în lemozâna mea suv.
    Cine are gareaji e boier. Pe lângă cazan mai pune și câte un botoi de kureki, or un țuhal de barabule !
    Slava Ape !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pesea: mă scuzaț de inoportunare, s-a terminat meciul de flobal cu koțovarii ? Or, încă mai așteaptă ăia pe teren, ca să termine de halit ăia pizza !

      Ștergere
  21. A fost aleasă noua Mis Hunivers. O vikingă !
    Nici nu mai e cazul de analizat cum arată !
    Despre români se tot spune că au femei frumoase ! Adică, așa, la modul general frumoase, adică necrăcănate, fără mustață, necocoșate și cu curul un pic mai sus de linia de miră !
    În rest...

    RăspundețiȘtergere
  22. Când dădui acu pe Flenix, să văz un film coreean, numa de moaca lu Maic Taisăn am dat, care cică a loat smardoi de la un iutubăr de 27 de ani !
    Era și de așteptat, la aproape 60 de ani !
    Da nu asta contează, cică kiar și așa smardoit, tot a încasat pe cardosan, cu titlu de compensatorii+ajutoare, fro 20 de bulioane !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pesea: mai nașpy e când ej și bătut, și futut, și cu banii loaț !
      Cazul unora, de prin timpurile de tristă amintire cu Petrov Bețivanul-Boacă rahat turcesc- generalul Izmănar și generala Lupu ALUPIGUS !
      Parcă mai ieri a fost !
      Ne-au futat la pelea goală ! Erga Omnes, cum grohăia contratorpilorul ăla purtător de vorbe, Tiberilă Frățiu !
      Brrrrr ! Ptiu, ptiu, da urâte vremuri !

      Ștergere
  23. Fug să pun lichid.
    Îm place bancul cu săpunul : săpun pula pe tine !
    Î ?

    RăspundețiȘtergere
  24. Pesea: pe surse, se zice că Direcțea Generală FinanJiană & Cepeseaua au ajustat dăjea programul de calcul al penziilor, în eventualitatea declarării inadmisibilității contestației la Cecereaoă și promulgarea dânsei, de îndată !
    Zeii cei buni să hie cu noi !
    Slava Moș Alică Fi8 & APE !

    RăspundețiȘtergere
  25. Camaraz, VNIMANIE, nu vă aruncaț pă fentă !
    Se încearcă, pe toate căile, prostirea de tot a tilicarilor crăcănaț, ca să mai smulgă unii niște voturi !
    Zic prostirea de tot, pentrucă dăjea segmentul ăsta de populație, cu aere de mari scule pe bascule, e dăjea înghesuit sadea la minte !
    Ca să merg pe mâna lu MAKFi8, niște năuci dobitoci și idioț !
    Sau cum zicea marele filfizon Țuițea: am făcut jde ani de pârnai d*ampulea, pentru un popor de prostani ! Sau, ceva de jenul, înțăleg domniile voastre !
    Deci, muie feseneaua !

    RăspundețiȘtergere
  26. Ca să vă reîmprospătez memoria și cu *Adu caii Simioane, să mă duc la Aur în vale* !
    Alt mincinos cu aere de borfășel.
    A se vedea Marea Adunare Generală a Structurilor Asociative de acu 3 ani, de la Casa de Cununii a Armatei, când a promis de la microfonul adunării că alea alea, imediat cum ajunge în senat și, de fapt, cum a ieșit pe ușa crășmei centrale, a și aruncat în primul coș de gunoi foile cu revendicările tilicarilor !
    Voi nu vedeț ce negreală nefirească are ăsta în jurul okilor ?
    VNIMANIE CAMARAZ !
    Okii mari, ca melcul la sudură !

    RăspundețiȘtergere
  27. Petrea, Petrea, unde ești? Ia -l și pe Zdreanță, cel cu vulturul halbanez și vino să ne -o belești 🖕

    RăspundețiȘtergere
  28. Bună să aveți ziua hacademicieni Zoo+9!

    RăspundețiȘtergere
  29. Un camarad îm zice că o indexare cu 10,4% înseamnă, pe brutul lui impozitat, o creștere reală a netului de 9,3% ! În timp ce o actoalizare SF+SG în acest an, îi aduce la net o crește de fro 31,3 % !
    Nuj ce penzie are, da e ciucan ! Sau ciucănel ! Dupe cum merge, crecă o are mare, că i se mai și bălăngăne din cînd în când, în pantalonii de treling !
    Mie îm dă alte calcole. Pe indexatelea, de la 1 eanoare, cam la fel, însă pe actoalizatelea ceva mai mare ! Procentul, nu coantumu !
    Moaaaa, dăjea fac un exerciț de imaginație, cum o să mi se bălăngăne și mie în izmene, la cât de mare o să hie ! Numa bună de tras orgasmuri repetate, o să hie !
    Ioi !
    Slava col. Hathi & Domnu de negru Moș Alecu Meserie !

    RăspundețiȘtergere
  30. Eu zic să vă mulțumiți cu ce aveți. Mai ales Cezar și cu Reddoagă.

    RăspundețiȘtergere
  31. Raportez: misiune îndeplinită în procent de 99%😃

    Versiunea v01 a programului a fost blocată pentru descărcare.
    Pentru cei care au utilizat versiunea v01 a programului, scădeți din valorile furnizate de program 11% și aflați valoarea corectă, acea umflare a valorilor fiind dată de gradații.
    Autorul programului își cere scuze pentru eventualele emoții create.

    Versiunea v02 a programului de calcul pentru pensii militare actualizate este încă în teste.
    Schimbări majore față de v01:

    1. Se iau în calcul doar SG și SF, fără gradații;
    2. Preluarea datelor din tabelele SG(OUG 26/2024), SF(OG 56/2006) și SF(L 153/2017) se va face pe baza de nr.crt. din tabelele respective, în felul ăsta utilizatorul va trebui să rețină maxim două cifre pentru un parametru;
    3. S-a modificat formatul fișierului, din .xls în format .xlsx deoarece formatul .xls suportă doar 7 iterații succesive ale funcției IF, de felul IF([condiție1]; [rezultat dacă DA] IF([condiție2]; [rezultat dacă DA]...; [rezultat dacă NU]) iar formatul .xlsx suportă 64.
    Această modificare, necesară din punct de vedere tehnic, va face ca programul să nu funcționeze corect pe versiuni foarte vechi de programe OFFICE (Office 2000 sau 2003).
    4. Rezolvarea unor posibile erori de felul împărțire la zero, introducere de valori negative, introducere de alte caractere în loc de cifre...
    ===
    După ce se finalizează cu bine testele, va fi publicată versiunea v02.
    Hasta la vista beibi!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sa.mi bag pula in.."Doss" ca programele tale tot erori vor afisa😅🤣😂😛😜

      Ștergere

    2. @Anonim 17 noiembrie 2024 la 12:06
      Pulă bagi, pulă iese!

      Ștergere
  32. S- ar putea ca nici indexarea de la anul să n -o vedem, iar dacă va fi totuși, s-o vedem tot așa, prin metoda " trenuleț". Asta e politica fesenarilor idioți și tâlhari 🤮🖕

    RăspundețiȘtergere
  33. Apevilă, atunci când va trece testele operaționale, bagă versiunea 2, revizuită și îmbunătățită. Versiunea 1 rămâne ca prototip, iar versiunea 2, ca prototip omologat.🍻

    RăspundețiȘtergere
  34. Sari direct la V 5 imbunatatita care dă dupa previziunile 100/100 exacte ale frumoasei cîntarete poetugheze..Pula...pulaa...pulaaaaaaaaa😅🤣😂

    RăspundețiȘtergere
  35. Razboiul din orkraina intr-un minut jumatate.Pt vizionare trebuie descarcat

    https://1drv.ms/v/c/cf5f01ff27e95402/Eff9quBr3_ZInLx2P5XbcYMB4YivVaNHmc87pFnzCXzDmg?e=rRVOeK

    RăspundețiȘtergere
  36. Băjeat dăștept Ape al nost !
    Numa ce fusăi la o cafă, ici șea, cu câțva bășânoș care tot îș dădeau cu prețupusul că cât de mare o să le-o bage !
    Le-am dat sursa de calcul. De asta cu scăzutul procentulu de 11% nu știam, da mă gândesc că or citi crecănații ce a scris APE p-acoale !
    Deci, kiar dacă mai scădem din bunăciune, tot rămâne destul de sobstanțial, chiar și dacă indexarea de 10,4% sare din calcul !
    Slava șăfii buni la inimă care ne-o bagă, deîndată !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pesea: nu mai zic că, și la data actoală, încă sunt crecănaț care nu știu să utilizeze foile de calcul !
      Unul o ținea sus și tare că lui nu-i intră datele în pătrățâci !!!
      Te doareeee, aileiiii...
      Dintr-o sondare rapidă a moșnegilor: 1. feseneaua; 2. haur; 3. peneleaua ! Însă, la unanim, fără nicio abținere, mumu mumu usereaua !
      Tot e ceva !
      Când s-a trecut la argumente, dăjea au început să vorbească cu stropi de salivă și bale în colțul gurii !

      Ștergere
  37. Dincolo, Pop din Ploiești să trăiești, bagă o fugasă nucleară hyperbarică.
    Ca atare, Piticul Securilă îi dă o contralovitură neocitoare: mumu mumu comentarii !
    Rău e să fii prost ! Și cu apucături de cenzuroi idiot !
    Slava Moș AK -Fi8 !

    RăspundețiȘtergere
  38. Pesea: schiuz mi pentru inoportunare, da doamna de mai sus, care-i în culmea fericirii, are cumva orgasm ? Că nu se distinge ff bine, însă așa pare din poză !
    Ioi, cum mai țuguie mândrețea biuzilii alea zbârcite, de atâta plășere !

    RăspundețiȘtergere
  39. ldeci aparura trii categorii
    -pemetea cu o crestere de 30-35% El stie sigur da e asa mai secretos
    -ciucanu' imbuibat cu o crestere de(doar) 9,3% De retinut e ca el deja se imbuiba de ceva timp si o face inclusiv acuma
    -eu si ifrimu mai precis eu( si am refacut calculele de jde ori ca v-am spus ca am cazut de pe scaun) o crestere x2,2.
    .........Ifrimu tot pe aici in jurul multiplicarii cu 2, si va poate confirma sau infirma chiar si ciobanu v-a lua ceva,ceva...=mamada
    Ifrimeo sa dai un semn de viata si sa zici cum e la tine cu cifrele alea.Nu cer detalii ci doar asa modo-grosso si stii ca tb sa intorci serviciul cand m-ai intrebat oaresce
    Concluzie generala : tinand cont de cresteri rezulta clar 2 lucrurii ,ca io si ifrimea...
    1-pensiile cele/printre cele mai mici
    2- iesiti cel mai demult la pensie

    pesea: @ apv_rz. Si daca scad 11% nu-i bai ca nu-s ofticos Dar mai specific asa de unde anume ca io odata "ma inervez" scad din total general net.Sau ma apuc si scad cate 11% din fiecare randulet de acolo da mi-e frica,ca imi da cu minus maaaaareee 😁
    Deci domnule APV_rz de unde scad 11% ???.... mai bine 15 ca sa stau linistit .Ca imediat apare ciucajianu'.....

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Din net-ul dat de program.
      Ca să nu mai trebuiască făcută scăderea, în program, la Nr.crt.8 "Procent gradații" introduceți valoarea 0 (zero) în toate cele 6 celule colorate cu galben. Pentru verificare, la Nr.crt. 22 "Număr gradații" vor apărea 6 valori de 0 (zero).
      Cu acest "artificiu" poate fi corectată "buba" cu gradațiile.
      Sper că am explicat bine...

      Ștergere
    2. multam fain Nici nu se putea mai bine
      ma duc repede sa sterg.....

      Ștergere
    3. Akur..deoane prostane
      11,5 îl scazi din ...7,62 ce ramîne pui pe pîine...😂🤣😅

      Ștergere
    4. ....ce am scris mai jos ca acum am vaz't asta

      Ștergere
    5. 7340 da mi-i și frică să tastez să nu-mi anuleze CPS și ce am!

      Ștergere
  40. @ Cezar 17 noiembrie 2024 la 12:09
    Cred că vă referiți la brazilianca Sabrina Bruna, care a cântat faimoasa melodie "Pula, Pula" în anul 2008. E posibil ca fetița Sabrina să fi avut vreo premoniție în ceea ce privește RK-ul:

    https://www.youtube.com/watch?v=_pF7v7iSSfY

    Doar pentru dumneavoastră domnule Cezar voi publica versiunea v05 a programului, versiune care va respecta criteriile specificate în caietul de sarcini😅🤣😂

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Reddoagă cățelu17 noiembrie 2024 la 12:56

      Bă Apevilă, ce să -i ceri ciubenului de Petrea, autointitulat Țiuzăr muci pe față ce - i mănâncă cu dulceață? Nu trebuie să ai mari pretenții la unul care a fost șef la Gheauzeul Diviziei de la Cimișoara și care toată viața lui a numărat căcărezele de oaie, linge -ne-ar pe koaie? El nu știe cât reprezintă 3 km pătrați, darămite să înțeleagă programul tău.
      Oricum, cred că Kișu Viurel, în curând îl cheamă la el.😂

      Ștergere
    2. si v05 sa-i intre musai naucului sub forma tabelara ⬆️

      Ștergere
    3. Colonele Hatichi..
      Frumoasa Portugheza..am zis bine😅🤣😂😛😜

      Ștergere
  41. akord17 noiembrie 2024 la 12:09
    😅🤣😂
    Ăla rău e ciucajianu ! Ne-a tot dărâmat Peleixurile, până ne-a băgat la tocat, în Penenere !

    RăspundețiȘtergere
  42. Bro akoarde, cât o fi colo șea ! Important e că crește, cu sau fără sporul ăla de vekime !
    Am zis și eo !
    deh, nu toț am avut norocul să facem matematicile cu Cașcalotea ăla, de la Brează ! Și nici româna cu Bejeleanu !
    D-aia am rămas mai prost și n-am fo în stare nici măcar să-m număr zâmțîî de la bainetă !
    Lasă că ne bagă îndeat Ape V2.
    Pe moșnegii ăia dă-i în pulă, că nu le dau niciun SMS ! Să citească p-aciulea, dacă tot intră să ia TABELA !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Tabelul în versiunea v01 l-am blocat pentru descărcare, ca să nu se iemoționește prea tare tilicarii. Crăcănații care n-au fost iuți de mână, să aștepte versiunea v02, mai trainică și mai frumoasă, ca cum podul de piatră luat de viitură în copilărie...

      Ștergere
  43. Hai, deșteptarea și nu mai visați erotisme!😂

    RăspundețiȘtergere
  44. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  45. ziceti si voi acoleosa.... nr crt.x.. si nu uitati rubrica "optservatii"Stiti ca e rubrica obligatorie

    RăspundețiȘtergere
  46. Până la lansarea oficială a lui v02, pentru moșnegărimea apevistă este valabil comentariul "APV_rz 17 noiembrie 2024 la 13:04", că care va să zică, în versiunea v01 treceți în celulele gălbejite de la Nr.crt.8 "Procent gradații" valoarea 0 (zero).
    Modificarea datelor furnizate de program pot fi urmărite "laiv" în timp ce se modifică spre exemplu valoarea de la 42 la 0 (zero).
    Cu acest "artificiu" poate fi corectată "buba" cu gradațiile care fac să apară valori mai mari cu până la 11% mai mari decât normal.
    Succesuri! (urare patentată și brevetată de o buzată telijentă rău de tot)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Tenx !
      O micșorare sobstanțială, da tot are ce intra !
      Slava șăfii omenoș care ne-o bagă !
      Nu mai mărg la Paris, da până la Periș tot ajung !

      Ștergere
  47. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. pentru mine e maruntis ca se aplica la 36% nu la 42 si mai sunt si alti factori
      La imbuibati precis le da cu minus la chestia asta.Asta-i unul din cele 2 argumente care au devenit acum 3 😁

      Ștergere
    2. Acu, depinde ce înseamnă și *mărunțișul* ăsta pentru tine ! Adică de la cât dacă vezi căzut pe jos, nici nu te obosești ca să te apleci ?

      Ștergere
    3. Nu pmt tu ai dreptate ca si mie mi se parea ciudat>Eu am gresit cand am spus maruntis.Nu e deloc! dar vorba ta; tot ramane
      Inca o data Eu am gresit!

      Ștergere
  48. https://music.youtube.com/watch?v=_pF7v7iSSfY

    RăspundețiȘtergere
  49. gresit virgula,viteza,intelegeti voi...

    RăspundețiȘtergere
  50. Asta va da Sabrina a mica..la Actualizare celor cu pensii nesimtite care trec deja de 6000
    Mie imi da a mare b..baba...:D

    RăspundețiȘtergere
  51. @ APV_rz 17 noiembrie 2024 la 13:16
    Soluție "inginerească" de avarie.
    Cei de la Boeing au descoperit-o mai demult.🙃
    De aia zboară ușile și hublourile în paralel cu aeronavele.

    RăspundețiȘtergere
  52. Bro, ăsta de la BV, ce făcuș nana, te-ai dat la țuica de pufoaică ?
    Or ce, că nu se distinge prea bine ?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. pmt
      Nu's ce dracu bre .ca mi-am recunoscut greseala ti-am dat dreptate de o mie de ori.Mi-am cerut si scuze, dar comentariul vad ca nu a aparut 'tu-i zgura!....

      Ștergere
  53. pt apv_rz
    Daca tot ai bagat V01 blocat la descarcare ,aranjeaza acum langa el si numarul de cont si o suma pe care o doresti, pentru deblocare in urma efectuarii platii. 😄Bafta!
    Atentioneaza pulimea ca ai drepturi de autor asa ca sa nu faca specula cu munca ta

    RăspundețiȘtergere
  54. Deci scuze de inca o mie de ori ,repet greseala imi apartine
    In alta ordine de idei.
    Eu nu stiu de unde a aparut asta cu scosu' gradatiilor de vechime desi banuiesc.
    Daca e asa transmiteti sefului naucilor dobitoci ca e cea mai mare idiotenie pe care am auzit-o.Sa nu iei vechimea in considerare in munca.Se duce dracului si Codu' Muncii si fo douazeci de alte legi pe langa el.Plus ca apare cea mai cretina discriminare : unii cu vechime recunoscuta ,altii nu....sau la valori diferite...
    Ba esti nauc ,ba esti dobitoc ??
    daca se scremea gasea poate alte motive sa mai taie din dreapta sau din stanga niste sume.Da el si-a gasit tocmai aici la vechime.Naucul naucilor de-a dreptul....
    Baaa te doare mintea cu contabilu asta!
    pesea daca stie cineva macar un cuvant intr-o singura lege care sa nu acorde vechimea....nu mai vorbesc de drepturi castigate si alte alea.Pana si privatii sunt obligati s-o aplice desi pana acum n-o bagau in seama

    RăspundețiȘtergere
  55. Reddoagă cățelu17 noiembrie 2024 la 12:56

    RăspundețiȘtergere
  56. Baaa e culmea imi sterge tot,tot.....adica nci nu apare niiic

    RăspundețiȘtergere
  57. Pentru ca imi tot sapi Groapa iti fac o frumoasa dedicatie:
    Atentie i-am facut-o si lu KiSS..bunul meu prieten iredentistul!
    Te asteapta cu o functie pe masura la ..cazan

    RăspundețiȘtergere
  58. Ciobârlane, până una alta, a zis Viurel, să - l iei și pe cățel și să mergeți să -l pupați în kel 😂🖕😜

    RăspundețiȘtergere
  59. https://vm.tiktok.com/ZNecwP4fn/
    INCEPUTUL SFIRSITULUI....,.,

    RăspundețiȘtergere
  60. Domnu Cezar, domnu Petrea, eu zic că cu ce ai să te mulțumești, adică cu o poolă pe care și de acum înainte, mulți ani tu să o belești

    RăspundețiȘtergere
  61. Domnilor nu mai spuneti ca domnul Cezar a fost seful gheazeului divizei de la Timisoara!
    Nu este adevarat!
    Domnul Cezar a fost inlocuitorul loctiitorului subsefului de la sectorul caprine al gheazeului regimentului.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cred că a fost ciobarlan numai la Batalion 🐐🐐🐐

      Ștergere
    2. Eu cred ca a fost doar o pul4 belita. Ceea ce este si in momentul de fata, un ratat.

      Ștergere
  62. Calendar Ortodox
    17 noiembrie

    Sf. Ier. Grigorie Taumaturgul, Episcopul Neocezareei, și Ghenadie, Patriarhul Constantinopolului; Sf. Cuv. Lazăr Zugravul; Duminica a 26-a după Rusalii

    https://tinyurl.com/3ktfrdzd

    RăspundețiȘtergere
  63. Salutări lui Hosky și șoferului sau (cel cu suv-ul)

    RăspundețiȘtergere
  64. "Îmi place, în special, să-mi conduc mașina în josul unui deal direct către un copac și să virez în ultima clipă. Ăsta-i felul meu de a ma relaxa."
    Boris Elțîn

    RăspundețiȘtergere
  65. Zdreanță, ai plimbat baba? Atunci, hai de ne fă laba 🖕

    RăspundețiȘtergere
  66. Cezare, vezi că pe bloaga Cufurețului e unu Pop de Ploiesti, care te - a rugat să te duci rapid să i-o belești 🖕😜😂

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si mai e unul Misu care vrea sa-ti puna in gura al sau pishu

      Ștergere
    2. Cezare, vezi ca e si unul Viorel, care vrea sa ti-o dea pe la cioc nitel

      Ștergere
    3. Iar unul Alkan zice sa-i sufli-n burlan 😂😂😂

      Ștergere
    4. Iar unul zis Zdreanta vrea sa-ti dea o clantza

      Ștergere
  67. Aici cam bate spre martalogii pârsi.

    Banii, în lipsa inteligenţei, sunt periculoşi. – Napoleon Hill

    RăspundețiȘtergere
  68. Martalogii pârsi sa bage la bostan!

    Dacă nu ar exista femeile, toți banii din lume nu ar mai avea vreo importanță. – Aristotle Onassis

    RăspundețiȘtergere
  69. Foarte constructiv, bro ! Cu adevărat constructiv !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pesea: observ că ciurucă stă din ce în ce mai bine în sondaje ! În toate sondajele !
      Mumu groșty !

      Ștergere
  70. Niște comentarii de valoare, la adresa lui Rareș Bogdan, postate de un teligent useristo-muist trist !
    Ăștea face diferența !
    ===========================
    Minea Dallis
    16:20
    Murirar albina care culege polen din florile de pe mormântul matii RB.
    Minea Dallis
    16:21
    Sau ai la alegere sa ne bagi mana n cur sa ne ciufulesti kk tu
    =====================================
    https://www.stiripesurse.ro/video-rares-bogdan-da-date-fierbinti-din-ultimul-sondaj-aflat-pe-masa-pnl-acei-oameni-vor-face-dif_3494927.html

    RăspundețiȘtergere
  71. Delia Zbudeanu
    ============================
    Imi pare rau sa va anunt, dragii mei hashtagi, ca a sosit ziua in care trebuie sa mergeti la munca.
    ===========================
    De acord. Tornokoapele vă așteaptă la rastel !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mai hușkeaua-n plm la muncă, nu toată zioa cu trotonetele prin Mucurești !
      S-a umplut țărișoara de drogalăi poponari ! Nici când stai la semafor nu mai ești în siguranță !
      Slava !

      Ștergere
  72. https://www.youtube.com/watch?v=adGgvOfcpkc

    RăspundețiȘtergere
  73. „Banii n-au miros.” – Vespasian

    RăspundețiȘtergere
  74. Fiul unui modest funcționar de vamă, Vespasian a urmat o carieră militară care-l poartă în Germania Superioară, Britania, Africa. În 67 este însărcinat de Nero cu reprimarea răscoalei antiromane a iudeilor (Primul război evreo-roman, sau Marea Revoltă a Evreilor, 66-67, în ebraică : המרד הגדול ha-Mered Ha-Gadol, una din cele trei revolte majore ale evreilor din Provincia Iudeea împotriva Imperiului Roman).

    Proclamat împărat la Alexandria, la 1 iulie 69 de legiunile din Orient, Vespasian este recunoscut în întregul Imperiul Roman după ocuparea Romei și moartea lui Vitellius (20 decembrie 69), întemeind o nouă dinastie, aceea a Flavilor (69-96). Personalitate energică, lucidă, modestă, Vespasian este preocupat de restabilirea liniștii și securității statului, grav afectate de războiul civil. A reorganizat finanțele și armata, a întărit frontiera Dunării inferioare, creând o flotă în Marea Neagră, a reconstituit Capitoliul și numeroase edificii din Roma distruse și a început construcția Colosseumului în anul 72, inaugurat de împăratul Titus la un an după moartea sa în anul 80.

    În august 70, fiul său Titus cucerește Ierusalimul și încheie în 72-73 războiul din Iudeea, care este reorganizată ca provincie de sine stătătoare.

    Vespasian a dispus construirea la Roma a sute de latrine publice (vespasiene), pentru care a perceput taxe de folosire. A fost criticat de unii senatori că scoate bani din ceva atât de murdar, la care Vespasian a replicat: „banii nu au miros” (în latină pecunia non olet).
    Sursa: Wikipedia

    RăspundețiȘtergere
  75. Slavă Petrea muci pe kept cel ca oaia de deștept și Zdreanță cățelul lui, asemeni stăpânului! 😂😜🖕

    RăspundețiȘtergere
  76. Sa ne sugi pulili pi nespalate😅🤣😂

    RăspundețiȘtergere
  77. Ca să revenim la subiect:
    Petrea, Zdreanță, v -a rugat tanti Ursula ca la toți să ne sugeți poola! 😜🖕😂

    RăspundețiȘtergere
  78. https://www.national.ro/economie/smecheria-nu-are-limite-contracte-de-achizitii-cu-dedicatie-la-mapn-840210.html/

    Aici sunt banii voștri de actualizare 😜🤧

    RăspundețiȘtergere
  79. Ce mai iureș,ce mai zumzet,nici la Rovine n-o fost așa!Paraziții se țin de snoave în loc de coada tornokopului!

    RăspundețiȘtergere
  80. Numa prostu di Ifrim merge cu tornokopo in mina - tarii sa dea carbune..noi sa avem lominite😅🤣😂😛😜🤪

    RăspundețiȘtergere
  81. Bună să aveți ziua hacademicieni Zoo+9!

    RăspundețiȘtergere
  82. Neața, neața! Petrea ciobârlanul + Zdreanță coteiul, luați o clanță să vă treacă greața 🖕!

    RăspundețiȘtergere
  83. Sa.ti dau un tornokop in gura...😅🤣😂

    RăspundețiȘtergere
  84. Petrea, să - mi sugi curcubitaceul dintre craci 😜🖕

    RăspundețiȘtergere
  85. Îl aștept pe căpitanul criminal de Padina să mă viziteze și să - mi sugă darabul.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Gata?Te-ai și reîncarnat?Tot stăncuță,tot cu ceaoane și coviltir la vulvoi?

      Ștergere
  86. E pe falș!
    ASTA.I TIGRII 2 CU UN COI
    Al de s.a dus , era Tigrii 2 cu 3 coi !!😅😂😂

    RăspundețiȘtergere
  87. Gata, s-a bășit și cu actualizarea. Urmează și cu indexarea.😁

    RăspundețiȘtergere
  88. Salutare martalogilor pârsi neactualizati din partea armei penitenciare!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Suge - ne curcubitaceul, Zdreanță cel zevzec cu capul ca un bostan sec 🖕

      Ștergere
  89. Europa va fi alături de Ucraina „atâta timp cât va fi necesar”, a declarat marți șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în cadrul Forumului Economic Mondial de la Davos, în timp ce delegații occidentali au discutat despre necesitatea de a consolida sprijinul acordat Kievului în lupta sa împotriva forțelor invadatoare ale Rusiei.

    „De aproape un an de zile, Ucraina a uimit lumea. În acea dimineață fatidică din februarie, mulți au prezis că Kievul va cădea în câteva zile. Însă această previziune nu a ținut cont de moralul și de curajul fizic al poporului ucrainean. Ați rezistat invaziei rusești și ați respins agresorul împotriva tuturor șanselor. Nici măcar atacurile necruțătoare ale Rusiei asupra civililor sau spectrul unei ierni brutale nu v-au zdruncinat hotărârea. În acest ultim an, țara dumneavoastră a emoționat lumea și a inspirat întreaga Europă. Și vă pot asigura că Europa va fi întotdeauna alături de voi”, a afirmat Ursula von der Leyen, în discursul său de la Davos, susținut în prezența Primei Doamne a Ucrainei, Olena Zelenska.

    RăspundețiȘtergere
  90. 𝐓𝐈𝐓𝐋𝐔𝐑𝐈𝐋𝐄 𝐃𝐈𝐌𝐈𝐍𝐄𝐓̦𝐈𝐈 – 𝟏𝟖 𝐧𝐨𝐢𝐞𝐦𝐛𝐫𝐢𝐞 𝟐𝟎𝟐𝟒
    ☑️ Războiul din Ucraina, ziua 999. Biden a aprobat Ucrainei să atace ținte din interiorul Rusiei cu rachete americane ATACMS (rază 300 km) ale sistemului HIMARS. Franța și UK au urmat modelul SUA pentru rachetele SCALP și STORM SHADOW (rază 500 km). În septembrie, Putin a avertizat că NATO va intra într-un război direct cu Rusia dacă Ucraina folosește rachete occidentale cu rază lungă de acțiune pentru a lovi în interiorul Rusiei
    ☑️ Războiul Israel-Hamas-Hezbollah, ziua 409. 378 militari israelieni au fost uciși în Gaza de la începutul incursiunii terestre, iar 68 în Liban, alături de 43 de civili. La aceștia se adaugă cei aproximativ 1.200 de civili și militari uciși pe 7 octombrie 2023. Opoziția israeliană îi cere lui Netanyahu să accepte propunerile de încetare a focului și eliberare a ostaticilor prezentate de SUA
    ☑️ Începe Summitul G-20 în Brazilia, la Rio de Janeiro
    ☑️ Țările nordice (Finlanda, Suedia și Norvegia) au distribuit cetățenilor broșuri care oferă sfaturi în caz de război
    ☑️ Consiliul Afaceri Externe (CAE) al Uniunii Europene (UE) se reuneşte la 18 noiembrie 2024, la Bruxelles
    ☑️ NATO desfășoară un exercițiu de artilerie la scară largă în Finlanda, care are 1.300 km de graniță cu Rusia
    ☑️ Ciolacu se află luni în vizită de lucru la Bruxelles. Va avea întâlniri cu noul secretar general al NATO, Mark Rutte, cu preşedintele Parlamentului European, Roberta Metsola şi cu preşedintele ales al Consiliului European
    ☑️ Platforma TRANSOCEAN a ajuns în Marea Neagră, la Constanța. Forajul va începe în 2025. Primele gaze din perimetrul Neptun, în 2027

    https://monitorulapararii.ro/titlurile-diminetii-18-noiembrie-2024-1-56032

    RăspundețiȘtergere
  91. https://www.stiripesurse.ro/video-marcel-ciolacu-dupa-intalnirea-cu-mark-rutte-cere-suplimentarea-trupelor-nato-in-romania_3495767.html

    Bă macraone, bă Markel, să -i pupi pe toți rezerviști -n kel!
    Magraoane, bă Ciordaku, să - l pupi împreună cu măciuca, în cur pe draku!
    Mooie fesenari hoți și jegoși 🤮🖕🖕!

    RăspundețiȘtergere
  92. Zdreanță, muie, ia și tu o clanță 🖕. Plimbă baba, plimbă baba și după aia, fă -ne laba!🖕

    RăspundețiȘtergere
  93. Calendar Ortodox
    18 noiembrie

    Sf. Mc. Platon, Roman și Zaheu

    https://tinyurl.com/rftmjx77

    RăspundețiȘtergere
  94. „În momentele noastre cele mai întunecate trebuie să ne concentrăm pentru a vedea lumina.” — Aristotel

    RăspundețiȘtergere
  95. Petrea, cheagule bătrân, unde ești? Ia -l și pe Zdreanță și hai să ne -o belești 🖕😜

    RăspundețiȘtergere
  96. Dacă tu crezi că eşti prea mic să faci o diferenţă, încearcă să dormi în cameră cu un ţânţar – Dalai Lama XIV

    RăspundețiȘtergere
  97. Jetsun Jamphel Ngawang Lobsang Yeshe Tenzin Gyatso (n. 6 iulie 1935, Lhamo Döndrub) este al 14-lea Dalai Lama. El este liderul spiritual al budismului tibetan și liderul guvernului tibetan aflat în exil în Dharamshāla.

    Medalia Premiului Nobel
    În anul 1987 a redactat un plan în cinci puncte, pe care l-a înaintat atât autorităților chineze, cât și celor internaționale, plan care prevede:

    Transformarea întregului Tibet, inclusiv a provinciilor Kham și Amdo, într-o zonă liberă de violență;
    Încetarea politicii chineze de transferuri etnice;
    Respectarea drepturilor și libertăților democratice ale poporului tibetan;
    Restabilirea și protejarea mediului din Tibet;
    Începerea de tratative serioase cu privire la viitorul statut al Tibetului, precum și stabilirea de relații între poporul tibetan și poporul chinez.[8]
    În 1989 a fost distins cu Premiul Nobel pentru Pace.

    Sursa:Wikipedia

    RăspundețiȘtergere
  98. https://adevarul.ro/politica/cine-este-nepotul-lui-nicolae-ciuca-afaceristul-2402478.html

    Auzi bă frate ce escroci!
    Pesea. Zdreanță, mai taci și ia o clanță 🖕

    RăspundețiȘtergere
  99. Șapte ani în Tibet (în engleză Seven Years in Tibet) este un film biografic dramatic american din 1997 regizat și co-produs de Jean-Jacques Annaud, având în roluri principale pe Brad Pitt și David Thewlis. Filmul este bazat pe cartea cu același nume din 1952 scrisă de alpinistul austriac Heinrich Harrer care relatează experiențele sale trăite în Tibet între 1944 și 1951.

    Filmul a primit recenzii mixte și pozitive din partea criticilor și a avut încasări de 131,5 milioane de dolari la nivel mondial, contra unui buget de 70 milioane de dolari. A primit o nominalizare la Premiul Globul de Aur pentru Cea mai bună coloană sonoră (John Williams). Este unul din cele două filme despre al 14-lea Dalai Lama lansate în 1997, celălalt fiind Kundun regizat de Martin Scorsese, care a avut premiera două luni mai târziu.

    RăspundețiȘtergere
  100. Alpiniștii austrieci Heinrich Harrer (Brad Pitt) și Peter Aufschnaiter (David Thewlis) fac parte dintr-o echipă ce încearcă să ajungă pe vârful Nanga Parbat din India Britanică (astăzi parte din Pakistan). Când izbucnește al Doilea Război Mondial în 1939, sunt arestați de autoritățile britanice din India și trimiși într-o închisoare pentru prizonieri de război din Dehradun, la poalele munților Himalaia. Soția sa însărcinată, Ingrid, îi trimite din Austria documentele de divorț.

    În 1944 cei doi evadează din închisoare și trec granița în Tibet. După ce inițial li se refuză accesul în statul izolat, reușesc să călătorească deghizați până în capitala Lhasa. Acolo devin oaspeții diplomatului tibetan Kungo Tsarong (Mako). Înaltul oficial tibetan Ngawang Jigme (B. D. Wong) leagă și el o prietenie cu cei doi austrieci și le oferă cadou costume occidetale realizate pe comandă. Aufschnaiter se îndrăgostește de croitoreasă, Pema Lhaki, și se căsătorește cu ea.

    În 1945, după încheierea războiului, Harrer intenționează să se întoarcă în Austria dar primește o scrisoare din partea fiului său care îl neagă ca tată, fapt ce îl determină să rămână în Tibet. La puțin timp după aceea este invitat la Palatul Potala și devine mentorul celui de-al 14-lea Dalai Lama în geografie, științe și cultură Occidentală.

    Între timp, relațiile politice cu China se înrăutățesc când aceștia intenționează să invadeze Tibetul. Ngawang Jigme conduce armata tibetană în orașul de frontieră Chamdo pentru a opri Armata Republicii Populare Chineze. Totuși, acesta ajunge să capituleze și aruncă în aer depozitul de arme și muniție a Tibetului la puțin timp după aceea.

    În timpul semnării tratatului, Kungo Tsarong îi spune lui Harrer că dacă nu ar fi fost distrus depozitul de arme și muniție, trupele de gherilă tibetane ar fi putut apăra trecătorile din munți suficient de mult pentru a cere ajutorul altor țări. Pe măsură ce chinezii invadează și ocupă Tibetul, Harrer îl condamnă pe Ngawang Jigme pentru faptul că și-a trădat țara, declarând prietenia lor terminată. Îl mustră și mai mult pe oficial returnând sacoul pe care acesta l-a oferit cadou, ceea ce este o insultă gravă adusă culturii tibetane.

    Harrer încearcă să-l convingă pe Dalai Lama să fugă dar acesta refuză, nedorind să-și abandoneze poporul. Dalai Lama îl convinge pe Harrer să se întoarcă în Austria și să fie un tată pentru copilul său. După ceremonia de încoronare, în care Dalai Lama este întronat formal ca lider spiritual și temporar al Tibetului, Harrer revine în Austria în 1951.

    Fiul său, Rolf, refuză inițial să îl vadă, dar Harrer îi lasă o cutie muzicală pe care Dalai Lama i-a oferit-o cadou, ceea ce îi stârnește interesul. Ani mai târziu, Harrer și Rolf (acum un adolescent) sunt văzuți practicând alpinismul împreună, sugerând că și-au reparat relația.

    RăspundețiȘtergere
  101. In film se face vorbire și de arma penitenciare.
    Martalogii pârsi sa bage la bostan!!!

    RăspundețiȘtergere
  102. Zdreanță cel care ia clanță 🐕18 noiembrie 2024 la 21:02

    Bă Zdreanță, bă zevzec cu capul ca un bostan sec, mai plimbă baba și nu uita să vii să ne faci laba 🖕

    RăspundețiȘtergere
  103. Hai Romania!
    In Cipru am făcut spectacol atat pe teren cat si in tribune.
    Am pus si eu umarul fiind in tribune.
    Apoi am fost in Georgia si l-am pus pe umăr pe fratele meu. ✌️💪🔥🦅🇷🇴

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ai făcut tu spectacol 😂...
      Au făcu alții bă potaie, linge -ne-ai pe coaie 🤧

      Ștergere
    2. Pesea. Bă Zdreanță, tu ești cu vulturul halbanez, suge - i- ai castravetele 🥒 lu' Cufurez 😂😜🖕

      Ștergere
  104. Ăștia din axa zdrențăroșilor, Petrea ciobârlanul și cu Zdreanță, să nu uite la ora doo, să ne sufle în burlane și să ne- nbeleascâ la oo 😂🖕

    RăspundețiȘtergere
  105. https://adevarul.ro/stiri-externe/europa/aruncati-intr-un-autobuz-si-trimisi-in-iad-2402542.html

    Auzi Zdreanță bostan sec cel cu capul de berbec?😜🖕
    Auzi Petrea serjent Bulă cel cu capul ca o poolă? 😜🖕

    RăspundețiȘtergere
  106. Lasă-i că se pregătesc de muncă!

    RăspundețiȘtergere
  107. Ce idioti fac tălaboi la ora asta matinală?
    Sa mai dolmim un pic sa ne mearga bine la..lominitie tătă ziua..sa facem si noi un ban😅🤣😄😂😃😄

    RăspundețiȘtergere
  108. Munca.i pentru tlactoale si Ifrim cu tapoiul care ne dă carbune sa avem corent la lominite...😛😜🤪😝🤑

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ca de obicei ți-a intrat în reflex,iar î-mi belești pool4...

      Ștergere
    2. Corect se scrie *îm-i*, da la că merje șașa ! E inche dimigreață !

      Ștergere
    3. Al dreak tu moș cârcotaș cu manoalu' tău ortografic,ortoepic și de puntuație!

      Ștergere
  109. Atentie, urmează informații cu un deosebit impact emoțional !
    Sică Mandolină a abandonat cursa și o susține pe Pițilena !
    Luptă mare pentru locul 2: Nepalezu vs Pițilena !
    Ciurucă= gud bai amore ailăv iu !

    Pesea: în fugă, am citit că a mai apărut o scrisoare de asta de susținere, trimisă Cecerelei de către pinilici !
    Mă rog, trimisă o pulă, că n-are semnătură și nu este datată ! O momeală ieftină, la fel ca și aia a lu ciurucă, ca să ne aruncăm pe fentă !
    Camaraz, vremea lor a trecut !
    Duminică incepe vremea noastră ! Zbang cu ștampula peste bot ciucajienilor !
    Ochii mari, ca melcul la sudură !
    Jos fesenarii trădători !
    Slava Cioko Belo !

    RăspundețiȘtergere
  110. "Se trezeste Zelenski dimineata cu tancuri in fata casei care aveau drapelul SUA pe ele. Iese asta afara fericit si striga Freedom Freedom!
    Din tanc coboara un soldat razand si zice: Niet freedom, Halloween !!!😂😂😂"

    RăspundețiȘtergere
  111. Bună să aveți ziua hacademicieni Zoo+9!

    RăspundețiȘtergere
  112. Delir total !
    Dupe ce am învins la flobal Anglea, Spanea și Franța, asear am făcut țaka-paka și cu Germanea !
    Brazilea, Arhentina, păzea, venim !

    RăspundețiȘtergere
  113. De apreciat deosebita colaborare a hacademicianulu nost APE, cu onorabila instituție de cercetări și aplicații în domeniul științelor financiare * MAKFi8 ot Dolhasca*, care neva aduce noo numa bunăciuni !
    Slava !

    RăspundețiȘtergere
  114. Ce se mai aude cu actualizarea? Pe scut, ori sub scut? Axa Petrea ciobârlanul - Zdreanță la ocarină s-o foot!

    RăspundețiȘtergere
  115. @ pmt 19 noiembrie 2024 la 09:45
    😁
    În urma unor dezbateri constructive, s-a trecut la reproiectarea prototipului. Noul prototip, moșit la ceas târziu din noapte, se află pe bancul de probe. Scoate fum mult, curge pe la încheieturi oloiul, dar va fi peticit inginerește cu bandă izolir, sârmă și petice de cauciuc (la Dacie mai aveai nevoie în trusa de scule de ciorapi de damă, cunoscătorii știu "de ce?"😁).
    Mergem tot înainte, că înainte era mult mai bine🙃

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Corect.
      Aveam în polbagaj o trusă de scule d-aia ca a instalatorulu de apa-canal !
      Tot ce vrai ! De câte ori am tot oprit ca să dau o mână de ajutor unora de-au rămas pe dreapta, întotdeauna am avut ce-i trebo omulu rămas în pană !
      Slava !
      Toatăăă lumea știeeee
      MAK e meserieeee !

      Ștergere
    2. Pesea: M-a servit aproape jiuma dă secol Dacea mea ! S-a dus la altul, împătimit pe cazane de astea veki.

      Ștergere
    3. Cel mai bine era sa.i iei..adica strumfi..direct de pe gagica
      Nu mai putea face fite la dezbrracare🥰😍🤩😘

      Ștergere
    4. Deci domnu inginer de softuri col Hatichi nu mere nici varianta 5...??
      Baaa..bagat-o in "DOSS"😅🤣😂

      Ștergere
    5. ??? Cezar19 noiembrie 2024 la 11:06

      Ștergere
  116. După cum se observă, dincolo se zi ce că ciucajienii iar au loat mumu mumu pe nuș ce speță, cu nuș ce drepturi plafonate aiurea !
    Abia aștept pronunțarea și pe speța cu supraimpozitarea d-ampulea, ca să sesizez Denea, ca să merge să îi ia !
    Huo fesenarii ! mUE pinilicii !
    Haos total. Trăiască Petrov Chiompu cu pidilicii lui !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pesea: la cum decurg treburile, în curând se va înființa un departament juridic, că direcția aia juridică de luptă împotriva pensionarilor militari n-o să mai facă față !

      Ștergere
  117. Cică Putin a stabilit aciulea la noi cele două obiective pentru SARMAT, așa că Petrea ciobârlanul și cu Zdreanță, ca deobicei sunt în căcat. Pentru huolteanu Petrea e Deveselu și Kogălniceanu pentru Zdreanță cățelu 🚀

    RăspundețiȘtergere
  118. Vro 6..au facut poc la lansarea de proba

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ej cam brost de felul tău, după cum se vede. Nu au vost 6, ci 60 idiot bătrân ce ejti.

      Ștergere
    2. Un tampit, la ce sa te astepti de la Padina ceobenul

      Ștergere
    3. Sa.mi sugi pula..bolsevic imputit
      Mai citeste si tu presa...

      Ștergere

Liber... la comentarii! Responsabilitatea continutului, revine fiecaruia.
Comentariile injurioase, obscene, atacurile suburbane la persoana, nu vor fi publicate! Nu doresc sa creez 'probleme'... unora sau altora! Admin!

Dialog între doi gemeni nenăscuţi

MOTTO-ul... unui grup de tineri... si frumosi!

Search mehedinti blog online:

Lista mea de bloguri